Schimbări la BoomLIT.com

Ambiţiosul proiect al lui Andrei Ruse, unul dintre tinerii scriitori români de succes, BoomLIT.com, la nici o lună de la lansare se reorganizează. „Se va “întoarce” spre ceea ce se dorea inițial, o revistă online care să ofere știri și articole culturale, în special din domeniul literar. Vor rămâne în echipă doar cei care doresc să creeze aceste știri și articole, și sunt dispuși să învețe câteva lucruri despre ce înseamnă un proiect online„, scrie iniţiatorul...

„Iubirea…” din taverna mohorâtă

Evenimentul de lansare a ineditului volum de poezie  „Iubirea e pe 14 februarie” s-a desfăşurat, unde altundeva decât în Expirat, la fel ca-n Împărat şi proletar: „pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,/Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,/Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, Cu feţe-ntunecoase,/ o ceată pribegită,/Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.” Bine ar fi ca tinerii care se pronunţă în slovă şi fumează mai rău ca turcii să apuce barem o parte din gloria eminesciană. L-am auzit printre zgomote pe Gelu Diaconu cum îi spune iubitei că „grija sa dintâi va fi capacul veceului”. Ceaţa n-a fost inspirantă, ci expectorată de către mulţi doritori să particpe. Ce păcat că organizatorii n-au prevăzut puhoiul de mulţime şi nu s-a văzut, nu s-a auzit. Păcat. Andrei Ruse e un tânăr inimos, dar stă mai bine cu scrierea decât cu organizarea. Eh, deh, nu te poţi pricepe la toate. Păcat că în loc de inspiraţia poetică, spectatorii veniţi buluc au inspirat mult fum de ţigară. Păi,nah, şi Eminescu fuma 100 de ţigări pe zi. Şi vedeţi unde a ajuns:) În fotografie: Gelu Diaconu (citind), Nicolae Ţone (director Vinea),Andrei Ruse (iniţiatorul...

Blogul nu e literatură? Cine validează?

Dacă Nicolae Manolescu era mai tranşant în primăvara anului trecut, spunând că blogurile nu sunt literatură, Andrei Pleşu este mai nuanţat: “Foarte mulţi (dintre n.a.)  scriitorii pe internet par animaţi de o nevoie aproape candidă de a fi inteligenţi. Mai inteligenţi decât ceilalţi internauţi, mai inteligenţi decât guvernanţii şi decât opoziţia, mai inteligenţi decât autorul articolului la care se referă.  Toţi visează să se califice într-o competiţie de umbre, ca „băieţi deştepţi”. Foarte deştepţi. Cei mai deştepţi, mai spirituali, mai şmecheri. Sigur că toată lumea care se manifestă public are, în adânc, orgoliul de a impresiona prin anvergură intelectuală şi haz subţire. Dar cei care o fac la lumina zilei, „în direct”, au, măcar, îndrăzneala (uneori paranoică) de a risca.“ Minim-moralistul se referă mai mult la anonimi. Şi câtă energie şi patos s-a mai pus pentru aflarea identiţăţii „teroristei”, care s-a săturat să mai comenteze pe blog, din cauza principialiştilor de condiţie… Dacă dogmaticii canonului literar românesc ar face o analiză obiectivă a spaţiului virtual românesc, ar înţelege şi ei că actul literar nu este numai acea acţiune validată lângă vreun şemineu – fie chiar de la Păltiniş – şi tipărită pe vreun instrument produs de Gutenberg, ci şi acela care se multiplică şi pe noile instrumente de comunicare. Cu ce e mai prejos e-reader-ul decât suportul de hârtie? De multe ori, tirajele cărţilor nu depăşesc câteva sute de exemplare, iar a post-urilor on-line câteva mii. Ce instanţă hotărăşte ce e literar şi ce nu e? În nici într-un caz şcoala românească încremenită în proiect. La aflarea nominalizării Hertei Müller pentru Nobelul literaturii am răsuflat uşuraţi. Convulsiile, spasmele şi trăirile literaţilor români, care se dădeau de ceasul morţii de grija dobândirii vreunui Nobel pentru scriitorii  de la noi, se suspendă, din fericire, o perioadă. Securitatea i-a dat Nobelul Hertei, cum bine zicea Mihail Gălăţeanu. S-a împlinit, oarecum, vrerea, chiar...

Iubirea e pe 14 februarie

iubirea e pe 14 februarie (antologie, 50 de poezii de dragoste) editura Vinea, din ianuarie 2010 Lansare, joi 28 ianuarie 2010, club Other Side, str. Brezoianu 4 ce este iubirea? Aflăm de pe blogul lui Andrei Ruse. păi… iubirea e pe 14 februarie, răspunde un autist (am aflat astea chiar de la persoana care se îngrijea de copil şi i-a pus întrebarea, nu este o ficţiune). afirmaţia m-a fascinat şi înfricoşat în aceeaşi măsură. tot în perioada aceasta am avut multe discuţii şi chiar dezbateri legate de marketingul de carte. mi-am propus să creez nişte proiecte (produse mai degrabă, mă refer la cărţi), care să fie atât culturale cât şi comerciale, care să gâdile atât interesul cititorilor elitişti, dar să fie, prin abordarea oarecum spus de masă (aici mă refer la imagine în primul rând) şi pe placul unui ‘neiniţiat’. ei, şi de la răspunsul autistului până la o antologie de poezie, de nişă, creată special pentru Valentine’s Day, n-a durat foarte mult. o carte de buzunar care să conţină aproximativ 50 de poezii de dragoste compuse de scriitori tineri, mai mult la trup, dar şi la suflet (de altfel, o carte care va putea fi şi personalizată). există o reticenţă a publicului larg (de fapt întotdeauna a fost) faţă de poezie şi cred că astfel de proiecte pot schimba lucrurile. am dat câteva telefoane ca să obţin un preţ, apoi o editură, iar de azi am început să trimit mailuri în stânga şi-n dreapta poeţilor pentru texte – nu m-aşteptam să fie atât de încântaţi. voi deschide şi un blog pentru carte, vom face multe clipuri video (cu autori citindu-şi propriile versuri), şi foarte multe lansări în cluburi, licee şi alte instituţii unde găsim tineri interesaţi. dar toate detaliile-astea, vi le voi da din 2010. ce vă rog eu este că dacă vă place proiectul, să-l anunţaţi. să...

Andrei Ruse – Soni

De Marius Ghilezan Prin „Soni” l-am cunoscut pe Andrei Ruse. Personajul a făcutut ocolul netului de la Dăbuleni până în Fundul Moldovei. Un sinopsis scurt, clar şi acroşant. Aşa m-am decis să cunosc mai  întâi autorul. Un tânăr mai puţin nervos decât mine, şi mai optimist. Bătăios, din fire, lung la vorbă, dar scurt la frază. Ceaa ce m-a convins să pun mâna pe carte. Povestea Soniei,  Soni, pentru prieteni,  este simplă. O tânără la 20 şi ceva de ani află că are cancer în ultima fază. Decide să trăiască viaţa la maxim. Sex, droguri şi boală. Totul extrem de dens. Scrisul este în acord cu viteza vieţii. La cei bolnavi timpul se comprimă. Doar în astfel de stări degradante, îţi dai seama de valoarea darului lui Dumnezeu. Autorul povesteşte în ritm cinematografic aventurile fetei, decise să-şi consume cu poftă măruntele clipe rămase. Ce e interesant e că naratorul nu stă deoparte. Decide să intre în scenă. Ca debutant. Răscoleşte prin sertarele existenţei fiinţei devorate de viermele bolii, în loc să profite de un trup ce i se oferă lasciv. Nu promite că scrie romanul. Lasă cititorul să se dumirească. Schimburile de mailuri îi trădează apetitul pentru poveste. Fata l-a incitat la scris. Şi-a fixat dead-line-ul. Timpul zbura. Cititind mi-am amintit de poezia lui George Lână, timişoreanul meu, care în volumul Tulpina mea nevăzută are încercări reuşite de condensare a spaţiului dintre două secunde.  E incredibil cum poţi măsura timpul când vezi finish-ul ca o provocare, ca pe o amăgire, dar ca staţie sigură pentru fiecare dintre noi. Dimensiunea vieţii are în spaţiul  dintre cuvintele gong şi imperativele morţii gust de iarbă, mestecată cu adrenalină şi pofta de fugă. În cartea lui Andrei Ruse personajul aduce, conştient sau inconştient, un elogiu acelui carpediem pe care-l uităm permanent. Parcă John Lenon zicea că viaţa e ceea ce trece pe lângă...