Posted by
Ilă Citilă on Iun 12, 2011 in
Comedie |
0 comments
Coborâsem de câteva minute din autocar şi mă simţeam din nou ameninţată de sucul băut pe drum, aşa că m-am dus în căutarea locului unde, vorba lui nenea Iancu, nu intră decât o singură persoană. Dau să intru în acel spaţiu mult dorit, dar o voce mă întâmpină acru: – Se plăteşte o taxă. – Cât? întreb eu. – O mie de lei, zice vocea. Scot banii şi dau să plătesc. Atunci cineva din spatele unui gemuleţ scoate un cap ciufulit şi strigă la mine enervat: – Mergeţi la ghişeul de afară şi plătiţi taxa. După aceea, cu factura, veniţi la mine şi puteţi intra. …Ocolesc chichineaţa în cauză şi ajung în alta, „ghişeul de afară“. Acolo, la coadă, ce-mi văd ochii? Să fi tot fost vreo douăzeci de persoane la coada aia, oameni care aveau acelaşi scop ca şi mine şi aşteptau resemnaţi să-şi achite taxa, pentru a intra în posesia chitanţei care te lasă să te eliberezi de stresul în chestiune. Când ajung eu în faţa ghişeului, funcţionara (aflată de partea cealaltă a gemuleţului), o doamnă roşcovană, cu un coc impresionant, îmi spune sec: – Paşaportul, vă rog. – Pentru ce? întreb eu nedumerită. – Îl aveţi sau nu? Altul, la rând! – Staţi, zic. Şi încep să scotocesc în geantă. Într-un târziu îl găsesc. I-l dau şi, spre surprinderea mea, aflu la ce e bun paşaportul. Cucoana deschide actul în cauză şi începe să-şi noteze tacticos ceva din el. Apoi se apucă să completeze o chitanţă. În timpul acesta, am început şi eu să ţopăi ca toţi ceilalţi de la coadă, dar din spatele ghişeului îmi atrage atenţia că o împiedic să lucreze...
