Henry Miller – Lumea sexului

La Editura Polirom, în seria de autor „Henry Miller”, va apărea volumul Lumea sexului de Henry Miller, o traducere inedită, realizată de Alexandru Vlad. „Îmi place Henry Miller şi, nu degeaba, cred că este cel mai mare scriitor american contemporan.” (Bob Dylan) Conştient de dezaprobarea pe care au stârnit-o cele două Tropice ale sale în rândul unora dintre cititorii săi, precum şi de opoziţia pe care alţi cititori au sesizat-o între conţinutul licenţios şi fragmentele contemplative, eseistice şi filozofice care abundă de asemenea în romanele sale, Henry Miller îşi propune cu această scurtă scriere la obiect să-şi expună limpede şi răspicat poziţia în controversă, explicând de ce, din perspectiva lui, nu există nici o contradicţie între senzualitatea debordantă din romanele sale, crezul său artistic şi filosofia sa de viaţă. Miller se exprimă şi aici într-un limbaj direct şi lipsit de pudoare, povestindu-şi propriile experienţe sexuale din anii tinereţii şi apoi formulându-şi concluziile filosofice. “Miller este singurul scriitor de proză a cărui valoare depăşeşte toată literatura de limbă engleză scrisă în ultimii ani.” (George Orwell) “Mişcându-mă de la o casă la alta, de la fereastră la fereastră, speranţa mea nedesluşită este să dau cu ochii de vreo femeie spunându-şi singură noapte bună într-o oglindă ciobită. Dacă măcar o dată aş surprinde acea ultimă privire înainte de-a stinge lumina!”(Henry...

Flavia Coposu Bălescu – Amintiri povestite. Amintiri trăite

La îndemnul primarului din Băseşti, o comună din Maramureş, Flavia Coposu-Bălescu, sora liderului ţărănist Corneliu Coposu, a publicat cartea Amintiri povestite. Amintiri trăite, apărută la editura Dacia. Scrierea memorialistico-moralizantă este o incursiune prin lumea de poveste a unei perioade fericite a vieţii satului românesc. Flavia Bălescu evocă, nu literaturizează,  scorbura în care s-a pitit o lumea tihnită (nu lihnită) a Bobotei, comunei sălăjene, din perioada interbelică, acolo unde Tata-mare (străbunicul dinspre partea mamei) a fost preot. Familia acestuia i-a dat lumii politice pe Vaida Voevod. Dar şi o lecţie de spiritualitate şi demnitate prin Corneliu Coposu. În spaţiul publicistic românesc, graţie autoarei, s-a deschis calea unui nou stil. Acela confesiv militant. Fiecare poveste din carte are  o pildă. Cititorii căutători de rezerve morale, vor avea exemple clare despre rolul educaţiei şi a credinţei în devenirea umană. Într-o lume a batjocurii colective, rememorarea unei lumi apuse e un energizant. În casa familiei Coposu singura înjurătură mai aspră era „Risipească-te Dumnezeu!” Bobota nu este numai locul de naştere al lui Corneliu Coposu, ci şi cel de veci al lui Gheorghe Şincai. La fel ca şi fratele ei, doamna Flavia Bălescu este convinsă că învăţatul ardelean îşi odihneşte oasele sub părul care-i poartă numele. O lume de oameni blânzi şi figuri luminoase compun un cadru de poveste. În cartea autoarei, care nu are de făcut nimănui niciun reproş, bunătatea este îmbrăcată într-un aspic literar. Câtă moderaţie şi înţelegere, câtă stăpânire de sine, câtă îndurare din partea unui om care a suferit nespus… Familiei ei i s-a luat totul. Biblioteca a fost pusă pe foc de trupele de ocupaţie maghiare. Dar nu a abdicat de la principii. Obligată să plece în refugiu după cedarea Ardealului de Nord, la scurt timp a pierdut stâlpul de rezistenţă, tatăl care s-a prăpădit. Acasă, nu mai era nicio casă pentru că întreaga avuţie era a Bisericii greco-catolice....

