Jean Mattern – Băile Kiraly

baile-kiraly-produs_imagineUn roman vibrând de sensibilitate, cuceritor prin naturalețea, limpezimea și eleganța stilului, Băile Kiraly reprezintă povestea unei triple căutări: a identității, a originilor și a cuvintelor. Copil solitar, marcat de moartea tragică a surorii mai mari și de tăcerea părinților zidiți în doliul lor, Gabriel devine un om incapabil să-și exprime sentimentele profunde și autentice față de soția sa și de cel mai bun prieten. În mod paradoxal, meseria lui constă în găsirea cuvintelor potrivite; dar și acesta se dovedește a fi doar un alt mod de a fugi de realitate, căci Gabriel nu face altceva decât să traducă vorbele așternute de alții pe hârtie, baricadat în spatele unui munte de dicționare. O călătorie la Budapesta, unde participă la un colocviu al traducătorilor lui Thomas Mann, îi oferă ocazia de a reânnoda legătura cu o țară despre care părinții au refuzat să-i vorbească și din care nu cunoaște decât savoarea preparatelor culinare și murmurul stins al unei limbi care i-a fost interzisă. Confruntat cu propriile amintiri, tăceri și trădări, Gabriel își începe lunga și emoționanta confesiune adresată unui fiu al cărui nume încă nu îl cunoaște.

De Jean Mattern:

LAPTE ȘI MIERE

SEPTEMBRIE

Order Băile Kiraly Preţ @ RON29,95

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *