Andrei Codrescu – Ay, Cuba! O călătorie socio-erotică

La capătul a doar zece zile de contact cu o lume care ne fascinează pe cei mai mulţi dintre noi de la distanţă, Andrei Codrescu ne oferă o imagine a acesteia plină de viaţă, de detalii precise, care nu fac decât să-i sporească fascinaţia. Dar Ay, Cuba! reprezintă pentru cititorul român mult mai mult de atât. Ultimele decenii, cele de descompunere a regimului comunist din ţara sa de origine, pe care le cunoaşte bine, îi trezesc uimitoare analogii cu ceea ce vede în crepusculara Cubă a lui Castro. Liantul ideologic golit de substanţă, totuşi activ în chip straniu, oboseala amestecată cu cinism vorace, goana febrilă după valută şi după tot ce este american, o poezie a locului amestecată cu tristeţe şi multă, multă sărăcie, toate învăluite într-o căldură empatică, o înţelegere şi o tandreţe amestecate cu admiraţie, dar mai ales, o opţiune lipsită de ambiguitate pentru dreptul la libertate al fiinţei umane. Este ajunul vizitei istorice pe care Papa Ioan Paul al II-lea se pregăteşte să o facă pe pământ cubanez, în 1998. Andrei Codrescu, unul dintre cei mai cunoscuţi americani de origine română, angajat la National Public Radio, şi reputatul fotograf David Graham îl însoţesc pe reporterul Art Silverman în misiunea lui în această mereu fascinantă şi misterioasă insulă. E un pretext şi un prilej pentru cei doi de a-şi pune laolaltă resursele şi mijloacele, realizând acest portret al unei naţiuni, aflată perpetuu pe muchia istoriei şi a politicii, care i-a surprins şi încântat pe cititorii americani, induşi timp îndelungat în eroare de ideologii atât de dreapta, cât şi de stânga. Aceasta întrucât Codrescu şi Graham au trecut dincolo de prejudecăţile adeseori meschine ale americanilor despre Cuba şi au legat cu oamenii de pe insulă relaţii directe, nesubminate de nicio preconcepţie. Prin intermediul interviurilor cu arhitecţi, scriitori, şmenari, prostituate şi muncitori de rând, Ay, Cuba! scoate la iveală...

Tristan Tzara, un brand uitat

Dacă lui Panait Istrati i se pot înţelege rătăcirile socialiste într-un timp mult prea aspru pentru pribegi (fiind un copil plecat în lume de la 12 ani), lui TRISTAN TZARA, niciodată originile ideilor sale avangardiste. Plecat din Moineşti (localitate care nu poartă prea multe semne legate de trecerea sa, edilii urbei neştiind nici azi cine este în istoria literaturii universale), fiul de evreu, tot la o vârstă fragedă, ajunge în Club Voltaire din Zurich unde, dintr-un plictis al istoriei, pune bazele Dadaismului. Aniversarea naşterii sale, 16 aprilie 2013, el fiind cam de aceeaşi vârstă cu brăileanul Istrati, a trecut neobservată pentru români, mult prea ocupaţi să-şi sărbătorească azi liftele de pradă. Poate nu mi-aş fi amintit despre autorul de geniu uitat, dacă în zelul curăţeniei de primăvară nu aş fi dat din nou peste Ghidul dada pentru postumani, minunata carte a lui Andrei Codrescu. El odihneşte somnul de veci în Montparnasse, acolo unde şi George ENESCU şi Constantin Brâncuşi întregesc partitura exotică a culturii franceze. Ce ar fi fost Tristan Tzara, Panait Istrati, Constantin Brâncuşi, George Enescu fără adopţia...

„Ay, Cuba!”, lansare de carte pe ritmuri de salsa

Vineri, 21 septembrie, Curtea Veche Publishing   lansează o  carte pe ritmuri de salsa.  Prin acest eveniment îşi propune să redea spiritul Cubei, aşa cum este el surprins în volumul Ay, Cuba! O călătorie socio-erotică de Andrei Codrescu. Acesta va avea loc în clubul Salsa for You din București (B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 3) începând cu ora 21.00 și va fi urmată de o petrecere cu muzică din Cuba. Despre Andrei Codrescu şi cartea sa vor lua cuvântul Ioana Avădani, Simona Chițan și Elena Stancu. Volumul „Ay, Cuba!” este rezultatul călătoriei de zece zile pe care Andrei Codrescu, angajat la National Public Radio din Statele Unite ale Americii, a realizat-o împreună cu reputatul fotograf David Graham pe această mereu fascinantă și misterioasă insulă. Motivul călătoriei a fost vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea pe pământ cubanez, din 1998. E un pretext și un prilej pentru cei doi de a-și pune laolaltă resursele și mijloacele, realizând acest portret al unei națiuni, aflată perpetuu pe muchia istoriei și a politicii, care i-a surprins și încântat pe cititorii americani, induși timp îndelungat în eroare de ideologii atât de dreapta, cât și de stânga. Cei doi au trecut dincolo de prejudecățile adeseori meschine ale americanilor despre Cuba și au legat cu oamenii de pe insulă relații directe, nesubminate de nicio preconcepție....

Andrei Codrescu – Casanova în Boemia

În romanul lui Andrei Codrescu, realitatea istorică este transformată literar intr-o opţiune posibilă, faptele devin facultative, iar legendele – adevăruri acceptabile. Între Paris, Praga, Viena şi Veneţia cea de multe ori părăsită, dar niciodată uitată, legendarul Casanova ţese o pânză fină de diplomaţie, intrigă şi seducţie. În ea se înfăşoară, ca într-un cocon, veacul, spre a da naştere lumii noi. Order Casanova în Boemia Preţ @ RON24,50 Qty: Adauga in cosul de...

Andrei Codrescu – Noi n-avem bun-gust, noi suntem artişti


Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 69

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 70

Warning: Illegal string offset 'optset' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 72

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'option' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: Illegal string offset 'price' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: number_format() expects parameter 1 to be double, string given in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-includes/functions.php on line 270

Warning: Illegal string offset 'shiprate' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 273

Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 274

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 275
„Codrescu şi-a câştigat un loc între cronicarii cei mai pătrunzători ai spiritului american al anilor ’90.” (The New York Times) Order @ RON Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries