Mircea Damaschin – Practica judiciară neunitară. Examen selectiv

Rod al unei cercetări ştiinţifice ample, care a vizat mai multe sisteme de drept, şi care a urmărit nu numai descoperirea unor stări de lucruri, ci şi propunerea mijloacelor de îndreptare socotite necesare , lucrarea de faţă prezintă critic o serie de probleme de practică neunitară care au format obiectul unor recursuri în interesul legii ori, după caz, au fost dezbătute în Comisia de unificare a practicii judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii în perioada 2007-2010. Ea ilustrează că, din păcate, de prea multe ori, din varii motive, lumea juridică este dominată de principiul tot capita, tot sensus. Order Practica judiciară neunitară. Examen selectiv Preţ @ RON85,00 Qty: Adauga in cosul de...

Octavian Soviany – Viaţa lui Kostas Venetis

De Marius Ghilezan

Francis Scott Fitzgerald – Marele Gatsby

Un tânăr fascinat de visul american, proaspăt venit la New York şi doritor de succes, Nick Carraway, împărtăşeşte povestea transformării lui James Gatz în Jay Gatsby. Pe fundalul unei Americi prospere, dar haotice, Gatz, mânat de mirajul iubirii faţă de Daisy Buchanan, îşi schimbă viaţa, devenind din student la Oxford gangster, traficant de băuturi alcoolice şi apoi milionar. Iubirea sa pentru Daisy nu se împlineşte însă; rămâne povestea donquijotescă a Marelui Gatsby, desfăşurată odată cu un iluzoriu, nesfârşit American dream. Order Francis Scott Fitzgerald Preţ @ RON17,95 Qty: Adauga in cosul de...

Bani şi două legi necesare pentru cultura română

Dan Mircea CIPARIU Avem o certitudine: 2013 va fi un an al constrângerilor bugetare, mai cu seamă în cheltuielile dedicate proiectelor culturale şi  a celor ce ţin de patrimoniul cultural naţional! Institutul Cultural Român primea sub conducerea lui Horia Roman-Patapievici aproape 50 de milioane de lei. Deşi are în spate o majoritate politică ce poate schimba Constituţia României, instituţia condusă de Andrei Marga se zbate să obţină ceva mai mult de 29 de milioane de lei. Nici ministerul condus de Daniel Barbu nu se simte prea bine atunci când vine vorba de buget. Bătăliile pentru un leu în plus vor fi pe viaţă şi pe moarte, în următoarele săptămâni, la Parlament, la Guvern şi la partidele ce formează USL. Vom vedea cu acest prilej, dacă cei doi liberali de marcă, Andrei Marga şi Daniel Barbu, vor pune mai presus de cariera lor politică şi guvernamentală interesul pentru cultura naţională. Va fi un test hotărâtor pentru că de banii obţinuţi de la bugetul de stat vor depinde susţinerea culturii scrise naţionale (prin finanţările Administraţiei Fondului Cultural Naţional, prin finanţările pentru bibliotecile judeţene), promovarea la Salon du Livre de la Paris şi, în general, promovarea culturii române vii în lume! Dincolo de ce vor obţine conducătorii Ministerului Culturii şi ai ICR, rămân de rezolvat câteva restanţe legislative ce ar putea da un suport material artiştilor şi scriitorilor români. La o repede ochire, amintesc aici doar de Legea Timbrului Cultural (important ar fi ca toate cărţile şi produsele culturale să aibă un timbru fiscal pentru a se putea obţine un control mai riguros asupra tirajelor şi asupra fluxului financiar care, de cele mai multe ori, îl ocultează pe autor!), Legea dreptului de autor (celebra Lege 8/1996 s-a perimat şi nu face faţă noilor realităţi ale economiei electronice; o lege fără sancţiuni clare şi care, în acest moment, face ca Oficiul Român pentru...

Aurelia Nicoleta Cristea – Farmacie clinică. Volumul I

În acest prim volum dintr-o lucrare ce se doreşte a fi o carte de căpătâi pentru studierea şi practicarea farmaciei clinice în ţara noastră, sunt prezentate mai întâi noţiunile generale de farmacie clinică şi farmacoterapie ştiinţifică raţională, după care sunt dezvoltate activităţile de asistenţă farmaceutică farmacoterapeutică ce pot fi desfăşurate în contextul cadrului organizatoric...

« Older Entries Next Entries »