Jack Kerouac – Vagabonzii Dharma

Vagabonzii Dharma este un roman autobiografic, ce descrie o perioadă de căutări spirituale intense din viaţa lui Kerouac. Sub numele fictive se ascund identităţile multor prieteni ai scriitorului, printre care se numără poeţii Gary Snyder şi Allen Ginsberg şi prozatorul Neal Cassady. Kerouac însuşi este Ray Smith, un tânăr care îşi caută refugiul în budism, sub îndrumarea unui „maestru” zen charismatic, Japhy Ryder (Gary Snyder), iar contrastul dintre concepţiile despre spiritualitate ale celor doi reprezintă principala tema a romanului. Japhy Ryder este un budist excentric şi flegmatic, care compune haikuuri, organizează ceremonii ale ceaiului şi face sex tantric cu femei frumoase. Ray Smith are principii mult mai stricte: in viziunea lui, viaţa este o luptă necontenită şi înverşunată între dorinţe lumeşti şi puritate. Intensitatea conflictului interior este redată în stilul plastic şi spontan propriu lui Kerouac, totul culminând cu o călătorie simbolică, de cucerire a unui vârf de munte. De acelaşi autor Şi hipopotamii au fiert în bazinul lor Order Identitatea unor prietnei Preţ @ RON24,95 Qty: Adauga in cosul de...

Thomese P.F. – Copilul umbră

Deşi porneste de la un eveniment real — autorului îi moare fiica la doar câteva săptămâni de la naştere –, Copilul-umbră (2003) nu e un text propriu-zis autobiografic: nu aflăm mai nimic despre circumstanţele morţii, despre spital, boala, încercările medicilor de a o salva pe Isa. În mod curios, realitatea dură a acestei morţi e trecuta sub tăcere, iar paginile pe care le citim par să vorbească despre altceva, tatonând un limbaj nou sau resuscitând o limbă moartă. Atunci când survine, textul „rupe” tăcerea, întrerupe legătura organică — ilizibilă — a tatălui cu micuţa lui moartă. Într-un fel, copilul-umbră e un copil „fără însuşiri”, o formă ce nu se poate fixa, un personaj pur, aflat în continuă transformare: e „copilul bătrân” descris de Titus Livius, pruncul bolnav pe care părinţii îl duc de la Betleem în Egipt, copilul mort abandonat de Frederic Moreau în Educaţia sentimentală, fiica lui Iair pe care a înviat-o Isus din morţi, iubita din Cântarea Cântărilor… Departe de orice indiscreţie şi orice formă de intimism, P.F. Thomese caută cuvintele şi lucrurile care rămân după dispariţia fizică a fiinţei dragi. Deşi probează toate registrele tânguirii — de la disperare, trecând prin spaimă şi mizantropie, până la apatia din final –, Copilul-umbră depăşeşte starea de doliu (pe care Thomese o numea, într-un interviu, „egocentrică”), descriind mai degrabă stări poetice posibile şi variabile în „spaţiul literar”. „Un document literar zguduitor şi grandios. Copilul-umbră contrazice regula după care insuportabilul ar fi un subiect prea incomod pentru literatura modernă.” (Die Zeit) „Cu ce preţ teribil a luat naştere această splendidă carte! E singurul gând care te împiedică să scrii despre ea cu şi mai mult entuziasm.” Vrij...

Next Entries »