Herta Müller: “Mie îmi place mai mult să nu scriu”

Din nou, o critică dură la adresa netz-ului Securităţii La prima conferinţă de presă organizată la Bucureşti după câştigarea Premiului Nobel pentru Literatură, Herta Müller, fiind invitată de Gabriel Liiceanu (foto) a deplâns din nou prezenţa în poziţii de comandă a foştilor securişti. “Dacă la ultima mea vizită, unui prieten care a venit la mine la hotel să mă invite la masă i s-au cerut actele pentru a completa un formular de vizită, ei sunt peste tot nu s-au dizolvat în aer”. Au posturi bune, se bucură de privilegii. Au căzut în picioare, cum s-ar zice. Ei îşi trăiesc a doua viaţă după dictatură”, a completat autoarea germană de origine română la conferinţa de presă care a avut loc la Intercontinental. Dacă e iar urmărită de ofiţerii unui serviciu care i-au fîăcut în tinereţe viaţa un calvar, s-a declarat nepăsătoare. “N-au decât să caute ce ochelari port, ce pantofi încalţ. Ei sunt un rău mai mare pentru România decât pentru mine“. Credeam, la fel ca toţi românii, a mai completat ea, că după căderea dictaturii “lucrurile se vor clarifica, dar ei continuă să facă un netz (o plasă) de interese, se cunosc între ei, se servesc reciproc. ” Fiind întrebată de unj ziarist român ce ar trebui să se întâmple în România ca să se întoarcă, a replicat ferm: “treaba acestei ţări nu e să mă simt eu bine, ci milioanele de români să se simtă bine în propria lor ţară.” „Oskar Patior era un om chinuit” Ziariştii germani nu au ratat tema la zi, impusă de Securitatea care nu doarme, nu moare, doar veghează: Oskar Pastior, colaborator. “S-au legat de un om zdrobit, proaspăt ieşit din lagăr. Pe timpul acela dacă nu scriai cum ţi se dictează, puteai să fii închis. Ce era să facă? Să se spânzure? Trebuie să ne uităm la toate circumstanţele raportărilor lui. Oricum,...

Herta Müller spune lumii povestea batistei din Niţchidorf

Herta Müller urcă pe scena de la Stockholm. O scurtă reverenţă în faţa Majestăţii Sale Regele Carl Gustav, salută publicul, şi-şi ţine discursul. Dacă preşedintele american vorbeşte în faţa distinsilor reprezentanţi ai Academiei Suedeze despre „războiul care uneori este necesar şi justificat”, scriitoarea germană de origine română spune planetei povestea inofensivei batiste din Niţchidorf. O elegie de o rară sensibilitate despre peticul de pânză care a marcat viaţa bunicii, a mamei şi a sa. „Sertarul era portretul familiei noastre în format de batistă. Batistele bărbăteşti erau cele mai mari, tivite cu dungi maro, gri sau bordo. Batistele femeieşti erau mai mici, iar marginile lor erau bleu, roşii sau verzi. Batistele de copii erau cele mai mici, fără margini, dar cu flori sau animale pictate în pătratul alb. Din toate trei soiurile existau batiste pentru zilele de lucru, în rîndul din faţă, şi batiste de duminică, în rîndul din spate. Duminica, chiar dacă nimeni n-o vedea, batista trebuia să se potrivească la culoare cu îmbrăcămintea.” Laureata Premiului Nobel continuă, în surdina sălii, povestea terorizării sale de către CI-stul fabricii din Timişoara, unde era angajată ca traducătoare, pentru că nu a vrut să colaboreze cu Securitatea.  „Are să-ţi pară rău, te înecăm în râu’ îi spune acesta trântind vaza cu lalele de perete. „Dacă semnez hârtia, n-am să mai pot trăi cu mine şi va trebui s-o fac eu însămi. E mai bine dac-o faceţi voi”, îi dă replică Herta. După acest eveniment i se ia biroul. Tot batista o salvează. O aşează frumos pe o treaptă de scară şi acolo munceşte. E dată afară din fabrică. Mama ei dorea să o facă croitoreasă. Hotărăşte să plece în Germania. Planul discursului care emoţionează audienţa coboară brusc în tabloul de familie. Acolo unde evocă amintirea fiului bunicii înrolat în armata nazistă care se întoarce mort de pe front. „Fotografia cu decedatul e...

Carsten Wunn – Bozo şi cu mine

Faptul că pisicile sunt, în general, nişte oameni mai de Doamne-ajută e bine cunoscut de toţi cei care-şi împart locuinţa cu zburdalniciele lighioane îmblănite. Dar când pisica Bozo, uşor nevrotică, înzestrată cu grai omenesc, se mută într-o bună zi la Carsten, un absolvent de filozofie cam blazat şi fără ocupaţie, ea întrece orice măsură felina: sub oblăduirea răbdătorului coleg de apartament, intră în politică şi în showbiz, deschide un cabinet de medicină veterinară (unde-şi tratează pacienţii cu ajutorul terapiei conversaţionale) şi îi vine de hac unui strigoi care o...