Mihai Şerban – De la Serviciul Special de Informaţii la Securitatea Poporului. 1944-1948

Tânărul istoric Mihai Şerban realizează o analiză pertinentă a unei perioade extrem de delicate în viaţa unui serviciu secret: tranziţia între două regimuri politice antagoniste. Cu o prefaţă de acad. Dinu C....

Ion Grosu – Memoriile unui ofiţer de informaţii

Lucrarea reprezintă mărturia de viaţă şi, mai ales, de profesiune militară a colonelului Ion G. Grosu (1897-1981). Intrat în rândurile armatei în anul când România se angaja în Războiul pentru întregirea neamului (1916-1919), el avea să cunoască dezastrul de la Turtucaia şi prizonieratul în Bulgaria. În perioada interbelică Ion Grosu şi-a desăvârşit pregătirea militară prin frecventarea cursurilor Şcolii Superioare de Război şi a urcat treptele ierarhiei militare, îndeplinind funcţii de răspundere, dovadă a devotamentului său faţă de instituţia militară şi a competenţei sale în îndeplinirea misiunilor încredinţate. Odată cu intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, Ion Grosu s-a aflat din nou pe câmpul de luptă, fiind avansat la gradul de colonel. Participant atât la Campania din Est, cât şi la cea din Vest, el şi-a făcut datoria cu maximă conştiinciozitate, convins că servea interesul naţional şi că trebuia să-şi mobilizeze resursele intelectuale şi fizice pentru a îndeplini obligaţiile sale de militar. Amintirile colonelului Ion Grosu oferă informaţii pe cât de bogate şi variate, pe atât de valoroase despre instituţia militară, despre participarea armatei române la cele două războaie mondiale, despre corpul militar (ofiţeri, subofiţeri, soldaţi), despre climatul din armată şi mentalităţile militare, despre episoade mai puţin cunoscute, precum cazul generalului Gheorghe Avramescu (februarie–martie...

Doaudi Hari – Translatorul

Povestea pe care o spun aici se bazează pe amintirile mele din vremuri extrem de grele şi de tulburi. Am făcut tot posibilul să adun detaliile experienţelor mele şi să le consemnez cât mai exact şi cât îmi amintesc eu de bine, şi le sunt recunoscător tutror celor care m-au ajutat  să mă concentrez şi mi-au corectat din când în când relatrea. E desigur imposibil ca doi oameni  să vadă la fel un eveniment,  şi ştiu că alţii vor avea de spus poveşti diferite de a mea. Dar, puse laolaltă, aceste poveşti colective vor compune împreună adevărul despre tragedia din Darfur. Dedic acestă carte mamei mele, care în tinereţe a împiedicat o haită de lei să se apropie de vitele noastre timp de o zi, o noapte şi o dimineaţă, folosindu-se doar de puterea glasului şi de doua beţe lovite unul de altul. Iar puterea acestui glas mi-e atât de cunsocută....

Javier Marias – Chipul tău mâine. Dans şi vis

Stăpânind admirabil mecanismele reflecţiei şi digresiunii, descompuse cu minu­tiozitate până la constituenţii lor ultimi, Javier Marias îmbină suspansul romanelor de spionaj cu lirismul roma­nelor de dragoste, oferind cititorului o meditaţie tulbu­rătoare asupra iubirii şi geloziei, asupra pericolelor cunoasşterii şi ale limbajului şi asupra violenţei. De acelaşi autor Inima atât de albă Order Chipul tău mâine. Dans şi vis Preţ @ RON34,95 Qty: Adauga in cosul de...

Ion Zubaşcu, luptătorul din Munţii Ţibleşului, a plecat să le cânte îngerilor: „Fost-am omul pădurii!”

Lui  Ion Zubaşcu i s-a închis timpul vieţuirii. Posterităţii sale i s-a deschis un mit, mitul profesorului de la ţară care a reuşit să facă o revoluţie folclorică şi nu numai atât. Generaţii în blugi sau tineri contestatari au avut în piticul maramureşean un gigant de neegalat. A fost mai puternic decât statura sa. În alte lumi şi sub alte canoane, Ion Zubaşcu ar fi devenit un erou naţional. El s-a sfinţit pe sine în lăută şi-n cuvânt pentru a da lumii de ştire că Leru-i ler şi pe o piatră din Munţii Ţibleşului. Pe Ion Zubaşcu l-am cunoscut la Cenaclul Flacăra. A leruit şi m-a învăţat că mândria nu un panaj de paradă. N-am cântat doinele  sale la îndemnul partidului. L-am simţit în profunzimea sufletului meu de procreat în Maramureş. M-am născut în Timişoara, dar programarea mea s-a făcut la Cicârlău. Prin el am înţeles de ce fierbe în mine un sânge de războnic. Oamenii de acolo sunt de un fel. De altfel.  De ce sunt un neadaptat lumii de compromisuri? Oamenii nordului sunt oamenii pădurii. Ei şţiu cel mai bine că o stâncă poate cripta poveşti de sute de ani. De la Ion Zubaşcu am înţeles cel mai bine legătura indestructibilă dintre om şi natură. Şi ce înseamnă memoria. Trebuia să-i duc zilele acestea noul meu volum: Ţigara unui viitor de paie. Tiparul a fost prea încet pentru trăirea sa grăbită. N-am mai ajuns la întâlnire şi mă revolt. Ţip. De ce întârzii mereu la întâlnirile programate? Ion Zubaşcu a ridicat în mine o cetate. La ultima întâlnire de la cafeneaua BCR din Romană mi-a dat poruncă să-i continui lupta. Să nu mă dezic de regatul principiilor.  M-a iubit şi l-am iubit. Zadarnic scriu. Literele mele au o audienţă ratată. Plâng. Şi-n mine cântă un rapsod al muzicii adevărului necopt. Nu i-am putut intona disperarea şi neîmpăcarea....