Val Vâlcu – Jurnalismul social

Jurnalismul social, fundamentarea teoretică a unei specializări apărute deja în practică, serveşte atât intereselor reporterului, cât şi redacţiei, orientindu-i pe cei care doresc să lucreze în secţiile sociale ale instituţiilor de presă. Cartea se adresează tinerilor jurnalişti care consideră că, dincolo de senzaţionalism, presa trebuiă să se concentreze asupra unor subiecte direct legate de viaţa de zi cu zi a individului si comunităţii. De acelaşi autor Numai tată să nu...

Chuck Palahniuk – Blestemaţi

Romanul Blestemaţi poartă în sine imaginea unui Woodstock etern, cu celebrităţi de primă pagină bătându‑i drumurile  îngreunat totuşi de birocraţia înfioraătoare a demonilor şi de proiecţiile nesfârşit de plicticoase ale clasicului film hollywoodian Pacientul englez. „Eşti acolo, Satan ? Sunt eu Madison”, strigă fetiţa de treisprezece ani, cu mintea şi limba ascuţite ca briciul, care face raportul iadului de la faţa locului. Expediată pe lumea cealaltă de o supradoză de marijuana, Madison e nevoita să‑şi petreacă veşnicia în compania unei găşti mai pestriţe decât pilulele ce asigură fericirea mamei sale multimiliardare. Împreună cu o majoretă cu pantofi contrafăcuţi, cu un fotbalist, un tocilar şi un punkist, Madison traversează Deşertul de Mătreaţă şi Valea Scutecelor Folosite pentru ca, până la urmă, să‑l înfrunte pe Satan în propria fortăreaţă drăcească. Order Blestemaţi Preţ @ RON29,95 Qty: Adauga in cosul de...

Madeleine Wickham – Tînăra mireasă

La optsprezece ani, în prima vară de libertate la Oxford, Milly este deschisă oricărei aventuri. Aşa îi cunoaşte pe Rupert şi pe Allan, iubitul lui american, şi acceptă fără ezitare o căsătorie de formă cu acesta din urmă, pentru ca Allan să poată rămîne în ţară. Pentru a simţi ca totul e aievea, Milly se îmbracă într‑o rochie de mireasă ieftină şi pozează pentru turişti pe treptele Stării Civile. Zece ani mai tîrziu, cînd Milly e logodită cu Simon – un tînăr bogat, serios şi convins că e îndrăgostit de femeia perfectă, în ajunul unei nunţi de vis, luxoase şi strălucitoare, acel gest necugetat din tinereţe, dat uitării între timp, începe să‑şi arate în sfîrşit...

Guillaume Musso – Ce-aş fi eu fără tine?

Romanele lui Guillaume Musso s-au tradus în peste treizeci de ţări şi s-au vândut în peste cinci milioane de exemplare

Michael David Lukas – Oracolul din Stambul

In vara lui 1877, la naşterea Eleonorei, semnele se adună deasupra Constanţei: un stol de pupeze purpurii, Steaua Nordului aliniată cu Luna, o furtună şi invazia armatei ţariste – la Marea Neagră pare a se împlini o veche profeţie. Crescută de tatăl ei, Yakob, negustor de covoare, şi de mama vitregă, Ruxandra, Eleonora Cohen este un copil-minune, dăruit cu o voinţă nemaivăzută. La doar opt ani, Eleonora ajunge pe malurile Bosforului, la răscruce de lumi, unde începe o nouă viaţă. Când excentricul Sultan Abdulhamid al II-lea o numeşte sfătuitoarea sa de taină, drumul măririi şi al bogăţiei i se deschide ameţitor în faţă.   „Intriga politică, frământările istorice şi misticismul oriental se împletesc într-un roman bine scris, îmbibat de realism magic.“ Mercury...

« Older Entries Next Entries »