Posibilitatea intelectualului public anti-global în România

„Intelectualul public global“ este un produs ideologic. În linii generale, el întruchipează „monstruoasa coaliţie“ dintre globalism şi stângism care s-a cimentat în ultimele decenii în vederea construirii Vajnicei Lumi Noi. Astăzi „intelectualul global“ este chemat să legitimeze în ochii opiniei publice o inginerie (în sensul termenului englezesc engineering) economică, socială, culturală şi religioasă de proporţii planetare nemaiîntâlnită în istoria umanităţii. Pentru oamenii lucizi care înţeleg mecanismele de funcţionare ale globalismului şi resorturile lui ideologice, se pune întrebarea următoare: cum ar putea un „intelectual public” dintr-o ţară oarecare să-şi facă auzită vocea pe plan internaţional atunci când el se opune celor cinci ipostaze ale „globalului“: corporatismul economic (ipostaza economic-financiară), statul managerial (ipostaza socială), multiculturalism (culturală), ecumenism (religioasă) şi utopism (utopia statului mondial în chip de ipostază „ocult“-politică)? O altă întrebare, la fel de importantă: Cum s-ar putea dezbate public, atât la nivel local cât şi internaţional, problemele reale ale societăţilor umane, în locul problematicii ideologice, deseori diversionistă impusă pe toate canalele media de corifeii planetarizării?

Precum comunismul – pe care autorul acestui articol îl numeşte „globalism primitiv“ – globalismul este construcţia artificială a unor elite economice şi financiare . Globalismul a reuşit să se impună la nivel planetar prin manipularea noilor tehnici de comunicare în masă şi o retorică stângist umanitaristă. Fiind anti-democratic şi anti-naţional, globalismul are mereu nevoie de justificări, vrea în permanenţă să apară „legitim“ în ochii opiniei publice. Şi-ar dori să fie perceput drept „ natural“, „în firea lucrurilor“, nicidecum echivalentul unei ideologii.

România nu duce lipsă de „intelectuali publici globali“. De la căderea comunismului şi până în prezent, auto-intitulata noastră „elită intelectuală“ s-a erijat în goarna spartă a globalismului. Cei foarte puţini care s-au opus acestei tendinţe au fost marginalizaţi şi etichetaţi drept „ultranaţionalişti“, „legionari“, „antioccidentali“ etc. Intelectualilor români „globali“ li s-au acordat burse de studiu în străinătate, au fost plimbaţi, deseori pe banii „statului naţional şi unitar“ , prin tot felul de workshop-uri mondialiste, li s-au oferit funcţii în universităţi şi instituţii de cercetare din ţară şi străinătate ; presa românească le-a deschis larg porţile. În vreme ce un intelectual „anti-globalist“ îşi face cunoscute opiniile pe bloguri, „intelectualul public global“ scrie editoriale gras plătite în presa centrală, apare la televizor, are „un cuvânt greu“ de spus în dezbaterile publice. În vreme ce „anti-globalistul“ este portretizat în mass media din România ca un troglodit, ce nu înţelege „marile provocări ale globalizării“ , „intelectualul public global“ apare mereu într-o lumină serafică, un „aristocrat al spiritului“.

Practic, în România de astăzi nu ai posibilitate să devii „intelectual public“ dacă nu eşti în favoarea 1) economiei de piaţă, dominată de marile corporaţii 2) relativismului cultural şi noii stângi „politic corecte“ 3) creştinismului ecumenic. Şi, nu în ultimă instanţă, trebuie să intri în graţiile unor instituţii semi-legitime, mai mult sau mai puţin „oculte“, care urmăresc slăbirea statelor naţionale, promovarea unor unităţi suprastatale geu Uniunea Europeeană şi creearea în viitor a statului mondial. Dacă ai îndeplinit aceste condiţii, sau cea mai mare parte din ele, ai şansa să avansezi spre topul „Celor 20“1.

