De ce România nu-şi asumă mişcarea DADA?

Avangarda îşi are originea în Dadaismul inventat de Tristan Tzara, un poet evreu din Moineşti, plecat în 1915 în Elveţia. La Zurich, nu dintr-un plictis al istoriei, ci din spirit de frondă faţă de dezastrul războiului, tânărul adună camarazi în Club Voltaire. O excelentă galerie virtuală a personalităţilor româneşti făcută de străini. El scrie manifestul mişcării. Înainte de a pleca din ţară, publică la „Simbolul”. Numele lui de botez era Samuel Rosenstock. Club Voltaire, fondat de Hugo Ball, Marcel Iancu şi Tristan Tzara, a fost recent ţinta unui scandal politic. Pe 30 septembrie 2008, locuitorii oraşului Zurich au trebuit să decidă prin vot soarta clubului Cabarte Voltaire, locul de naştere al Dadaismului. Agenţiei Leo Burnett i-a revenit sarcina să realizeze o campanie pentru determinarea locuitorilor să voteze pro Dadaism şi pro Cabaret Voltaire. Toată această luptă se ducea împotriva Partidului Conservator, care a avut ideea de a organiza un astfel de referendum.  Catalizatorul luării deciziei de a organiza un referendum a fost castingul neobişnuit pe care Maggie Tappert (cunoscută ca fiind un “sex therapist”) a vrut să-l organizeze la Cabaret Voltaire. Maggie Tappert vroia să găsească, prin intermediul acestui casting, câţiva “sex servant” pentru clienţii săi.  De aici a pornit un întreg scandal, care s-a finalizat prin organizarea acestui referendum. Partidul conservator vroia să se oprească finanţarea, de aproximativ 300.000 euro/an, a cabaretului Voltaire. În final, peste 65% dintre alegători au spus “da” în favoarea mişcării Dada şi a continuării finanţării locului de naştere a acesteia. Românii se jenează să-şi asume una dintre cele mai radicale mişcări artistice din lume. Fără intuiţia şi fermitatea evreului de origine română, această mişcare n-ar fi existat. Guvernul cheltuie anual milioane de euro pe tot felul de festivaluri fără ecou internaţional. A aduce Dadaismul acasă e nu numai un mic gest recuperatoriu, dar şi o acţiune de PR de mare clasă. dar cine...

Corina Bernic – Casa scărilor

Se poate locui în Casa scărilor, se poate citi, poţi spiona vecinii de vizavi, trage cu urechea. Aici ai parte de mici revelaţii şi înfiorări, filme, distracţie şi tristeţe. Scris cu inteligenţă şi umor – şi încă ceva: o detaşare caustică se simte pe tot parcursul lecturii –, volumul are toate atuurile să devină unul de referinţă. (V. Leac) Corina Bernic scrie o „poezie de speriat copilul din tine“ (un copil al Epocii de Aur, desigur). Lucrurile se complică atunci când acesta se strecoară, ca un ilegalist, prin cotloanele de pe casa scării pe care o bântuie şi, pe nepusă masă, se năpusteşte şi te sperie la rândul lui, de ţi se face părul măciucă. (Constantin Acosmei) Corina Bernic îşi păstrează, în ciuda numeroaselor responsabilităţi, alura de puş­toaică nonşalantă, de zvârlugă pe cât de ingenuă, pe atât de afurisită. Am numit-o cândva „Gavroche“, cu simpatie, cucerit de vioiciunea, inteligenţa şi – n-o să vă vină să credeţi! – gravitatea şi seriozitatea sa. Nu ştiam că scrie versuri. De fapt, nici nu scrie versuri, stihuri, poezii ş.a.m.d., ea scrie „poezele“, cum şi le botezase mai demult. Autoironică, precum îi este firea, se distanţează de confesiunea directă, respinge patetismul, se abţine de la efuziunile sentimentale. Volumul ei propune, aparent în joacă, un remember al copilăriei comuniste, cu şoimii, cireşarii, pistruiaţii, mieuneii şi bălăneii ei. Joaca păstrează inocenţa, dar refuză naivitatea. Copilul şi adolescentul au învăţat să destructureze miturile entertainmentului „educativ“ şi „multilateral dezvoltat“, încep să distingă realitatea cenuşie din jur, privesc cu sarcasm „revoluţia continuă“ propagată de la tribune, pe care o asociază, ricanând, dinamicii bufe a desenelor animate. „Poezelele“ rimează astfel cu vacuitatea unei lumi, fiind mai convingătoare, mai tuşante şi mai adecvate – ca expresie stilistică a candorii înşelate – decât o filipică explicită. „Poezeaua“ reabilitează, în felul acesta, poezia interzisă. Chiar şi acum, după douăzeci de ani. (O....

Timothy Sharp – 100 de cai spre fericire. Un ghid pentru oamenii ocupaţi

În căutarea unui loc de muncă mai bun, unei case mai mari, unor concedii mai exotice și unor copii cu performanţe deosebite, am devenit mult prea ocupaţi pentru a mai da atenţie componentei ce le va face pe cele menţionate mai sus să merite osteneala: fericirea. Vestea bună este că dobândirea fericirii nu este o sarcină herculeană. Nu are nevoie de terapie costisitoare sau de ani de auto-examinare. Adesea este vorba despre ajustarea fină a gândurilor noastre și de punerea în practică a unor tehnici zilnice simple. Accesibilă, informativă și amuzantă, 100 de căi spre fericire ne încurajează să privim fericirea ca pe ceva realizabil, gestionabil și mult mai înalt decât vieţile pe care le trăim...

Dan Sociu – Pavor nocturn

Pavor nocturn este un volum compus din texte dure, severe, pe măsura noului Dan Sociu care îşi asumă  discontinuitatea cu cel care a fost. Volumul are o unitate puternică, e poezie în sensul adevărat al cuvîntului, nu doar enterteinment poetic. E o carte a rupturii dintre doi poeţi.. De acelaşi autor Cântece excesive Order Pavor nocturn Preţ @ RON19,50 Qty: Adauga in cosul de...

Grazia Honegger Fresco – Avem un copil

Este un ghid complet al evoluţiei copilului de la naştere până la vârsta de trei ani Oferă părinţilor şi celor care îngrijesc copilul răspunsuri corecte şi concise la întrebările fireşti, calmând temerile inerente. Minunate fotografii color, numerose scheme şi desene explicative vă însoţesc pas cu pas prin toate etapele de creştere a copilului. Order Avem un copil Preţ @ RON99,00 Qty: Adauga in cosul de...