Ioana Alina Anca – Compendiu de pediatrie

UnknownConceput într-un format care îl face foarte uşor de mânuit, Compendiul de pediatrie este menit să ajute la însuşirea “abecedarului” pediatric, fiind destinat studenţilor la medicină, medicilor rezidenţi, medicilor de familie şi specialiştilor în pediatrie.
Această lucrare permite informarea cât mai aprofundată despre creşterea şi dezvoltarea normală a copilului, alimentaţia sugarului, noţiuni de neonatologie, descrierea şi tratamentul principalelor afecţiuni pediatrice, noţiuni de oncologie pediatrică şi urgenţe în pediatrie.
Această a treia ediţie a Compendiului aduce o serie de noutăţi faţă de ediţia precedentă: autori noi (inclusiv de la prestigioasa UMF din Timişoara, printr-un specialist de vârf în domeniul diabetului zaharat al copilului), capitole noi, capitole revizuite şi – nu în ultimul rând – apariţia, alături de prof. univ. dr. Adrian Georgescu (profesor clinica I pediatrie IOMC “Alfred D. Rusescu”, UMF “Carol Davila” – Bucureşti), a unui al doilea coordonator de renume – prof. dr. Ioana-Alina Anca – şefa catedrei de pediatrie I – IOMC “Alfred D. Rusescu”, UMF “Carol Davila” – Bucureşti).

Order Compendiu de pediatrie Preţ @ RON44,90

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *