Alexandru Cristian – Sacralitate

Autorul Alexandru Cristian, care s-a născut şi locuieşte în România, este un om tânăr, sub 30 de ani, absolvent al Facultății de Istorie Bucureşti, doctor în informații şi securi-tate națională, autorul a numeroase articole ştiințifice în domeniul apărării, relațiilor internaționale, dar în acelaşi timp este şi un pasionat al poeziei. A publicat volumele de „Versuri ciobite”(EdituraSemne), „Pietre şi inimi” (Editura Epublishers), răspândindu şi creația şi pe internet, pe blogul personal şi al zia-rului Adevărul. Într-o zi a văzut câteva cărți deosebite, editate la „Familia” din Israel şi a hotărât să aducă la lumină câteva poezii speciale prin intermediul „Familiei”. Şi aşa a apă-rut acum „Sacralitate” care cuprinde 29 de poe-zii, dar toate cu un caracter special, după cum am arătat mai sus. Cine citeşte volumul acesta însă nu ştie cine e autorul, poate crede că avem de-a face cu un poet „bisericos”, dedicat trup şi suflet religiei ortodoxe. Dar Alexandru Cristian, față de activitățile pe care le prestează, nu este deloc „bisericos”, ci e numai un om cu credință în cele „sacre”, adică sfinte, care ştie ce înseamnă iubirea semenilor, dreptatea, prețuirea, adevărul şi care este strict legat şi vorbeşte despre ele în poeziile sale. Şi mai trebuie să spun aici că în poeziile pe care le-a scris în acest volum, nu lipseşte filosofia vieții, a dăruirii totale pentru binele cetățenilor şi respectul față de aceştia până la sfârşitul vieții (poezia „Sfântul” care binecuvântează peste tot şi cere o pâine pentru mântuirea ultimă a omului.) Ce-i viața? întreabă autorul şi răspunde. „Viața o poveste spusă de porumbei pierduți în oceanul mare de aer”. „Cum bate inima poetului?”, întreabă Alexandru Cristian, la care precizează: „Inima poetului nu bate niciodată/este oprită de poezie.”„Cine-s sfinții?” e o altă întrebare. Răspunsul: „Sfinții sunt poeții tainei/Sunt muzicanții minții.” (citate din Sacralitate). Autorul iubeşte cartea „ce poate zâmbi şi unui profet” (Amor sacru). El se roagă pentru iertarea...

Alexandru Cristian – Sacralitate

Dintre cumpenele vieții cotidiene s-a mai desprins un poet. Liniștit și nelinștit deopotrivă, un poet ce visează, iată, la coarda de raze înroșite ale soarelui și nu la vipușcă. Scufundă în cristelnița așteptării versului toată candoarea și fervoarea zbaterilor sale. Și ne spune cine este el, „Făptaşul….un iniţiat,un nebun zâmbitor/un alchimist înecat în praf, un corsar mort/ în deşert! nu ştiu….cine poate ştii mortea/ ultimului Înger…” (Îngerul). Alexandru Cristian crește ca poet sub ochii cititorului. Nu. Nu este egal, și nici nu caută să fie. Exercițiile sale de poetică personală pot să nu te interseze. Pentru el, se vede, a scrie înseamnă a gândi perifrazele Teo-dramaticii, în care Hristos este Cuvântul. Scriind ne descrie cercul vieții poeziei sale: „Eu iubesc cartea ce poate zâmbi şi unui profet,/ îngerul ce poate apărea unui asasin,iubirea ce/ poate salva durerea eternă,visul ce îşi încheie/ orgiatic reprezentaţia”(Amor sacru). Un amestec între mundan și ceresc, o legătură neîntreruptă între orgiastic și chihlimbariul roșietic al vieții duhovnicești. Efortul este remarcabil, dinspre sacru- ca formă conceptuală, spre sfințenie- ca energie vitală. Între meditații translucide, texte expiatorii: Boală, Prostia cunoașterii, alt Păcat…Cu fiecare pagină parcursă crusta de simulare a cuvântului cade, descoperind cuvinte, miezuri de verticalități. Obsesiilor le ia locul revelația coerențelor, și asta place sufletului: „Foşnetul mut al duhurilor se aude,/ Tainic speranţele oamenilor se împletesc,/ Iar bătrâni preoţi psaltirea o cinstesc.// Sfinte icoane sunt pline de har, ude / De suferinţă sunt covoarele bisericilor, genunchiurile/Oamenilor au sculptat podeaua sacră! (Slujba de Înviere). Parcursul dovedește că poetul a trecut din metafora „dincolo” în planul realismului, aș îndrăzni să-l numesc liturgic, a toate luminător. Pare săturat de sensuri și totuși nelămurit de unde strălucire au cuvintele. „Nu pot scrie despre / Tirani şi nemuritori cu daruri/ Pot doar zgâria hârtia şi nori/Plin de mister să-i privesc.// Eu, plin de lehamite iubesc/ Tot ce este sfânt şi pur.”...

Bosonul lui Eminescu

Minte uriaşă a neamului românesc Eminescu a reuşit să  lase urmaşilor săi  o operă vastă; poezie , proză , nuvelă , dramaturgie , editoriale , eseuri despre  economie , politică şi  istorie. Printre caietele sale , 44 la număr , s-au descoperit importante preocupări pentru ştiinţele exacte cum ar fi   matematica , chimia şi fizica. Din cele peste 17.000 de pagini scrise de Eminescu doar câteva rânduri ne dau certitudinea că geniul aparţine Universului. Mintea lui Eminescu a putut să producă versuri de o divină frumuseţe şi de o logică impecabilă. Pe lângă versurile diamantine Mihai Eminescu este în opinia mea unul dintre primii fizcieni moderni. În Scrisoarea a-I-a mi-au atras atenţia câteva rânduri. Trebuie să menţionez că le-am parcurs împreună cu mentorul meu , domnul General Niculae Spiroiu fost Ministru al Apărării , un om îndrăgostit de Eminescu. Scrisoarea a-I-a are ca sursă de inspiraţie un imn vedic. Petru Creţia spune că acest minunat poem are şase părţi care se urmează în cerc până la întoarcerea în punctul de început. Scrisoarea a-I-A este un poem cosmologic şi metafizic. Bosonul sau bosonul Higgs este o particulă subatomică descoperită de cercetătorii acceleratorului de particule de la Geneva CERN.  Această particulă are o înrâuire directă asupra  mesei   celorlalte particule din Univers permiţând transformarea energiei în materie. Bosonul este al-12-lea element din Modelul Standard al Universului. Astrofizicienii susţin că materia observabilă din Univers este de 4% restul de 96% este energie şi materie întunecată. Misterioasa energie întunecată  a fascinant mintea fizicienilor multe decenii. Materia întunecată este partea ascunsă care a dat naştere Universului , susţine Eminescu în versurile din Scrisoarea a-I-a. Genialul Eminescu a prevăzut în urmă cu peste  un secol descoperirea bosonului în Scrisoarea a-I-a. În versurile „ La-nceput, pe când fiinţă nu era , nici nefiinţă/ Pe când totul era lipsit de viaţă şi voinţă/ Când nu se ascundea nimica,...

Noi dimensiuni ale mitului Mihai Eminescu

Eminescu poet naţional şi universal de o mare amplitudine intelectuală şi de un enciclopedism rar întâlnit, o dovadă a acestei erudiţii sunt cele 44 de caiete (acum în fondul Academiei Române)pe care Noica le numea miracolul culturii române.Eminescu a devenit mit sau a fost facut mit?O întrebare care a iscat multe răspunsuri care la rândul lor au dus la şi mai multe întrebări. Mitul Eminescu este format dintr-un interesant binom: mitologic şi mitologizat.Primul cuvânt se referă la omul care a devenit un mit al doilea  la opera sa care este temelia şi filonul central al mitului.Poetul este privit ca Demiurgul literaturii române, fondatorul limbii literare române. Demitizarea poetului a început când s-a descoperit că opera sa este formată şi din altceva în afară de poezie.Unul dintre marii ziarişti ai istoriei noastre este Mihai Eminescu, poate cel mai mare.Articolele sale sunt pline de idei politice de primă însemnătate pentru epoca în care a trăit, începutul modernizării României.Acuzaţiile de xenofobie, anti-semitism, naţionalism patriotard au fost prezente încă din perioada când activa ca ziarist la Timpul, între anii 1877-1883. Acuzaţia este una gravă care şi acum apasă asupra spiritului poetului.Manifestările sale de revoltă nu au fost îndreptate împotriva unor popoare ci a unor idei, ca o paranteză referitoare la ura sa faţă de greci reamintesc că marele său prieten Ion Luca Caragiale era de origine greacă. Noua dimensiune a mitului eminescian trebuie sa fie una nu îndreptată asupra omului şi operei ci a ideilor pe care le-a promovat.Să nu uităm că orice popor are parte de trădătorii, mişeii şi hoţii săi, iar Eminescu a a acuzat hoţia, micimea, ignoranţa, suferinţa provocată de oameni altor oameni.Opera sa este străbătută de o lumină pur umanistă.El nu este nici naţionalist, nici anti-semit, nici xenofob, cei care îl acuză de acest lucru fac un mare păcat ignoră dimensiunea universală a umanismului, iar Eminescu are o dimensiune...

Alexandru Cristian – Ion Gheorghe Duca. Un om sub vremuri

Ion Gheorghe Duca, un remarcabil orator și un mare talent literar