Radu Aldulescu – Amantul Colivăresei

Povestea lui Dimitrie Mite Cafanu poate fi citită şi ca propunerea unei căi de salvare; un mod de a trăi deasupra vremurilor, iar nu sub ele, întorcând spatele aşa-ziselor necesare compromisuri ale supravieţuirii. Asumarea condiţiei de marginal şi exclus ca pe un dat şi un dar, mai ales atunci când aceasta intră în conflict cu moştenirea de familie, este totuşi ceva impotriva firii pentru românul de orice condiţie, aşa încât finalul romanului Amantul Colivăresei este deschis premonitoriu spre Victoria Socialismului, nu doar numele unui bulevard-zona rezidenţială si centru civic, ci şi al unei văi a plângerii, în care marea majoritate a celor trecuţi pe acolo au ales să şi rămână. Radu Aldulescu are poveşti triste, dar extrem de emoţionante. Order Amantul Colivăresei Preţ @ RON18,95 Qty: Adauga in cosul de...

Radu Aldulescu – Amantul Colivăresei

Povestea lui Dimitrie Mite Cafanu poate fi citită şi ca propunerea unei căi de salvare; un mod de a trăi deasupra vremurilor, iar nu sub ele, întorcând spatele aşa-ziselor necesare compromisuri ale supravieţuirii. Asumarea condiţiei de marginal şi exclus ca pe un dat şi un dar, mai ales atunci când aceasta intră în conflict cu moştenirea de familie, este totuşi ceva impotriva firii pentru românul de orice condiţie, aşa încât finalul romanului Amantul Colivăresei este deschis premonitoriu spre Victoria Socialismului, nu doar numele unui bulevard-zona rezidenţială si centru civic, ci şi al unei văi a plângerii, în care marea majoritate a celor trecuţi pe acolo au ales să şi rămână. Radu Aldulescu are poveşti triste, dar extrem de emoţionante. De acelaşi autor Mirii nemuririi Order Amantul Colivăresei Preţ @ RON24,90 Qty: Adauga in cosul de...

Radu Aldulescu: „ICR-ul e al familiei din care eu nu fac parte”

Interviu cu Radu Aldulescu, singurul scriitor român care trăieşte doar din scris. – Ce este scrisul pentru un autor profesionist? – Scrisul nu e o profesie, nu e o meserie, o chestiune de vocaţie, iar vocaţia este o stare care implică în mod misterios iubirea. – Când ţi-ai dat seama că vei fi scriitor? – De mic copil. M-am născut într-o casă cu multe cărţi. Părinţii mei aveau valenţe literare.  Amândoi lucrau în presă şi probabil că asta m-a influenţat. – Ce cărţi citeai de mic? – Citeam Tolstoi. Îmi aduc aminte de o carte…. La şase ani apar într-o poză, picior peste picior, cu un volum de-a lui Tolstoi în mâină, Povestiri alese. Din acele povestiri în versuri, îmi aduc aminte, de un vers embelmatic pentru mine, care suna în felul acesta: „Plecat-a Prostăveanu în Rusia să se plimbe, să vadă ce-i pe lume şi să se minuneze… ” Probabil că de atunci am avut tendinţa asta de a mă minuna şi a scrie. – Când ai publicat prima oară? – De foarte mic. Activam în cenaclul lui Tudor Opriş, Săgetătorul. Aveam 16 ani.  Am publicat într-o antologie a acestuia. După vreo patru zeci de ani l-am regăsit pe Opriş neschimbat. În 1973 am publicat în Amfiteatru. – A fost greu? – Nu. Citeam de două, trei  ori în Cenaclu şi eram publicat. Pe urmă, vreme de vreo 12 ani, nici nu am mai scris şi nici nu am mai publicat nicăieri. Am avut tot felul de îndeletniciri care nu aveau legături cu scrisul. Oricum nu puteam publica. – De ce? – Pentru că ce scriam eu era nepublicabil. – Care a fost cartea ta de debut? –   Sonata pentru acordeon pe care am depus-o în 1988 la Albatros. A stat doi ani în editură până în 1990, pe timpul lui Ceauşescu şi încă trei ani pe...