Mi se va reproşa că exagerez. Acuzele de „extremism“, „ultranaţionalism“ sau „conspiraţionism“ se aplică tuturor celor care sunt percepuţi drept intelectuali şi politicieni antimondialişti. Chiar foşti candidaţi la preşedenţia SUA, conservatorul tradiţionalist Pat Buchanan, conservatorul libertarian Ron Paul şi stângistul anti-corporatist Ralph Nader au fost anatemizaţi în mass media corporatistă fiindcă s-au opus într-un fel sau altul globalizării galopante.

Astăzi opţiunile unui intelectual trebuie evaluate în funcţie de raportarea sa la cele cinci ipostaze ale „globalului“ pe care le-am enumerat în acest articol. De pildă, în România nu se ştie sau se trece sub tăcere istoria neoconservatorilor americani ( foşti extremişti de stânga, trotskisti, care au „globalizat“ conservatorismul american traditional). Când stângiştii români de viţă nouă îi atacă pe „neoconservatorii“ români (Patapievici, Tismăneanu etc.), de fapt asistăm la o ceartă în familie. Nici stângiştii, nici neoconservatorii nu au analizat critic procesele globalizării şi consecinţele lor negative asupra României. Reacţia lor consecventă a fost să împiedice apariţia în ţara noastră a unei mişcări intelectuale de orientare cu adevărat conservatoare, ca nu cumva cei „cinci piloni“ ai globalizării să fie supuşi unei serioase analize critice.

O altă confuzie întreţinută de „intelectualii globali“ este echivalarea „anti-americanismului“ cu „anti-globalismul“. Noam Chomsky este un stângist instituţionalizat cu vederi anti-americane dar favorabil globalizării. Tariq Ramadan şi Amr Khaled , intelectuali islamici, adulaţi de noua stângă occidentală, sunt pro-globalizare dar cu vederi ascuns sau făţis anti-americane. În general, în SUA are loc în prezent o luptă ideologică şi politică între forţele globalismului şi cele care se opun lui. Rezistenţa anti-globalizare din SUA este în primul rând o mişcare grassroot. Nu-i o mişcare extremistă, ci o revoltă populară născută din tradiţiile patriotice şi conservatoare încă vii ale americanului de rând; o mişcare politică şi intelectuală hotărâtă să înlăture atât efectele negative ale „revoluţiei neoconservatoare“ cât şi dezastrul „corectitudinii politice“ promovată de stânga universitară şi aparatul birocratic al statului managerial.

În România, retorica „anti-globalizare“ a fost adoptată de grupurile „ultranaţionaliste“ a cărui „nucleu greu“ este dat de foştii securişti. Manipulând un discurs conspiraţionist, xenofob şi antisemit, apelând mereu la demagogia populistă, „ultranaţionaliştii“ anti-globalizare, au dat apă la moară stângiştilor şi „neoconservatorilor“ români. În prezent, nici un intelectual de dreapta din România nu poate să deschidă gura fără a fi trimis în tabăra lui Vadim sau Artur Silvestri.

Lucrurile însă încep să se schimbe . Apariţia în peisajul cultural românesc a unei noi mişcări de idei – mă refer la mişcarea personalist-conservatoare „A Treia Fort�“ – a făcut să se audă vocea unui intelectual român „anti-globalist“ ce are toate şansele să se „globalizeze“ ( în sens geografic). Educat în Occident, dar bun cunoscător al „României profunde“, pe care „elitele româneşti“ o ignoră, „noul intelectual“ aduce, pentru prima dată în România, un discurs cu adevărat demistificator.

Rămâne de văzut dacă aceste voci, radical critice, vor fi auzite în mainstreamul românesc. Dacă vor reuşi, ele se vor alătura cu siguranţă altora asemănătoare pe plan internaţional. Ca această joncţiune să nu aibă loc, o uriaşă maşinărie stă la pândă, gata să le înghită.

NOTE:

1 Aluzie la clasamentul celor 20 de „intelectuali publici globali“ apărut in revista americană Foreign Policy, mai/iunie 2008

Comentariu preluat de pe www.ovidiuhurduzeu.ro

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *