N-ai încercat MDMA? N-ai intrat în transă? Nu ştii să te vindeci prin narco-psihoterapie? Ia de aici! Dilăr pentru o zi, noua carte a tânărului Andrei Ruse. Volumul este un fals instrument de training pentru o profesie bănoasă, în afara legii, cu dublă satisfacţie: materială şi reverie. Şi un anti-jurnal de luptă contra drogurilor. Nu din cărţi se învaţă meserii. Cartea azurie e un policer cu dichis. Scrisă alert, cu acţiuni de capă şi spadă, dincolo de limita prejudecăţilor şi dincoace de peretele de sticlă a legii, îţi dezvăluie tainele unei coabitări de interes între două instituţii care ar fi trebuit să fie rivale, Poliţia şi Dilăria, nicidecum mănăstiri de maici. Falsul jurnal de luptă contra drogurilor îţi dă de gândit. Pentru ce am luptat în Decembrie ’89? Despre ce libertate vorbim? Cea îngrădită de lege sau cea liber aleasă de fiecare individ? De ce putem bea şi fuma şi nu ne putem droga, când de secole multe halucinogene erau medicament?
Andrei Ruse poate că a vrut să facă din poliţistul Radu un personaj principal, dar i-a ieşit Nebunul (fost psiholog, actual organizator de manevre, ştiţi de care), puternic şi răscolitor, prin trăiri, gesturi, atitudini. Sinopsisul cărţii, de tip carpediem pe de trei. poate fi scis în trei rânduri. Locotenentul de la anti-drog vrea să avanseze în carieră şi să obţină un bonus financiar. Îi cere colegului său de birou (tot “luptător anti”) să-i mijlocească o întâlnire cu un dealer de profesie pe care ulterior să-l aresteze. Toată acţiunea se desfăşoară în 24 de ore, timp în care omul legii pufăie şi dă pe nări fumurile unei false profesii de pictor, pentru a intra rapid în graţii. Din agonie în extaz şi îndărăt, descoperă o lume care nu e baş rea. Când să se lecuiască de arestări riscante, tocmai fiica sa îi dezvăluie ideantitatea. Cui îi e destinat glonţul din final? Aflaţi din captivanta lectură.
Deşi are doar 25 de ani, Andrei Ruse nu se judecă mai întâi pe sine şi apoi lumea, precum Octavian Paler. El dă chiar sentinţe: “lumea asta, care-mi pare tot mai dementă, e condusă doar de trei oameni. unul l-a inventat pe dumnezeu, unul banii, iar ultimul este pr-istul inspirat care le-a făcut cunoștință”. Să fie aşa?
E multă opinie. Of, Doamne! Credeam că tinerii se vor dezvăţa de obiceiul nostru. Pălăvrăgeala despre lume şi viaţă îl scoate, din păcate, din tagma literaţilor gen McEwan. Povestea lui s-ar fi intergat stilului sec: Just action. Analogia facerii lumii cu “ziua căcării”, chiar m-a enervat, deşi nu sunt habotnic religios. Se vede că Henry Miller îi e mai aproape de minte, decât principiile etice de scris. E o formă de libertate, nu?
În ciuda peroraţiilor, multe paragrafe sunt, totuşi, incantaţii lirice: “iar afară… pfuai… afară era o nebunie curată. în aglomeraţie spaţiul se umplea cu gândurile oamenilor, care deveneau în mintea mea un fel de unde, care se ciocneau, care făceau dragoste între ele, se cereau în căsătorie şi organizau nunţi de prost gust şi făceau copii dup-aia, pe care-i trimiteau la şcolile de gânduri. instituţii de gânduri. constituţii de gânduri. gânduri în sus, gânduri în jos, oriunde, milioane de biţi de gânduri lovind, distrugând, îmbrăţişând, sărind în sus de bucurie sau dând viaţă altor gânduri, unele independente, pe care nimeni nu le gândea. gânduri în căutare de creiere, care mişunau bezmetice printre alte miliarde de corpuri.”
Andrei Ruse nu poate fi acuzat de port ilegal de talent. După ce a vândut câteva mii de exemplare din Soni, Dilăr pentru o zi e o evoluţie, nu o involuţie ca la alţii de vârsta lui.
Nu ştiu dacă va fi o carte de top, dacă va sparge ierarhii, cert este că prin traducerea literară a englezului dealer, limba română s-a mai îmbogăţit cu un cuvânt, care va trebui inclus în DEX: dilăr.
De acelaşi autor:
Sku: ETYIO
Andrei Ruse
Deşi afară era o vreme de vipie, Kostas Venetis, profesorul 
Ambiţiosul proiect al lui 
Dacă Nicolae Manolescu era mai tranşant în primăvara anului trecut, spunând că blogurile nu sunt literatură, Andrei Pleşu este mai nuanţat: “Foarte mulţi (dintre n.a.) scriitorii pe internet par animaţi de o nevoie aproape candidă de a fi inteligenţi. Mai inteligenţi decât ceilalţi internauţi, mai inteligenţi decât guvernanţii şi decât opoziţia, mai inteligenţi decât autorul articolului la care se referă. Toţi visează să se califice într-o competiţie de umbre, ca „băieţi deştepţi”. Foarte deştepţi. Cei mai deştepţi, mai spirituali, mai şmecheri. Sigur că toată lumea care se manifestă public are, în adânc, orgoliul de a impresiona prin anvergură intelectuală şi haz subţire. Dar cei care o fac la lumina zilei, „în direct”, au, măcar, îndrăzneala (uneori paranoică) de a risca.“ Minim-moralistul se referă mai mult la anonimi. Şi câtă energie şi patos s-a mai pus pentru aflarea identiţăţii “teroristei”, care s-a săturat să mai comenteze pe blog, din cauza principialiştilor de condiţie… 
Bedros Horasangian “Un război murdar” este o carte de reportaje. O carte despre adevăr şi minciună. "Un război murdar" este o carte despre două popoare şi o ţară. Popoarele se numesc rus şi cecen, ţara este Rusia. Avem radiografia unui răz