Măriuca Petrescu Oana – Drept procesual al Uniunii Europene

Aşadar, raţiunea redactării lucrării de faţă constă în faptul că până în prezent, în literatura de specialitate din România această temă nu a fost analizată autonom, ci numai incidental, în contextul prezentării şi analizării instituţiilor Uniunii Europene. Ne exprimăm convingerea că prezenta lucrare, prin conţinutul său, va reprezenta un instrument util şi necesar pentru cunoaşterea şi înţelegerea cât mai bine de către teoreticieni, studenţi, masteranzi, precum şi de către practicienii în domeniu, indiferent că sunt judecători, procurori, avocaţi sau funcţionari publici ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul administraţiei publice centrale şi locale, a sistemului jurisdicţional al Uniunii Europene, dar mai ales a regulilor de procedură care guvernează orice proces pendinte în faţa instanţelor de judecată ale Uniunii, indiferent de domeniu (civil, comercial, administrativ...

Stephenie Meyer – Eclipsa

Eclipsa este a treia carte din seria AMURG în care se continuă povestea adolescentei Bella Swan şi a vampirului Edward Cullen de care e îndrăgostită. Prietenia Bellei cu vârcolacul Jack nu este deloc pe placul lui Edward Cullen, dar primejdia în care se află Bella, ameninţată de Victoria şi de vampirii nou-născuţi creaţi de aceasta, îi apropie pe Edward şi pe Jack şi duce chiar la o alianţă între vampiri şi vârcolaci. Bella suferă neputând răspunde dragostei lui Jack, dar trebuie să-şi urmeze pasiunea – să fie împreună cu Edward oricât de mare ar fi preţul pe care trebuie să-l plătească. Pentru asta însă trebuie să rupă legăturile cu lumea oamenilor, pas pentru care nu este încă pregătită. Zbuciumul din inima Bellei, iubirea nemărginită a lui Edward şi umanitatea vârcolacului învolburează de pasiune acest roman în care nu întâmplător personajele se regăsesc în trăirile eroilor din La răscruce de vânturi. De acelaşi autor Amurg Luna nouă Zori de...

Peter Nadas – Apocalipsa memoriilor

Apocalipsa memoriilor contopeşte trei „memorii“; primele sunt cele ale unui tânăr scriitor maghiar din anii ’70, care locuieşte pentru o vreme în Berlinul de Est, unde trăieşte într-un complicat triunghi amoros cu o mare actriţă şi cu un tânăr poet german, în paralel derulându-se şi firul a încă două straturi de „memorii“, unul dintre ele aparţinând eroului principal al romanului în roman − scriitorul german Thomas Thoenissen −, în cartea la care trudeşte scriitorul maghiar în pauzele aventurii berlineze, cel de-al doilea aparţinând tânărului scriitor din roman, ce descrie perioada copilăriei petrecute în Ungaria stalinistă, şi căruia „i se dă cuvântul“ doar când ceilalţi doi trebuie să-şi întrerupă aducerile-aminte. Materialul narativ extrem de bogat este exprimat mai ales prin ceea ce s-ar putea numi poetica trupului: toate întâmplările sunt dezvăluite în câte o atingere a trupurilor, începând de la cea mai mică tresărire a mâinilor până la contopirea trupurilor de acelaşi sex. Apocalipsa memoriilor este o carte erotică, relevând toate enigmele atingerilor umane, ale relaţiilor de toate genurile; la fel ca marile romane ale secolului trecut, oferă o lectură acaparatoare, fascinantă. Dar viziunea este a prezentului. De fapt, scriind povestea eroilor săi, torturată de istoria grotesc de crudă şi de viaţa lor interioară, Péter Nádas scrie enciclopedia sentimentalo-erotică a seco-lului XX. Este unul dintre cele mai mari romane, de o etică exemplară, ale ultimelor...

« Older Entries Next Entries »