Eugen Simion – În ariergarda avangardei. Convorbiri cu Andrei Grigor

Cele aproape două sute de pagini adăugate, prin această ediţie, la prima serie a dialogurilor publicate la începutul lui 2004 au fost „vorbite“ şi scrise pe parcursul unui an şi jumătate. Recitite, mi-au dat nedezminţit convingerea că mesajul lor este fundamental. De la temele confesorului, deloc risipitor cu agoniseala intimităţilor sale, dar foarte generos cu sensul lor exemplificator, la temele oamenilor, ale României şi ale lumii de azi, mărturisirile acestea au o forţă spirituală care răzbate dincolo de temperanţa, echilibrul şi farmecul de o simplitate clasică a discursului. Mereu în actualitatea sa şi a umanităţii, Eugen Simion se construieşte ori de câte ori cei doi vectori existenţiali se inter- sectează. Iar asta se întâmplă aproape tot timpul: întâmplări cu dezamăgiri şi elanuri înnoite, cu pierderi şi plenitudini, cu apăsări şi serenităţi dinamice. În toate trebuie să fie un sens, iar un intelectual autentic este dator să-l afle şi să-l transmită celorlalţi prin ceea ce trăieşte, prin ceea ce spune, prin ceea ce face. Nu cu trufie, nici cu suficienţă sau cu aerul extrateritorialităţii spirituale cum intelectualul român a făcut-o adesea în ultimele două decenii — un sens fără sens — ci cu convingerea că e al tuturor şi că e de folos, că poate răni pentru că poate să vindece, că nu trebuie să umilească, ci să dea nădejde şi să construiască. Este ceea ce văd eu în omul Eugen Simion şi ceea ce cred că vor vedea şi cititorii acestor dialoguri din „ariergarda avangardei“. Şi mai cred ceva. Alături de opera critică a lui Eugen Simion se află o alta, la fel de înaltă: exemplul intelectual şi moral pe care îl întruchipează. ANDREI GRIGOR Ianuarie 2012 Order În ariergarda avangardei. Convorbiri cu Andrei Grigor Preţ @ RON38,00 Qty: Adauga in cosul de...

Pierre Jovanovic – 777. Prăbuşirea Vaticanului şi a Wall Street-ului după Sfântul Ioan

Pe 29 septembrie 2008, indicele bursier Dow Jones s-a prăbuşit, ajungând la –777 de puncte, consternând o lume întreagă şi declanşând cea mai mare criză financiară din istoria omenirii, mult mai amplă decât Marea Recesiune din 1929. Din curiozitate, Jovanovic a făcut o paralelă între această valoare şi cifra vehiculată în textul Sfântului Ioan, vechi de peste 2.000 de ani – care ar anunţa, în realitate, prăbuşirea Vaticanului şi, în acelaşi timp, o perioadă de confuzie totală, din cauza… falimentului universal. O demonstraţie a faptului că Apocalipsa după Sfântul Ioan este, în realitate, un avertisment pentru o lume care se va confrunta cu bulversări fără precedent. Prin această nouă abordare, textul Apocalipsei după Sfântul Ioan devine mult mai clar, iar lista exactă a papilor întocmită de Sfântul Malachia şi profeţiile pe care Sfânta Fecioară le-a făcut în La Salette se adeveresc şi ele întocmai. Order 777. Prăbuşirea Vaticanului şi a Wall Street-ului după Sfântul Ioan Preţ @ RON34,00 Qty: Adauga in cosul de...

Agatha Christie – Elefanţii nu uită

„Cine a ucis pe cine?” Această întrebare este pusă de scriitoarea de romane poliţiste Ariadne Oliver.

Sebastien Bohler – 150 de experimente pentru a înţelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului

Comportamentul consumatorului de televiziune, radio sau presă scrisă are la bază o serie de mecanisme inconştiente, cunoscute de producătorii din mass-media. Aşa-numitele „reţete de succes” nu sunt de multe ori decît tentative de manipulare a telespectatorului, radio-ascultătorului sau cititorului de...

Mircea Eliade – Maitreyi

Maitreyi rămâne şi după opt decenii de la apariţie probabil cel mai bun roman de dragoste din literatura română. Întâmplarea a făcut ca la începutul secolului trecut, Mircea Eliade să-i scrie o scrisoare filosofului indian  Surendranath Dasgupta, cerându-i o bursă de studii. I s-a acceptat. A ajuns în casa lui  şi aşa a cunoscut-o pe Maitreyi Devi, fiica filosofului. Din idila lor, el avea 23 de ani şi ea 16, s-a născut celebrul roman. După aproape jumătate de secol, Maitreyi Devi a scris propria versiune: Dragostea nu moare, dar fără a avea succesul cărţii lui Mircea Eliade. Şi eu, ca orice român, am citit pe nerăsuflate cartea încă din adolescenţă. Dacă atunci eram fascinat de exoticul unei iubiri interzise, cu deznodământ tragic, din lumea plină de mituri şi de superstiţii a Bengalului, azi, la maturitate, recitind-o, mi-am dat seama că este un fals tratat despre seducţie. Scrisă cu mult rafinament, povestea de dragoste dăinuie în timp pentru că fiecare se poate regăsi în ea. Plus că exoticul fascinează pe oricine. Din lectura cărţii nu-ţi dai seama dacă Mircea Eliade, tânăr atunci, a iubit-o pe Maitreyi. La început i se părea urâtă şi încrezută. Părinţii îi făceau toate poftele. Se visa mare poetă, corespondentă peste generaţii a lui Tagore. „Când eşti bătrân iubeşti mai mult şi suferi mai puţin,” erau gândurile puştoaicei despre venerabilul poet.  După o „întâlnire de o frică aproape carnală,” aşa cum descrie plastic autorul, „la ea mă excită totul, carnea ca şi sufletul, virginitatea ei barbară,” părea mai mult o dorinţă de a o lua în stăpânire sau în posesie. Treptat, Maitreyi i se dăruie fără ca el să facă prea mare efort ca bărbat. Totul în ascuns.   Pentru că dacă s-ar fi aflat taina dragostei lor, cădea cerul la propriu. Chiar s-au şi logodit. Aici, poate fără să-şi dea seama, Eliade, deşi la o vârstă...