Matei Mircioane a consacrat Reşiţei şi Eisenwerk-ului, adică “fabricii de fier”, combinatului siderurgic, un roman conceput pe tiparul eroicomic, intitulat Epopeea lui Ghimeş, scrie recent Daniel Vighi pe facebook. ” Venit de la sat, tânărul Ghimeş aspiră să devină reşiţean adevărat, cu contract împănat de semnături şi de ştampile. Duhul lui Eftimie Murgu pluteşte deasupra zonei, dar fiecare înţelege din personalitatea lui ceea ce vrea şi îşi recită propriul discurs. Moşul de la Ţerova aşteaptă ca marele bărbat să fie eliberat din închisoarea de la Pesta şi să dea comandă bănăţenilor pentru a purcede la refacerea Dacoromaniei. Pentru caraşoveanul Vlasici, adept al revoluţiei mondiale, Murgu ar putea fi unul dintre promotorii acesteia. Ţărovanul obiectează: “Cine se luptă pentru toate nemurile n-are grijă de neamul lui”; românul nu se va înţelege nicicând cu ungurul, nici turcul cu neamţul, nici mâţa cu câinele. Din tată român şi din mamă unguroaică, Ghimeş socoteşte că “eu trebuie să împac câinele cu pisica… măcar cu forţa!” Dar autorul se pricepe să demonteze solemnitatea unor asemenea dezbateri. Atunci când Vlasici îi mobilizează pe oamenii din uzină ţinând un discurs cu “lucruri scoase din cărţi”, starea de revoltă se dezumflă în ultima clipă, deoarece cineva pufneşte în râs: “Dacă boul ăla nu râdea, acum la Reşiţa aveam revoluţie!” Mai mult, tentativa de a trimite o delegaţie reşiţeană la adunarea de la Lugoj, avându-i ca străjeri pe bravii Ghimeş şi Ienchidu, se cufundă fără pic de glorie într-o tramă ce aminteşte de tipicul snoavelor rostite în serile de clacă. Conducerea fabricii se arătase generoasă, dând bani pentru trăsură şi pentru hotel şi chiar 10% bacşiş. Ceasul rău face ca atelajul să poposească sub Cula Arenişului, pentru ca onorata delegaţie să se uşureze. Acolo, la poala pădurii, cei doi preoţi au fost prădaţi şi bătuţi de lotri; îşi aduceau aminte că au văzut unul – o lumină galbenă,...