Alexandru Cristian – Scriitorul şi timpul său

Fiecare scriitor cu epoca sa. O butadă critică neconvingătoare. Scriitorul scrie din ceea ce simte şi cum simte. O epocă sau un anume timp nu poate stăpâni   mintea unui scriitor. Un mare scriitor poate precede epoca sa, o poate depăşi sau nu o poate reprezenta. Primul este un clasic, al doilea un vizionar şi ultimul un nostalgic istoric. Ca exemple am putea sublinia personalităţile literare ale lui William Shakespeare şi Miguel de Cervantes, Jules Verne şi Isaac Asimov dar şi  Henryk Sienkiewicz şi Maurice Druon. Toţi aceştia sunt scriitori mari şi cu un impact extraordinar de mare asupra culturii în general. William Shakespeare a descris admirabila Antichitate, Miguel de  Cervantes ultimele gesturi cavalereşti ale Evului Mediu. Fiecare este un clasic prin faptul că  a descris o lume ce a influenţat societatea în care trăieşte şi prin faptul că a folosit un tip de scriere literară conformă cu  vremea lor. Clasicul este trecutul amestecat cu prezentul, forma şi fondul din trecut iar ideile din prezent. Jules Vernes a descris submarinul, iar Isaac Asimov roboţii. Sunt ei nişte vizionari? Fireşte, au descris lucruri care au fost inventate la decenii de la apariţia unui volum  sau chiar la decenii de la moartea lor. Scrisul cu un caracter profetic a fost întotdeauna fascinant pentru cititor. Henryk Sienkiewicz a descris agitata istorie a Poloniei. O ţară trecută prin foc şi sabie pentru a ajunge la un ţel comun, libertatea de afirmare şi de fiinţare a poporului polonez. Maurice Druon  a descris viaţa marilor personalităţi ce au schimbat lumea. Romanul său Alexandru cel Mare este o istorisire plină de romantism a vieţii marelui cuceritor. Regii blestemaţi este o tragedie istorică despre stingerea Dinastiei Capetiene. Ambii scriitori au descris întâmplări ce au avut loc în urmă cu sute sau mii de ani. Sunt autori antologici care ne povestesc cu pasiune şi melancolie istoria lumii dar şi...

Alexandru Cristian – Oprobiul literaturii

Literatura a fost mijlocul de cunoaştere al oamenilor până la apariţia mijloacelor de comunicare în masă, în special cele audio-vizuale. Ascendentul acestor noi instrumente de aflare a informaţiei a dus la un declin relativ al literaturii în general şi al cărţii în particular. Un om literat este pasionat de cărţi,  un om care îşi culege informaţia din  ziare, almanahuri şi buletine informative. Literatura şi informaţia au în zilele noastre o relaţie complexă. Literatura oferă cunoaştere şi reflecţie, informaţia materie brută dezordonată şi neranjată. Ilogicul informaţiei este masivitatea fluxului de idei şi propoziţii. Informaţia poate năuci omul, literatura îl ordonează şi îl îndeamnă la gândire. Gândirea formată de literatură este o gândire profundă şi metaforizantă. Gândirea formată de informaţii este una fugitivă şi fără substanţă cognitivă. Literatura ne oferă un orizont restrâns şi ordonat al lumii, informaţia un orizont larg şi dezlânat. Oamenii de litere sunt oameni care absorb fiecare cuvânt şi frază, oamenii informaţiei sunt cei care sunt ahtiaţi de informaţii, un reflux necontrolat ce poate degringola un şir al ideilor şi gândirii logice. În epoca noastră, era informaţiei, literatura este văzută ca un element exotic. Omul care citeşte cărţi vechi este o persoană  ruptă de realitate, un dandy sau o lady din alt secol. Excentricul literat este opus omului modern informaţional care absoarbe informaţia ca un burete. Filtrul este un mijloc ce opreşte afluxul masiv de informaţii. Omul modern este avid de cunoştiinţe, este infoaholic. Drogul omului modern este informaţia. Literatul gustă cu plăcere din savoarea unei cărţi vechi şi din parfumul misterios al bibliotecii. Inadaptarea sa este văzută ca o izolare în trecut. Omul modern îl judecă pe literat prin cuvintele depăşit, retrograd, visător şi desuet. Lumea informaţională este un adversar tăcut al literaturii. Văzută ca un lucru fantastic aceasta este supusă la un oprobiu din partea lumii informatice. Cărţile bune sunt cele de pe tabletă, informaţiile...

Marius Ghilezan – Medi, cu ochiul sticlos

De Alexandru Cristian Lumea este plină de incognoscibil  şi  mister ce aşteaptă să fie descoperit. Poetul îşi construieşte o lume a sa. Marii poeţi însă făuresc o lume a lor care seamănă cu lumea din care fac parte, fresca lumii este reprezentată de versurile lor. Volumul Medi, cu ochiul sticlos este un volum multicultural. Poeziile lui Marius Ghilezan sunt clare, profunde şi enigmatice. Clare pentru că transmit un mesaj din mai multe culturi, profunde pentru că fiecare cultură are originalitatea şi trăirea sa interioară. Enigmatice pentru că necunoscutele  unei culturi sunt taina civilizaţiilor trecute şi viitoare. Volumul este un jurnal iniţiatic, o călătorie binom. Prima parte a călătoriei este cea fizică iar a doua parte cea spirituală. Călătoria fizică ne este dată de amintirea în versuri dar şi în imagini, instantanee care ne prezintă diverse locuri din această fascinantă lume. Cea spirituală este evidenţiată de metaforele şi epitetele din poeme. Volumul este împărţit în 6 capitole fiecare capitol reprezintă o cultură sau o Idee a unei culturi. Poezia lui Marius Ghilezan impresionează prin profunda şi variata cultură, o pezie culturală rar întâlnită în poezia contemporană. Primele poezii sunt un prolog al volumului. Aceste versuri îmbină inteligent diverse culturi ( India, Filipine, Africa dar şi insule exotice). Din acest prolog putem radiografia lumea prezentă, o lume pe care poetul o percepe ca  pe o lume cu mai multe dimensiuni temporale. În tulburătorul poem Africa istoria şi timpul au stat pe loc, eternitatea este o caracteristică surprinzătoare. Suspendarea în istorie a continentului negru este farmecul acestei lumi. Parfumuri orientale şi gusturi occidentale se desprind din poeziile începutului acestui volum( Nopţi arabe, Doar spinii îi văd). Dimensiunea religioasă a unor poezii este inteligent şi fin subliniată, Marius Ghilezan fiind un poet elegant, elitist,  care nu are nevoie să trâmbiţeze trăsături, imboldul dat de poezia sa poartă un singur nume, sete de cunoaştere....

