„Toamna decanei prezintă cititorilor spectacolul unei existenţe din care n-au lipsit cumpenele, dramele, dislocările. O viaţă compusă din renunţări, pasiuni, succese, deziluzii, spaime, intuiţii, angoase şi bucurii. O viaţă schimonosită de convulsii ideologice şi înnobilată de prietenii înalte. O viaţă-slalom, o viaţă-arsură, o viaţă-caleidoscop şi, de ce nu?, o viaţă-document. Antoaneta Ralian nu este – şi nu ştiu să fi fost vreodată – grefierul acru al propriului destin. Prezenţa ei destinde în loc să crispeze. Avem de-a face cu un om care vorbeşte şi scrie şampanizat, cu sinceritate, cu umor şi cu o vioiciune pe care nu i-a avariat-o nici una dintre încercările cărora a fost supusă. Acum, în popas pe acoperişul vârstei, Antoaneta Ralian acceptă să-şi aducă aminte cum a fost. Dacă nu pentru un volum de memorii, măcar pentru curiozitatea mereu trează care ne însoţeşte întrebările.“ (Radu PARASCHIVESCU) „Cred că motorul supravieţuirii e vitalitatea, dinamismul în limita puterilor, setea de nou, curiozitatea pentru tot ce se întâmplă în jur, senzaţia impusă că eşti încă în circuit. Nu recapitularea, cu inerentele-i regrete şi remuşcări pentru fapte ireversibile, nu fuga în trecut, ci ancorarea în prezent (oricât ar fi el de urât), adaptarea la acest prezent. În afară de vârstă, eu trebuie să lupt cu singurătatea totală, cu deteriorarea crescândă a sănătăţii, cu invaliditatea, cu diverse dureri fizice. Şi lupt, cât oi mai putea lupta. Probabil că e ceva care ţine de ingredientele din cocă, nu ştiu. Poate că sunt mai puternică decât cred. Mă înconjor de oameni tineri – e un soi de vampirism, mă înfrupt din tinereţea şi din energia lor. E-adevărat, uneori situaţia mă depăşeşte, dar nu-mi dau voie să obosesc. Nu-mi dau voie să mă plictisesc. Nici să sper, nici să fac proiecte. Ştiu că timpul mi se comprimă văzând cu ochii. Îl văd grafic cum se îngustează în faţa mea. Dar refuz să-mi plâng...
