Jean Mattern – Lapte şi miere

De Marius Ghilezan

Radu Paraschivescu – Balul fantomelor

De Octav Popa „Hotărât lucru, ne aflăm în plin stanşibranism”. Et voila! Iată substanţa prezentului rezumată drastic şi mintos. Câteodată, la vremea lor şi numai în răstimpuri, un roman cum e Balul Fantomelor şi un autor cum e Radu Paraschivescu, înlocuiesc cu succes construcţiile epice kilometrice, pline de înţelepciune şi canoane gata de asimilat. Imperativul categoric se transformă, deci, în exclamativul fantasmagoric, mai pur într-un sens măcar prin lipsa de încărcătură morală. http://www.youtube.com/watch?v=TQLSI5z-QAU Pare greu de înghiţit o aşa încadrare a lui Radu Paraschivescu. „Poftim? Acel Radu Paraschivescu, mereu aprovizionat cu injecţii satirice simpatico-serioase? El este cel dezinteresat moral? Îmi vine greu a crede”. Pe bună dreptate aşa judecată, însă am impresia că de data asta accentul a căzut în altă parte. Balul Fantomelor nu pare a se certa cu nimeni şi cu atât mai puţin regăsim vreun interes de sfinţire a vreunui loc drăcesc. Ori, având în vedere subiectul, asta e o performanţă. Virgil Mihalcea, profesor de istoria literaturii, campion la divorţuri. În prezent, nimicagiu la un liceu bucureştean, dascăl pe bandă rulantă, îngrozit de noutate şi gâdilat de ideea repaosului etern. Rutina are pentru V.M. aceeaşi funcţie biologică pe care o are apa, alcoolul condimentează pe ici pe colo trăiri prozaice, fotbalul are o etichetă pe care scrie „salvare!”. Aşa, acum uitaţi toate acestea şi catapultaţi imaginar personajul într-o lume cu droguri, poliţie, gangsteri, asasinări, presă şi orgii. Enumerarea de mai sus pare frivolă, dar în roman zalele zuruie crunte într-un fel care nu incomodează. Nu m-am simţit nicăieri luat peste picior, cu tehnici futile de captare a atenţiei şi supans artificial. Scurt insight: un puternic clan din lumea drogurilor poposeşte în România pentru a „fertiliza” zona aşa cum se cuvine şi se hotărăşte să o facă începând din licee. Cum altcumva decât prin profesori, tablouri de imoralitate şi secrete, perfect şantajabili. Dacă ar fi să abuzăm...

Buchisind presa culturală

> Robert Şerban povesteşte în „Orizont” cum a stat la coadă pentru a-şi reînoi paşaportul. Cu banii rămaşi a mai dat o tură şi pe la „Joc secund” (mulţi timişoreni încă nu ştiu de unde vine numele librăriei n.a.) şi a căutat în zadar cărţile sale în cutiile cu reduceri. Erau încremenite, în acelaşi raft, cu acelaşi preţ. Voia să facă nişte provizii de daruri pentru prieteni. Rar ca un autor să-şi dorească  ieftinirea cărţilor. >  Mircea Ghiţulescu ne anunţă în „Luceafărul de dimineaţă” că roland-barthistul (al câtelea n.a.?) Virgil Tănase, care era mai mult călinescian decât semiotician, până de curând, va scoate la Gallimard (colecţia Folio-Biographies), o viaţă a unui scriitor, jenându-se sau pierzându-se printre complementarităţi să ne spună cine e autorul Caligulei. Daţi un search… > Excelenta revistă culturală „Banat”, finanţată de Consiliul Local Lugoj, publică în ultimul număr al anului trecut un inedit interviu realizat de Sorin Antohi şi Luca Piţu cu Emil Cioran, prin anii ’90. Semioticianul de origine română rememorează cum l-a cunoscut pe Petre Ţuţea: „L-am cunoscut astfel: eram afară, el cumpăra un ziar…îl întinde aşa…A, nu, nu, nu, e foarte important…era un ziar sovietic… Era un comunist fanatic când l-am cunoscut. Fantastic.” Şi azi extrema dreaptă şi-l revendică. > Ioana Pârvulescu, o respectabilă scriitoare din generaţia tânără, realizează într-un număr din ianuarie al „României literare” un interviu cu Mircea Cărtărescu de un servilism dus la paroxism. Cu întrebări de genul „Unde aţi scris Orbitorul, un roman total, un arhi roman…?”, cu ridicări de mingi la fileu, culminând cu întrebări de grădiniţă: „Ce-ţi doreşti de la anul ce vine?”, profesorul în devenire Ioana Pârvulescu dă un exemplu despre cum nu se face un interviu. Mai învaţă şi ea dacă părăseşte umbra Marelui Stejar păltinişean. > Oana Boca, şefa de PR a Poliromului, susţine că nu s-au putut publica fragmente din „Viaţa unui om...

Radu Paraschivescu – Dintre sute de clişee

Fiecare luptă cum poate împotriva limbii în care se exprimă. Unul foloseşte anacolutul, altul pleonasmul. Unul vorbeşte „ca şi politician“, altul evocă filmele „care le-a văzut“. Printre formele rezistente de dispreţ la adresa limbii se numără însă şi clişeul, exprimarea şablonardă, platitudinea fioroasă. Rar ţi-e dat să deschizi un ziar şi să nu găseşti formule bătătorite până la nevroză. Puţini sunt cei care apar la televizor şi nu te îndeamnă să-ţi pliezi urechile. Până şi copertele de carte au devenit spaţii ale exprimării clişeizate. Un discurs bont pentru un public lobotomizat – iată reţeta succesului. O lume de plastic nu se poate simţi împlinită decât folosind o (nouă) limbă de lemn. Aşa stând lucrurile, Dintre sute de clişee este rezultatul unei exasperări care nu mai poate fi ţinută sub control. Radu Paraschivescu adună câteva zeci de clişee şi le supune tratamentului ironic. Cartea lui e un minidicţionar comentat de locuri comune, un bobârnac peste nasul celor care trec prin viaţă murmurând „Viaţa merge înainte“, „Speranţa moare ultima“ sau „Balonul e rotund“. De acelaşi autor Fanionul roşu Balul fantomelor Ghidul...

Tudor Eliad – Timişoara,mon amour

Timişoara,mon amour este foarte postmodernă. În discursul epic, care este scenariul, este eseu, este sarja humoristică. Una peste alta, cred că merită ca presupuşii scenarişti de la noi să încerce să vadă dacă nu se poate face un film. Dincolo de episoadele amuzante sau hazlii, de întâmplările neplăcute, de „procesul“ şi asasinarea lui Ceauşescu, de avatarurile Televiziunii Române, de ultimul congres al P.C.R., de prezenţa pe platourile de filmare a agenţilor ambigui sau dubli, cititorul, fie el avertizat sau naiv, ar putea să-şi pună întrebarea, o întrebare care-ţi dă fiori: dar dacă delirul vesel, disperat şi credibil cu moderaţie al autorului nu este decât un palid reflex al realităţii Le...