Martin Heidegger – Fiinţă şi timp

„Fiecare pagină a acestei cărţi reprezintă un formidabil efort de înţelegere a subînţelesului. Ceea ce face Heidegger aici este o investigaţie în caracterul misterios al banalului şi familiarului accesibil, şi nu în cel inaccesibil al unui exotic «dincolo» prezumat. Iată de ce miza acestei cărţi, fiind imensă, este totodată limitată. Ea nu se ocupă decât de ceea ce se arată fără să ascundă altceva decât pe sine însuşi. În acest sens Fiinţă şi timp este o carte fără mister. Ceea ce se arată prin sine însuşi («fenomenul») nu ascunde «în spatele» său nimic, nici «lucrul în sine», nici infinitul spiritului absolut. «În spatele» fenomenului nu este decât partea ascunsă a propriei sale manifestări. Iar când fenomenul acesta suntem noi înşine, tot ce putem spera este să ajungem, scoţând-o din propria ei ascundere, la fiinţa «aruncării» noastre în lume, la fiinţa convieţuirii noastre «aici» sau la fiinţa propriului nostru sine. Restul – adică enigma «de unde»-lui şi «încotro»-ului nostru – este fenomenologic inabordabil şi, ca atare, trebuie să rămână cu adevărat învăluit în tăcere.“ (Gabriel LIICEANU) Order Fiinţă şi timp Preţ @ RON89,00 Qty: Adauga in cosul de...

Michel Onfray – Prigoana plăcerilor. Edificarea unei erotici solare

Se poate merge mai departe decât a mers Nietzsche atunci când a acuzat creştinismul că a făcut din om o „bestie ipocrită“, umplându-l de ură împotriva propriilor instincte vitale? Se pare că da. Michel Onfray, de altfel admirator declarat al lui Nietzsche, crede că există încă lucruri nespuse. Ținta acestui iconoclast contemporan este de data aceasta sexualitatea, pe care două mii de ani de creştinism au reprimat-o şi desfigurat-o cu desăvârşire. Și nici nu s-ar fi putut altfel, de vreme ce religia Europei s-a construit pe trupul mutilat al lui Isus şi pe imperativul castităţii formulat de Pavel din Tars sau de Augustin din Hippona. Să ne mai mirăm că în modernitate acest teribil nihilism al cărnii a luat forma exceselor literare ale unor Sade sau Bataille? Cum ne putem despovăra de relația negativă şi ipocrită pe care am ajuns să o avem cu trupul nostru? Michel Onfray propune o pedagogie a sexului inspirată de perspectiva solară a gândirii orientale, singura aptă să ne redea capitalul pierdut de vitalitate şi să ne scoată din cuşca păcatului perpetuu. Order Prigoana plăcerilor. Edificarea unei erotici solare Preţ @ RON26,00 Qty: Adauga in cosul de...

Dumitru Dobrescu – Memomed 2012

Ajuns la cea de-a 18-a ediţie, MEMOMED 2012 este realizat de un prestigios colectiv de autori, sub coordonarea domnului Academician Prof. Dr. docent Dumitru Dobrescu. MEMOMED 2012  este structurat în trei volume: volumul 1, Memorator de farmacologie alopată; volumul 2, Memorator de fitoterapie; volumul 3, Ghid farmacoterapic alopat şi homeopat. Hotărârea de a adăuga un al treilea volum dedicat fitoterapiei are la bază conceperea domeniului medicamentului în toată complexitatea lui. Order Memomed 2012 Preţ @ RON85,00 Qty: Adauga in cosul de...

Dragoş Călin – Hotărârile CEDO în cauzele împotriva României. 1994-2011. Analiză, consecinţe, autorităţi potenţial responsabile

În urma numeroaselor condamnări ale României, în opinia publică s-a transmis cu o siguranţă specifică, de către oamenii politici, presă ori de către reprezentanţi ai autorităţilor publice, ideea că judecătorii poartă vina exclusivă a acestor condamnări, desigur, în planul cauzalităţii fiind ultima verigă înainte de trimiterea unei cauze pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului. O astfel de opinie se bazează pe argumente speculative, iar nu pe o cercetare ştiinţifică amănunţită. În această lucrare s-a urmărit sa se rezume fiecare cauză în care România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.   Order Hotărârile CEDO în cauzele împotriva României. 1994-2011. Analiză, consecinţe, autorităţi potenţial responsabile Preţ @ RON400,00 Qty: Adauga in cosul de...

Elena Blidaru – Hotărârile CEDO în cauzele împotriva României. 1994-2010. Analiză, consecinţe, autorităţi potenţial responsabile

În urma numeroaselor condamnări ale României, în opinia publică s-a transmis cu o siguranţă specifică, de către oamenii politici, presă ori de către reprezentanţi ai autorităţilor publice, ideea că judecătorii poartă vina exclusivă a acestor condamnări, desigur, în planul cauzalităţii fiind ultima verigă înainte de trimiterea unei cauze pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului. O astfel de opinie se bazează pe argumente speculative, iar nu pe o cercetare ştiinţifică amănunţită. În această lucrare s-a urmărit sa se rezume fiecare cauză în care România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Order Hotărârile CEDO în cauzele împotriva României. 1994-2010. Analiză, consecinţe, autorităţi potenţial responsabile Preţ @ RON350,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »