rss feed
articole |
comentarii
„Regăseşti la Matei Vişniec forţa imagistică, în concentrări dense de alegorie şi simbol, amplă arcatura parabolică, acuitatea senzorială, lexicul bogat – dar în expresii eliptice – vehementă stilistică, precizia şi fineţea detaliilor şi intelectualizarea emoţiei, care sunt caracteristici ale celui mai bun teatru postbelic.“ (Valentin Silvestru)
De acelaşi autor
Sku: MA104CR
Volumului Nuferii mor în cadă i s-a acordat Premiul pentru Poezie la Concursul de manuscrise pentru tinerii sub 35 de ani, organizat de Uniunea Scriitorilor din România în anul 2007.
Nu aştept pământul/ să spună că nu mă vrea/ să spună că nu mă vrea,/ că-i plin de mine,/ aştept să cadă noaptea,/ pe întuneric, să-i adâncesc mâna în gatlej/ cum îmi plăcea în copilărie/ căutând epavele şi peştii,/ iar puilor să le dau pâine cu gem şi ceai/ sau lapte cu orez./
Sku: CCCR028
Anul 1897. Un bărbat este găsit fără cunoştinţă, în câmp, lângă Bucureşti, în zona „moşiei Băneasa“. Nimeni nu ştie exact ce e cu el şi fiecare bănuieşte altceva: e un escroc internaţional care vrea să-şi piardă urma? Un criminal? Un bolnav? Încetul cu încetul, în jurul lui se adună o mulţime de oameni: un medic şi fiica lui, un poliţist, un comisionar în vârstă de 8 ani, care umblă prin toată Capitala cu scrisori şi pachete şi, nu în ultimul rând, gazetarii de la Universul.
Romanul, alert, cu un fir al acţiunii semipoliţist, cu personaje extrem de vii, dintre cele care-ţi devin prieteni, se petrece în numai treisprezece zile: de vineri 19 decembrie până la sfârşitul anului. Atmosfera lumii bucureştene din preajma anului 1900 este recreată ca-ntr-un film. Ajunge să deschizi cartea şi te afli, deja, acolo.
Sku: IO037PA
Multă vreme, cine citea Pe strada Mântuleasa era mirat de banalitatea străzii bucureştene cu acelaşi nume-ficţiunea eliadescă părea a se fi iscat din nimic. Andreea Răsuceanu urmărind, dimpotrivă, istoria străzii în socumente, a descoperit personaje uluitoare de vii, colcăind pe patimi, vise şi ispite. Semnele destinelor, căutate de Eliade au fost scrise în ochii şi truprile locuitorilor străzii. Fărâmă, unul dintre ei, a întâlnit-o ăe Andreea Răsuceanu într-o după amiază pe o bancă şi i-a spus povestea Cele două Mântulese.
Sku: AN065RA
Din lumea fără de fruntarii a ultimelor decenii, Liviu Bîrsan plăsmuieşte un roman plin de tensiune, tragism şi poezie. Universul creat în Asylant aminteşte deopotrivă de lumea hoţilor de buzunare din Groapa lui Eugen Barbu şi de erotismul deloc tăinuit din Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale, totul povestit din perspectiva unui personaj-narator care, între Bucureşti, Berlin şi Santo Domingo, îşi descrie geografia personală astfel: «Eu n-am rădăcini în niciun pământ şi n-am ramuri să le întind către cer. Nu am frunze să se bucure de roua dimineţii şi nici fructe să se pârguiască la soare.» O lume fără iluzii şi speranţe, trăindu-şi drama sub un cer care nu promite nimic, un spaţiu unde vechile identităţi şi apartenenţe au involuat spre un tărâm incert situat la limita dintre purgatoriu şi iad, în măsura în care iadul ar putea fi un colaps infinit înlăuntrul propriilor vicii şi obsesii. De aici, romanul câştigă forţă, lectura e un regal, iar fiecare pagină e o plăcută surpriză.“
De acelaşi autor
Sku: LI208BI
Un interesant eveniment intercultural a avut loc recent la Muzeul Ţăranului Român. Lecturilor publice ale poetei Daniela Crăsnaru, ale scriitoarei Adela Greceanu şi ale traducătorului Claudiu Komartin li s-au alăturat cele ale lui Anahit Hayrapetyan (Armenia), Barış Müstecaplıoğlu (Turcia) şi Ognjen Spahić (Muntenegru), veniţi în programul Word Express, iniţiat de Literature Across Frontiers şi British Council, derulat cu sprijinul ICR prin Centrul Naţional al Cărţii. …
Curiozitatea lui Adrian Majuru pare infinită. Ea l-a condus cu vremea spre o formaţie interdisciplinară incluzând etnografia urbană, etnologia, antropologia, psihopatologia, sociologia. Cu instrumente atât de diverse, a scris fără complexe despre: cerşetorie, delincvenţă, vagabondaj, sinucidere, nebunie, prostituţie, ca să nu enumăr decât o parte dintre aceste teme ce ţin de sfera marginalului şi a undergroundului. Ceea ce au în comun studiile sale — toate cu aerul unor poveşti senzaţionale — este că sunt toate legate de istoria Bucureştilor. Graţie preocupării sale — şi folosesc termenul doar fiindcă cel de obsesie riscă să aibă o nemeritată conotaţie negativă — pentru misterele şi întunecimile marelui oraş, pentru ceasurile lui de slavă, ca şi pentru personajele sale pestriţe şi pitoreşti, Adrian Majuru este creatorul unui Bucureşti balzaciano-dickensian, fremătând de viaţă, lumină, cruzime, mister şi poezie.
Sku: A089MAJ
Octav Popa
„Hotărât lucru, ne aflăm în plin stanşibranism”. Et voila! Iată substanţa prezentului rezumată drastic şi mintos. Câteodată, la vremea lor şi numai în răstimpuri, un roman cum e Balul Fantomelor şi un autor cum e Radu Paraschivescu, înlocuiesc cu succes construcţiile epice kilometrice, pline de înţelepciune şi canoane gata de asimilat. Imperativul categoric se transformă, deci, în exclamativul fantasmagoric, mai pur într-un sens măcar prin lipsa de încărcătură morală.
http://www.youtube.com/watch?v=TQLSI5z-QAU
Pare greu de înghiţit o aşa încadrare a lui Radu Paraschivescu. „Poftim? Acel Radu Paraschivescu, mereu aprovizionat cu injecţii satirice simpatico-serioase? El este cel dezinteresat moral? Îmi vine greu a crede”. Pe bună dreptate aşa judecată, însă am impresia că de data asta accentul a căzut în altă parte. Balul Fantomelor nu pare a se certa cu nimeni şi cu atât mai puţin regăsim vreun interes de sfinţire a vreunui loc drăcesc. Ori, având în vedere subiectul, asta e o performanţă.
Virgil Mihalcea, profesor de istoria literaturii, campion la divorţuri. În prezent, nimicagiu la un liceu bucureştean, dascăl pe bandă rulantă, îngrozit de noutate şi gâdilat de ideea repaosului etern. Rutina are pentru V.M. aceeaşi funcţie biologică pe care o are apa, alcoolul condimentează pe ici pe colo trăiri prozaice, fotbalul are o etichetă pe care scrie „salvare!”. Aşa, acum uitaţi toate acestea şi catapultaţi imaginar personajul într-o lume cu droguri, poliţie, gangsteri, asasinări, presă şi orgii. Enumerarea de mai sus pare frivolă, dar în roman zalele zuruie crunte într-un fel care nu incomodează. Nu m-am simţit nicăieri luat peste picior, cu tehnici futile de captare a atenţiei şi supans artificial.
Scurt insight: un puternic clan din lumea drogurilor poposeşte în România pentru a „fertiliza” zona aşa cum se cuvine şi se hotărăşte să o facă începând din licee. Cum altcumva decât prin profesori, tablouri de imoralitate şi secrete, perfect şantajabili. Dacă ar fi să abuzăm de clişee exegetice, vă vom avertiza că „lucrurile nu sunt ceea ce par a fi”, „veţi avea parte de neprevăzut” etc. Dar, repet, nicio urmă de abuz în serviciu din partea şăgalnicului povestitor care, până şi în atare condiţii livreşti, îşi păstrează doza de firesc, supravieţuind rezonabil. Stilul Radu Paraschivescu, aşa cum îl ştim din presă şi literatură (aşa cum, de fapt, a fost consacrat odată cu Ghidul nesimţitului), se pliază pe atare conjuncturi fără abateri şi comportament narativ superfluu.
În sfârşit, statornicia în literatură e cu două tăişuri: ce funcţionează bine merită consolidat, dar să fie oare acel „bine” unul general valabil? Altfel spus, cititorul Ghidului va regăsi în Balul fantomelor vocea humoristică, dar cu greu va găsi şi altceva. Lipsa de pretenţii poate fi în acelaşi timp fidelitate pentru lucrul bine făcut şi privaţiune pentru încercări de mai bine. Eu am simţit nevoia unui „mai mult”, fără a şubrezi într-un fel oferta, ci doar poftind din când în când la un upgrade al prozatorului. Balul fantomelor trebuie citit cu calm şi chef.
