Anne Plichota – Oksa Pollock. Pădurea rătăciţilor. Vol 2

Gus a dispărut! Cel mai bun prieten al Oksei s-a pierdut ca prin farmec, undeva în impunătorul colegiu londonez Sf. Proximus. Oksa nu mai găseşte decât telefonul lui mobil, căzut pe podeaua unei săli de clasă. În memoria telefonului, o fotografie neclară, portretul unei femei straniu de familiare. Cine este ea? Şi ce s-a întâmplat cu Gus? Pornită în căutarea adevărului, Oksa va afla secrete de familie periculoase, păstrate cu mare grijă de Refugiaţii din Edefia. Pentru a-şi salva prietenul, ea nu va ezita să se îmbarce într-o nouă aventură, intrând într-o lume magică aflată sub stăpânirea Maleficelor şi în care încercările neobişnuite nu-i vor ocoli pe Refugiaţi.   Ajutată de familia şi de prietenii ei, de irezistibilii Sisizurlii şi de friguroasa Ghicitoare, va găsi oare Tânăra Binevoitoare unica ieşire din Pădurea rătăciţilor?   Atenţie, carte magică! După ce veţi face cunoştinţă cu Oksa, nu vă veţi mai putea despărţi de ea, de formidabila familie Pollock şi de creaturile simpatice şi extravagante ca Indolentul, Getorixul, Sisizurliii şi...

Cartierul latin al Bucureştilor

Stelian Tănase Este o coincidenţă ciudată. În ultimii ani am străbătut cu pasul zona Matache Măcelaru ( cuprinsă între străzile Berzei, Virgiliu, Buzeşti, Griviţa, Polizu, Popa Tatu, Gara de nord) de sute de ori. Secretul este că mă documentam pentru un roman (“Moartea unui dansator de tango”, editura TREI 2011 ) a cărui acţiune am plasat-o aici. Am descoperit aceste străzi la mijlocul anilor 90 din cauza cîtorva anticariate care funcţionau aici şi pe care le frecventam. Aşa am ajuns să străbat străzile în toate sensurile, să înţeleg geografia locului. Mi-a apărut ideea să folosesc lumea dispărută de aici ca fundal pentru un roman. Plimbările mele singuratice au fost destul de triste pentru că trebuia să imaginez în spatele zidurile igrasioase, prăbuşite, trecînd pe lîngă calcanele acoperite de afişe veche, viaţa animată şi extrem de colorată din anii cînd personajele mele “evoluau” în aceste locuri. În cartier trăise o populaţie numeroasă. Străzile erau pline de cîrciumi de la cele de lux pînă la birturi simple. Erau şi multe cinematografe, ateliere, bordeluri, magazine moderne şi mici prăvălii de tot felul. Aveam în urechi zgomotul imaginar al cartierului în epoca maximei lui înfloriri. Vedeam o stradă, pieţe, pasaje, trotuare foarte vii, animate, gălăgioase, o lume extrem de pestriţă. Un amestec de lume comerciala şi culturală intensă. continuare:...

Katharina Hagena – Gustul sâmburilor de măr

O casă bântuită de amintiri şi secrete de mult îngropate La moartea Bertei, cele trei fiice ale sale – Inga, Harriet şi Christa –, precum şi nepoata ei, Iris, se reîntâlnesc în casa părintească de la Bootshaven, undeva în nordul Germaniei, pentru a citi testamentul. Spre marea ei surpriză, Iris moşteneşte conacul cel vechi. Bibliotecară la Freiburg, Iris nu intenţionează să păstreze această locuinţă îndepărtată de viaţa ei de zi cu zi. Numai că, pe măsură ce redescoperă fiecare cameră şi fiecare colţ al grădinii minunate ce înconjoară casa, amintirile ei se trezesc, urzind povestea zguduitoare a trei generaţii de femei care s-au perindat pe acolo. Secrete şoptite la umbra copacilor, vechi rivalităţi, moşteniri, adultere, idile de-o vară, subiecte pe care toată lumea le trece sub tăcere sau de care nimeni nu vrea să-şi amintească: Gustul sâmburilor de măr este o saga specială impregnată de vrajă şi mister. „Cuvintele secrete” erau cel mai greu de găsit, aşa se şi cuvenea. […] Un microb era ceva periculos, învăţasem asta de mică, dar pe undeva îmi inspira milă, pentru că nu era altceva decât un mic rob, prins în celula lui fără putinţă de scăpare, obligat prin natura lui să servească unor scopuri infame. Cu moş Mondeală, care se mişca aşa cum îl chema, stăteam uneori de vorbă, îndeosebi seara […]. Când mă trimitea bunica în grădină să-i aduc verde aţă pentru supă, îmi imaginam nişte tufişuri în care creşteau mosoare de aţă, ca nişte bigudiuri verzi. În atmosfera fantomatică şi obsedantă, Iris, „magiciana cuvintelor”, reînvie, cu ajutorul memoriei, o lume apusă, contemplând jocul demonilor invizibili din jurul său. Un roman despre amintire şi uitare – emoţionant, hipnotic, electrizant. „Savuraţi Gustul sâmburilor de măr: amărui şi parfumat deopotrivă, ca amintirea.” — Martin Walser Order Gustul sâmburilor de măr Preţ @ RON29,00 Qty: Adauga in cosul de...

