De Octav Popa Un complex de care scriitorii vechi şi noi suferă şi au suferit în tăcere, este acela de a reuşi să-şi marcheze prezenţa în spaţiul literaturii universale. Nimeni nu se dă în lături de la o referinţă, o laudă de încurajare, o undă de critică venită de peste graniţă, cu toate astea, puţini sunt cei “aleşi”. Nu încape vorba de invidie, ghionturi ori blamă din partea acelora ale căror opere rămân lecturate în cercul restrâns al spaţiului mioritic, dar cu siguranţă râvnesc la statutul colegului de breaslă ajuns să hrănească cu literatura lui copiii altor neamuri…căci oameni sunt şi ei. Un exponent al acestei clase de scriitori “ajunşi” este Cătălin Dorian Florescu. Romanul cu care Florescu se bucură de atenţia “străinătăţurilor”, Maseurul orb, a apărut în anul 2006 la editura elveţiană Pendo. Volumul care vorbeşte în româneşte despre o Românie – insulă a tuturor posibilităţilor, este tradus în cuvinte germane, olandeze, hispnice, având în plan să se povestească pe limba lor atât italienilor cât şi francezilor. Romanul vorbeşte despre magnetismul locului, condimentat puternic de puseuri melancolice. Gândurile priponite pe aceste meleaguri mustind a tradiţii şi vorbe de duh, îl determină pe “elveţianul” Teodor Moldovan, să revină în ţară. La vârsta de 19 ani izbutise să fugă din lumea condensată a socialismului alături de părinţii lui, la pas, cu picioarele sterpezite şi cu o avuţie îndesată în trei rucsace întărite tacticos de o mamă pricepută în croitorie. De această dată, sub egida democraţiei post-decembriste, domnul Moldovan revine în ţară în compania unui Audi, cu un portofel doldora de carduri bancare asortate unui costum din stofă englezească pe măsură. Fundamentul pe care este ridicată iniţiativa protagonistului este revederea tinereţii, mai exact a lui Mihai povestitorul, bărbatul care în schimbul unei sticle de tărie divulga istorisiri neauzite, şi a iubitei sale Valeria. Avântul şi nerăbdarea acestei reîntâlniri cu trecutul este...
