Livius Ciocârlie – Cartea cu fleacuri

Ca o continuare a unor preocupari mai vechi, Livius Ciocârlie publică un jurnal dens, care, fără să mai păstreze întru totul uzanţele genului, aduce o noutate stilistică seducătoare. Cartea cu fleacuri e poate cel mai atipic volum al scriitorului, o mărturie asupra existenţei cotidiene în care tonul ludic, degajat al unor notaţii e repede temperat de reprize în cel mai pur stil cioranian, cinic şi amar. Literatura inaltă şi micile întâmplări născătoare de perplexitate dintr-un Bucureşti „de adopţie”, impresiile din Occidentul ultracivilizat şi cugetările demistificatoare, autoironice despre vârsta senectuţii îşi găsesc locul în această carte subtilă despre „fleacurile” esenţiale ale vieţii. De acelaşi autor Bătrâneţe şi moarte în mileniul...

Livius Ciocârlie – Bătrâneţe şi moarte în mileniul trei

La capătul unei serii de jurnale pe seama cărora a fost bănuit adesea că se răsfaţă, nerecunoscându-şi merite, şi a fost certat pentru că priveşte lucrurile cu prea mult scepticism, Livius Ciocârlie a hotărât să se ocupe de două adevăruri incontestabile, bătrâneţea si moartea, care sunt totodata, cum observa el insusi, „proiectele sale de viitor”. A făcut-o sub imboldul a două obsesii: a nu-i fi teama de moarte şi a nu trăi prea mult. Şi-a tratat tema relatând secvenţe cotidiene ale îmbătrânirii, meditând asupra ei şi comentând gânduri despre bătrâneţe şi moarte ale unor autori mai vechi sau contemporani, de la Platon la Maria Zambrano, de la Pascal la Cioran. Totul pe fondul „incompetenţei integrale” de a se adapta la instrumentele şi provocările mileniului al treilea. Perspectiva nu este una sumbră, ci mai curând aceea a nepăsării străfulgerate periodic de sentimentul unei mari şi urgente misiuni, iar tonul, când grav, când vesel, este al unui om care şi-a trăit viaţa cu nelinişte şi umor. Livius Ciocârlie şi-a părăsit de câţiva ani oraşul de baştină, Timişoara, şi cariera universitară pentru a se stabili în Bucureşti. A publicat numeroase volume – eseistică şi jurnal –, pentru care a obţinut de patru ori Premiul Uniunii Scriitorilor, precum şi alte distincţii. Livius Ciocârlie n-a scris decât despre ce a considerat el important. Nici un drum bătut. Numai poteci de folosinţă proprie. Chiar când autorul sau cartea sunt celebre, unghiul din care sunt privite de comentator este unul excepţional. Nicolae Manolescu Jurnalul – ca şi unele proze – îl trădează pe acest neliniştit disimulat sub masca unei false seninătăţi. „Aristocratul“ detaşat-ironic şi înşelător indiferent ascunde o intimitate agitată şi deloc împăcată. Mircea Zaciu Livius Ciocârlie scrie că pentru a-şi dovedi că lumea există şi că lucrurile nu sunt până la urmă fără rost, fără pondere, fără necesitate. În direcţia asta atinge, ce să mai...

Livius Ciocârlie – Pornind de la Valéry

După Bătrâneţe şi moarte în mileniul trei, seria de autor Livius Ciocârlie – scriitorul al cărui palmares s-a îmbogăţit  cu Premiul Naţional de Literatură pe anul 2004 al Uniunii Scriitorilor din România şi cu Premiul revistei Cuvântul din 2005 – continuă cu volumul Pornind de la Valery. Noua carte a lui Livius Ciocârlie cuprinde comentarii la operele eseistice antume ale lui Paul Valery, una dintre marile inteligenţe ale secolului XX. De o luciditate sceptică dominată de raţiune, Valery a avut acces şi la dedesubturile sufleteşti. Totuşi nu şi-a dezvăluit intimitatea, după cum nici n-a susţinut un sistem sau o linie de gândire. A reflectat asupra lumii sub toate aspectele ei, egal interesat de viaţă şi de artă, de înţelepciune şi de prostie, de Dumnezeu şi de diavol. Şi-a concentrat gândirea în formulări aforistice. Reflectând liber şi digresiv asupra lor, mereu personal şi adesea surprinzător, Livius Ciocârlie oferă, în fond, în acest volum o acţiune critică a propriului fel – reactiv, dialogic – de a gândi. De acelaşi autor: Bătrâneţe şi moarte în mileniul...

Livius Ciocârlie – Caietele lui Cioran

Socotită de unii critici drept cea mai reuşită carte a autorului, Caietele lui Cioran, apărută în prima ediţie în 1999, cuprinde o dublă confruntare. Prima este aceea a caietelor postume cu opera antumă a lui Cioran: Livius Ciocârlie consideră că, în timp ce în opera Cioran îşi nuanţează cu luciditate şi umor imaginea de om aflat în pragul disperării, în Caiete el intră pe de-a-ntregul în pielea acelui personaj, devenind mai puţin convingător sub aspect literar. A doua confruntare este între modul de a gândi al comentatorului şi gândirea — existenţialî, religioasă, filozofică, estetică — a lui Cioran, cartea reprezentând prin această latură versantul eseistic al unui vast proiect autobiografic. În ambele ipostaze, atitudinea lui Livius Ciocârlie, ironică şi autoironică, circumspectă, este una de mare efect, caracteristică acestui autor neconvenţional. De acelaşi autor Cartea cu...

Livius Ciocârlie – Cu dinţii de lână. Jurnal 1978-1983

PREMIUL NAŢIONAL PENTRU LITERATURĂ decernat de Uniunea Scriitorilor. „Întrebarea este în ce condiţii poate fi salvat jurnalul, adică poate fi adus în stare de operă durabilă, ceea ce reprezintă aproape o contradicţie în termeni, câtă vreme jurnalul consemnează efemerul. În principiu, rostul lui este mnemotehnic: a nota ce se petrece cu tine şi în jurul tău sau ce îţi trece fugar prin minte, fie din preocupare de tine, fie pentru a-ţi servi mai târziu. Pentru a afla mai târziu ce ai uitat. Jurnalul aparţine unei jurnalistici sui generis, de uz propriu. Devenit carte, se citeşte în acelaşi spirit, şi sinonimia jurnal-ziar nu e întâmplătoare. Se citeşte la fel ca ziarul, cu un interes mai aprins şi totodată mai superficial decât o carte de literatură, fiindcă, la fel ca ziarul, cuprinde numai noutăţi, numai informaţii ce stârnesc curiozitate, făcându-te să afli ceea ce altcum n-ai putea să ştii.” (Livius Ciocârlie) „Ludic, anecdotic, livresc; meditativ, (auto)-ironic, confesiv; elegant, rafinat, discret – iată doar câteva dintre adjectivele ce pot caracteriza, pe rând, stilul – tonul – protagonistul. Adevărate colaje ale memoriei, volumele lui Livius Ciocârlie sunt imposibil de rezumat şi, probabil, de imitat. Un lucru rămâne sigur în ceea ce îl priveşte: profesiune de credinţă ori simplu răsfăţ auctorial, anonimatul nu i-a reuşit”. (Cristina Chevereşan) „Autentic până la scandal şi autoreflexiv până la cruzime, Livius Ciocârlie a reuşit, mai cu seamă prin jurnalele sale, să transforme spectacolul intimităţii într-o aventură unică în literatura română.” (Doru Branea) Autorul despre el insusi. Livius Ciocârlie, născut în 1935 la Timişoara, din mamă casnică şi tată onest funcţionar, îşi revendică drept spaţiu de origine pe acela cuprins între dealurile Orşovei şi munţii Mehadiei. Sub formă de teme pentru acasă, a început să scrie jurnal la 9 ani şi proză memorialistică la 11. A luat iniţiativa de a scrie versuri proaste în clasa a IX-a de liceu....