Eugen Ovidiu Chirovici – Comando pentru general

De Alexandru Cristian Din istoria politică a lumii fac parte și lucruri ascunse, mistere și trădări fascinante. Poate cineva să creadă că poți salva viața unui om apelând la organizații criminale…? Alertă mare în Italia, generalul american Herbet Lee Clover este răpit de organizația teroristă Frontul Roșu. Un grup de tineri cu vederi neomarxiste și neogramsciene. Poliția din Italia îi cataloghează drept teroriști excentrici, fără o ideologie anume.  Motivul răpirii, generalului, este judecarea acestuia pentru crimele pe care le-a asăvărșit în Coreea și Vietnam.  Marcello și Giacomo sunt doi dintre cei mai buni polițiști ai Italiei. Aceștia realizează că situația este critică chiar dramatică. În niciun caz nu mai trebuie să se repete tragedia cu Aldo Moro, prim-ministrul Italiei răpit și asasinat tot de o organizație  teroristă  de orientare neomarxistă. Este anunțat și colonelul D’ Amico șeful carabinierilor la Roma. Un om scund și îndesat,  dar puternic și hotărât ca un uragan. Este considerat cel mai puternic luptător anti-mafie. Miza este uriașă iar pentru salvarea generalului CIA propune colaborarea cu onorabila societate Mafia. D’ Amico plin de indignare face o serie de cercetări asidue pentru a descoperi adresa unde este sechestrat generalul. În paralel CIA desfășoară o acțiune de mare risc în care implicați sunt și doi capo di tutti capi. Va reuși oare acțiunea energică a șefului carabinierilor sau acțiunea contracronometru a CIA? După zile de sforțări un comando de 90 de secunde va lua cu asalt locul în care este ascuns generalul. Soarta aceastuia stă în măiestria  „căștilor de piele” unitatea de elită a carabinierilor. Sfârșitul acestui roman este tragic prin adevărul revelat. Comando pentru general este un roman de acțiune ce efectiv te ține cu respirația la gură, iar pulsul îți crește energic exact ca într-un veritabil film de acțiune. Eugen Ovidiu Chirovici a scris un roman de acțiune   cu un mesaj profund asupra lumii în...

Alexandru Cristian – Ultimul surâs al patriarhului

Macondo…amintirea unui secol ce a depăşit istoria. Familia Buendía priveşte calm istoria şi evenimentele acesteia. Patriarhul lasă pana jos, a plecat şi nu va mai scrie niciodată. După un veac de singurătate vine toamna patriarhului care se sfârseşte cu ultime frunze călcate în picioare de aer. Gabriel García Marquez este cel mai important scriitor de limbă spaniolă. Forţa scrisului său a influenţat generaţii. Marile sale romane sunt citite ca o Biblie sau ca Aventurile iscusitului hidalgo Don Quijote. Un veac de singurătate, Toamna Patriarhului, Dragoste în vremea holerei, Generalul în labirintului său, Povestea târfelor mele triste, Vijelia, Ochi de câine albstru sunt scrieri care nu vor pieri decât odată cu planeta aceasta. García Marquez a scris cu o pasiune mitică. Prin toate scrierile sale se simte parfumul gândurilor sale şi efluviile sentimentelor; dragoste, patimă, ură, trădare, inocenţă, desfrânare, absurd, paradisiac, grotesc, burlesc, ignar, gregar, unic, legendar. Toate aceste trăsături dau operei lui Marquez atributul de operă meta-temporală, operă ce este deasupra timpului. Paradisul uitat al memoriei scriitorului s-a împletit cu personajele sale. Dacă toate îşi uită timpul, García Marquez şi-a uitat propriul său timp şi s-a scufundat în abisul nimicului. De acolo nimeni nu te poate răni sau te poate schimba. Căci nimicul este suprem deorece oamenii nu-l cunosc. Iar ceea ce nu cunosc oamenii nu poate fi alterat de prezenţa lor. Patriarhul literelor a trăit departe de Aracataca, o terasă ce se scălda în apele Caraibelor. Purtat cu gândurile sale către plajele somptuoase, arborii sculptaţi ce coboară din cer, apa limpede, patriarhul s-a aşezat pe banca lumii şi a scris despre micimea condiţiei umane. Dragostea este cea care ne salvează din această uitare de sine, din amorţirea sentimentelor şi paralizia sufletului. Pentru patriarh sufletul este ceva mitic, sacru. Nu te poţi juca cu el. Sufletul cald, plin de viaţă este cutremurat de valuri gigantice de frică de grotesc,...