Pe la cenacluri, Andrei Zbîrnea mă enerva cu Adela lui şi cu track-urile fără titlu. Avea metafore forţate şi prea puţină vervă lirică. La niciun an, m-a surprins plăcut de două ori. Odată cu o sală plină ochi a la Legere (clubul din Rosetti) şi a doua oară cu volumul care încheagă trăirile juvenile în volumul de debut Rock în Praga. Citind cu atenţie poemele, mi-am reproşat judecăţile pripite. Iată o carte convingătoare. Praga e doar un pretext pentru a-i scrie lui Adela, o macedoneancă ce are un nume greu de rostit. Nu ştiu dacă femeia a existat sau malurile Vîltavei erau prea spumoase (of ce guleraşe la dame şi la bere), dar poetul m-a surprins între demonstraţia de maturitate a turistului cultural şi stângăcia iubăreţului care, în loc să-i vorbească iubitei despre plutirea norilor, a preferat să poarte un dialog despre ţara lor natală. Cum să filtrezi cu o gagică, gândindu-te la Goran Pandev, de la Internazionale Milano? Apoi, epistolar, prinde curaj. Metafora îi sare în ajutor. Se simte mai sigur pe sine cu foaia velină în faţă sau cu tastele de ordinator. „Erai lângă alge Albastre Adela / inhalai tot felul de coşmaruri” Iată poetul! În partea a doua a cărţii, rockerul ne introduce rapid în atmosferă, trăgând din The Doors – a feast of friends – esenţa tare a mişcării, oriunde te-ai afla. Toate poemele de mijloc sunt dedicate unui alt Jim. Ca un tribut de muze, burţi cârpite, pânză de paianjen fără filtru (aici cam grosieră metafora) Ultima parte e de iederă, nu de broască, semn că ploaia l-a făcut pe autor să rodească şi să fie mai romantic, mai vegetal. Un volum închegat. O bucurie de toamnă. copacul şi Adela ochii mei veghează naufragiul cărnii tale Adela copacul plânge râde vibrează copacul vociferează la orice cuvânt şi-a agăţat ramurile de carnea ta Adela...