De acelaşi autor
Sku: R018PAR
Ce este “funia de nisip“? Este o metaforă, a cărei semnificaţie o aflăm din primele pagini ale acestei cãrţi – un roman-eseu, conceput ca o cronicã a vieţii ţărăneşti în momentele ei cheie, din trecut pânã în zilele noastre. Metafora unei înţelepciuni lipsite de orice aroganţã, de orice rigiditate, clarvăzătoare şi izvorâtă dintr-un profund bun simţ.
Pledoaria lui George Radu apãrã – într-un univers şi un timp al atâtor anomalii şi excese – acea lume (cum spuneam) a bunului simţ, a simţului mãsurii, valori ale vieţii ţărăneşti de zi cu zi, dar şi în ceasurile de grea încercare.
Sku: GE175RA
Un tată îi scrie, înaintea unei operaţii dificile, fiului său. Expeditorul e în America, iar destinatarul, în Japonia. După operaţie, scrisorile continuă să se înlănţuie. Se agaţă mai întâi „ca iedera“ de orice le iese în cale, apoi, după întoarcerea acasă a tatălui, devin confesiuni pe cele mai delicate subiecte: cum e cu „celălalt sex“, ce căutăm într-o lume în care părem destinaţi fericirii?
Protagonista scrisorilor este mai întâi inima, în toate ipostazele ei: inima de tată, inima de îndrăgostit, inima de discipol, cea de fiu, cea de om obişnuit, plin de griji, şi chiar inima-inimă, personajul-vedetă al anatomiei noastre, care se poate îmbolnăvii.
O întreagă geografie afectivă, creată după capriciile memoriei, se ascunde în plicul încăpător al acestei cărţi: scene americane, scene din Heidelberg, un dans cu urmări nebănuite, scene din casa copilăriei, adresa mitică „Dr. Lister 69“, flash-uri din anii ‘50 şi fleacurile vieţii de zi cu zi. Dar şi gândurile abstracte, sistematizate, care se datorează „riscului de a avea un tată filozof“.
Din cele şaisprezece scrisori se conturează o viaţă şi un cod. Sub protecţia distanţei şi-a convenţiei epistolare, Gabriel Liiceanu găseşte prilejul să fie sincer, vulnerabil de sincer uneori, să-şi amintească, să povestească, să cadă pe gânduri, să se lase întrebat şi să ne răspundă. Pentru că, acceptând pactul propus de autor, fiecare cititor se transformă în „fiul“ din titlu.
„Gabriel Liiceanu are talentul, spiritul de observatie si farmecul scriitorului capabil sa transmita emotia «traitelor» proprii in scene vii, cu personaje, decoruri si atmosfera pe care le vezi ca intr-un cineverite si carora le extrage apoi semnificatiile. Asa sunt multe secvente din scrisorile grupate sub titlul «American Story », evocarea apartamentului parintesc din Cotroceni si a mamei ce a facut din el « un adapost al istoriei », cu pretul sacrificiului de sine, caci i-a fost dat sa traiasca vremuri urate“ (Formula As)
„Cu Scrisori către fiul meu Gabriel Liiceanu revine la stilul epistolar. Paradoxal, deşi «clasica», structura epistolară oferă mai multe libertăţi decat constrângeri. O constrângere ar fi ca trebuie să-ţi alegi cu grija «andrisantul»: trebuie să fie unul căruia să i te poţi mărturisi în voie şi care, de la distanţă, să-ţi dăruiască nu numai încrederea lui necondiţionată, ci şi să te – cum să zic? – «fertilizeze» estetic în propria-ţi sinceritate.“ (Ziua)
De acelaşi autor
Sku: GA113LII
Pasiunea analitică, voluptatea detaliului, curiozitatea vie, umorul, intuiţia capabilă de multicolore reconstrucţii, toate laolaltă deseneaza portretul unui savant suculent şi vizionar. Era inevitabil ca, în cazul ei, cercetarea să devină frescă, iar istoria să tindă spre roman. Ne aflăm dinaintea unei foarte agreabile combinaţii de pitoresc şi exactitate. Ne vom instrui şi ne vom delecta deopotrivă, anticipând o carieră ştiinţifică şi literară de o croială neobişnuită.
Sku: CO259VG
Radu Cosaşu
NUVELIST,
sînt incompetent în alimentarea locomotivelor;
sînt incompetent în eternitatea fotosintezei;
sînt incompetent în speologie;
sînt incompetent în cultivarea bujorilor;
sînt incompetent în a înţelege o bujie;
sînt incompe
