Rodica Culcer a orchestrat defăimărea lui Adrian Păunescu la TVR

După emisiunea de la TVR, din duminica înmormântării lui Adrian Păunescu, când Andrei Cornea l-a făcut nu numai „un poet mediocru, versificator de profesie etc”,  Comisia de etică şi arbitraj din instituţia publică a decretat că emisiunea „Ultima Ediţie” din 7 noiembrie a.c.  a încălcat principiile echidistanţei şi statutul jurnalistului. Comisia de etică a mai descoperit că la originea scandaloasei emisiuni s-ar afla Rodica Culcer, şefa ştirilor din...

Patrick Holford – Gândeşte aşa cum mănânci

Gândeşti aşa cum mănânci este un ghid clasic, practic, complet şi uşor de citit, menit să ne îmbunătăţească starea emoţională, să ne fortifice memoria, să ne ascută mintea şi să ne rezolve problemele de sănătate mintală prin intermediul nutriţiei. Complet actualizată, noua lucrare a lui Patrick Holford include puncte noi de vedere care vor revoluţiona cu siguranţă modul în care priviţi sănătatea mintală. De acelaşi autor Nutriţie optimă pentru o minte...

Valentin Stroescu – Farmacologie

Elaborată de un colectiv de prestigioase cadre ale Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti, lucrarea este rodul unei bogate experienţe ştiinţifice şi didactice. Aflată deja la a V-a ediţie, Farmacologia respectă tematica şi sistematizarea programei universitare, fiind însoţită de explicaţii şi comentarii...

George Arion: „Voi publica 200 de povestiri poliţiste, un record pentru literatura română”

Interviu cu George Arion, un performer al literaturii poliţiste. – Cum aţi început? – Prima mea carte, Atac în bibliotecă, a fost concepută într-o joacă, în urma unui pariu făcut cu nişte colegi, pariu care viza scrierea unui roman poliţist într-o lună. Nimeni nu a câştigat pariul. – Cum scrieţi? – Personal prefer să pornesc de la o victimă, după care imediat sar la final. Ştiu în general cum se sfârşeşte. – Faceţi ca Agatha Cristie? – Apoi încep să scriu. Începutul nu se mai schimbă niciodată, modific de cele mai multe ori finalul. – Chiar omorâţi sfârşitul? – Îl distrug deoarece evoluţia personajelor, relaţiile dintre ele cer, de fapt, altceva. E ca un reper pentru scris. Uite, domnule, vreau să ajung până acolo. De aceea, am nevoie de finalul acela. – Personajele îşi construiesc singure rolurile? – Deseori se întâmplă să se distanţeze şi de mine – autorul – deoarece, dacă vrei să le faci credibile, trebuie să le respecţi coordonatele existenţiale. – Dacă vă domină prea tare nu vă simţiţi frustrat? – Nu. Mă simt extraordinar de bine. Înseamnă că respectivele personaje au voci puternice, au personalitate, ceea înseamnă că îi va interesa şi pe cititori. – Cât scrieţi pe zi? – Asta e o întrebare groaznică. – Nu lucraţi după un plan? Ar fi ideal pentru un scriitor să aibă un asemenea program. Când prind o lună liberă, scriu de dimineaţă până seara, izolat. – Revizuiţi? – Urmează evident revizuirea. Dacă am la dispoziţie o lună, poate să iasă un roman de 100-200 de pagini. Evident, povestea creşte…. – Ce e mai uşor să scrieţi un roman scurt sau lung? – Eu, în general, scriu scurt. Am scos o intergrală Andrei Mladin. Cărţile mele sunt cam pe la 200 de pagini. Din cauza lipsei de timp, nu am construcţii mai ample. Voi scoate 200 de povestiri...

Gheorghe Teodorescu – Putere, autoritate şi comunicare politică

Cine-şi mai pune astăzi problema credibilităţii programelor electorale? Politicienii? În nici un caz. Cetăţeanul? Într-o prea mică măsură. Cel mai probabil, fiecare speră în credibilitatea jocului sau de rol: primii se cred abili şi interpretează cât mai convingător „aria calomniei”, ori de câte ori intervine eşecul proiectelor de guvernare anunţate, iar secunzii duc până la dramatism partitura „miresei vândute”. Nimic nu-i desparte, în esenţă, indiferent dacă unii sunt „simpli cetăţeni”, iar ceilalţi „oameni...

« Older Entries Next Entries »