Nick Redfern – Conspiraţiile NASA

Administraţia Naţională pentru Aeronautică şi Spaţiu (NASA) a fost înfiinţată pe 29 iulie 1958. Încă din primele zile, aceasta s-a aflat în avangarda eforturilor de explorare a spaţiului cosmic, iar rezultatele acestora s-au văzut în misiunile selenare Apollo, în staţia spaţială Skylab, precum şi în naveta spaţială, aşa cum o ştim noi astăzi. De-a lungul timpului, de NASA au fost legate multe operaţiuni de muşamalizare şi ascundere a adevărului la cele mai înalte niveluri. Iată câteva dintre faimoasele „secrete” păstrate de NASA: — Ipoteza că aselenizările Apollo din perioada 1969–1972 au fost, de fapt, simulate, ca parte a efortului de a demonstra superioritatea militară şi tehnologică faţă de fosta Uniune Sovietică. — Controversatul „Chip uman de pe Marte” – despre care mulţi cred că ar fi o structură sculptată, creată în trecutul îndepărtat de marţienii indigeni, care între timp au dispărut. — Numele informatorilor secreţi din cadrul NASA care au încercat să deconspire cele mai straşnic păzite secrete ale organizaţiei cu privire la interacţiunile dintre guvernul american şi extratereştri. Nick Redfern este scriitor, lector şi jurnalist. Scrie despre o gamă largă de mistere nerezolvate: Bigfoot, OZN-urile, Monstrul din Loch Ness, întâlnirile cu extratereştrii, chupacabra şi conspiraţiile guvernamentale. Publică regulat în UFO Magazine, Fate, Fortean Times şi Paranormal Magazine. Printre cărţile lui anterioare se numără: Memoirs of a Monster Hunter, There’s Something in the Woods, On the Trail of the Saucer Spies şi Strange Secrets. Nick Redfern a apărut în numeroase show-uri de televiziune, printre care Out of this World la BBC, Monster Quest şi UFO Hunters, la History Channel. Nick Redfern trăieşte în Arlington, Texas, împreună cu soţia sa, Dana. Order Conspiraţiile NASA Preţ @ RON29,00 Qty: Adauga in cosul de...

Nicoleta Stroie – Start mit Deutch. Vocabular, expresii, jocuri

Tot mai mulţi copii sunt interesaţi să înveţe limba germană. La vârsta lor o limbă străină se învaţă cel mai uşor. Start mit Deutch. Vocabular, expresii, jocuri este o lucrare concepută special pentru preşcolari şi pentru copiii din primele clase. Organizată pe teme esenţiale, cartea are 15 capitole, cum sunt: „Familia mea”, „Corpul şi înfăţişarea”, „Zilele săptămânii”, „Să numărăm”, „Florile”, „Mesele zilei” ş.a. Conţinutul bogat ilustrat, poeziile şi jocurile atractive îi ajută pe copii să aprofundeze în mod interactiv cunoştinţele de limbă germană şi să avanseze rapid în învăţarea acestei limbi. Order Start mit Deutch. Vocabular, expresii, jocuri Preţ @ RON19,90 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »