Brian Gotta – Felicitări! Sunteţi milionar! Secretele cu ajutorul cărora veţi face avere în domeniul vânzărilor

Cât ar valora descoperirea secretelor motivării, disciplinei şi dorinţei, odată cu învăţarea tehnicilor prin care să vă duceţi talentul în vânzări la cel mai înalt nivel posibil? Care este răspunsul? Milioane de dolari, pe care le puteţi obţine după ce citiţi cartea Felicitări! Sunteţi milionar! Printre lucrurile care le veţi învăţa sunt următoarele: • Cine poate fi milionar şi cum vi se poate întâmpla asta dumneavoastră. • Căi prin care puteţi „construi un zid“ al succesului  prin intermediul disciplinei. • Cum să obţineţi încrederea necesară pentru a debuta. • Tehnici verificate care să vă garanteze că veţi avea totdeauna foarte mulţi clienţi potenţiali. • Cei patru paşi simpli ai oricărei prezentări reuşite din domeniul vânzărilor şi al marketingului. Şi mult mai multe! Cartea de faţă este educativă pentru cei motivaţi şi motivaţională pentru cei educaţi. Este o lectură obligatorie pentru oricine începe o carieră în vânzări, porneşte sau construieşte o afacere, se gândeşte să părăsească un loc de muncă nesatisfăcător şi chiar pentru profesioniştii din vânzări, care ştiu că întotdeauna se mai poate învăţa ceva despre cum să...

Aurelia Ştefanescu – Bazele contabilităţii

Cursul de Bazele contabilităţii, Ediţia a V‑a, născut din necesitatea revizuirii şi îmbunătăţirii ediţiilor precedente, este produsul unei colaborări al cărei obiectiv a fost iniţierea studenţilor în contabilitatea întreprinderii. El se adresează tuturor acelora care studiază contabilitatea, ca parte a pregătirii economice generale, dar şi celor care intenţionează să aprofundeze ulterior această disciplină. Lucrarea prezintă contabilitatea ca sistem de raportare, care culege informaţii economice, le înregistrează după proceduri proprii, analizează şi interpretează informaţia colectată şi o raportează unei game largi de utilizatori. Deşi contabilitatea presupune stăpânirea unei tehnici specifice, considerăm că scopul acestei discipline este acela de a‑i ajuta pe utilizatorii interni şi externi să înţeleagă efectele pe care tranzacţiile şi alte evenimente le au asupra poziţiei financiare şi asupra performanţei unei întreprinderi. De aceea, alături de particularităţile raţionamentului contabil şi de tratamentul contabil al unor tranzacţii uzuale, am introdus aspecte legate de prezentarea şi analiza informaţiei. Prin exerciţiile de la sfârşitul fiecărui capitol am intenţionat să‑i încurajăm pe cititori să‑şi formeze deprinderile de lucru şi să descopere utilitatea materialului studiat. Cartea este menită să contribuie la construcţia şi modelarea raţionamentului profesional în condiţiile manifestării libere a dezvoltării politicilor contabile ale întreprinderii. Procesul de reformă în care se află contabilitatea din ţara noastră ne‑a încurajat să introducem elemente ale Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară şi să abordăm o atitudine flexibilă în legătură cu utilizarea planului de conturi. Tendinţele de internaţionalizare ne‑au permis să experimentăm în anii universitari 2004/2010 o nouă viziune a cursului, în care limbajul contabil şi pedagogiile de predare să dezvolte aptitudini şi să modifice atitudini. Faţă de ediţiile anterioare, am anexat un model de situaţii financiare, întocmite conform celor mai recente reglementări contabile şi de o manieră inteligibilă pentru utilizator. Ne asumăm responsabilitatea pentru eventualele inadvertenţe şi suntem deschişi pentru orice sugestii de îmbunătăţire a acestui material. Autorii, cadre didactice la Catedra de Contabilitate, Audit şi...

Lucian Tâţu – Finanţe publice. Note de curs şi aplicaţii pentru seminar

Lucrarea „Finanţe publice – Note de curs şi aplicaţii pentru seminar” se adresează studenţilor din facultăţile de profil, cursuri de zi sau la...

Septimiu Chelcea – Psihosociologia publicităţii. Despre reclamele vizuale

Psihosociologia este un domeniu care are o contribuţie esenţială în studiul comunicării persuasive şi în construirea mesajelor publicitare. Volumul îşi propune să-i familiarizeze pe studenţi cu principalele teorii psihosociologice clasice şi moderne ce au aplicabilitate directă în publicitate, precum şi să dezvolte abilităţile de lucru cu aceste teorii pentru crearea unor mesaje, campanii sau strategii publicitare. Numeroase imagini şi exemple elocvente din domeniul advertisingului ilustrează noţiunile teoretice, facilitând însuşirea acestora şi oferind celor interesaţi baza practică necesară. Informaţiile de ultimă oră prezentate sunt utile şi specialiştilor în ştiinţele socioumane şi în ştiinţele comunicării, contribuind la o mai buna înţelegere a influenţei mass-mediei asupra societăţii şi, în consecinţă, la elaborarea unor mesaje publicitare mai...

Jasmuheen – Radianţă Divină. La drum cu Maeştii Magiei

Cea de-a şaisprezecea carte a autoarei australiene Jasmuheen, RADIANŢĂ DIVINĂ: La drum cu Maeştrii Magiei descrie viaţa ei petrecută alături de aceste fiinţe minunate şi ne oferă învăţăturile acestora. Ea scrie: „Pe parcursul vieţii mele am fost binecuvântată să pot observa şi experimenta Radianţa Divină. Razele sale de lumină par a fi susţinute de un curent de bază, de o asemenea graţie şi măreţie, încât toţi cei care îl văd sau îl simt se transformă. Aceasta este natura fiinţei Sale. Atunci când Radianţa se revelează pe Sine însăşi, suntem atât de captivaţi de Splendoarea Sa, întrucât îi recunoaştem intuitiv puterea. Mi-au trebuit zeci de ani să descopăr modul în care, în momentul în care iluminarea Sa intră în câmpul nostru energetic, trupurile devin iradiate de un fascicul de lumină laser ce ne hrăneşte perfect, astfel încât toate dorinţele noastre sunt îndeplinite. Timp de mai mult de treizeci şi cinci de ani am căutat un mod de a uni înţelepciunea străveche cu viaţa de zi cu zi – căutare care m-a condus spre descoperirea unei ştiinţe a viitorului. Odată cu această Ştiinţă a Biocâmpului a apărut şi descoperirea porţilor de acces interior, prin vibraţii şi frecvenţe care îndeplinesc funcţia unor chei. Timpul petrecut în planul interior m-a învăţat cum să deschid porţile care mi-au revelat Radianţa Absolută, în toate formele Sale. Această carte reprezintă încercarea mea de a descrie darurile Sale.” RADIANŢĂ DIVINĂ: La drum cu Maeştrii Magiei este oferită cu graţie nelimitată, unei lumi care se găseşte la limita alegerii între război şi pace, unei lumi care poate are nevoie de o invitaţie şi de inspiraţie pentru ca să fim cu toţii siguri că vom crea totul cu înţelepciune şi iubire. Order Radianţă Divină. La drum cu Maeştii Magiei Preţ @ RON20,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »