Rosemary Richey – English for customer care. CD inclus

Este cursul ideal pentru cei ce lucrează în domeniul relaţiilor cu clienţii, fiind tot timpul puşi în situaţia de a comunica în limba engleză cu aceştia, fie în persoană, la telefon sau în scris. Poate fi folosit ca material auxiliar al unui curs de bază, dar şi ca un curs independent intensiv. Se adresează cursanţilor care sunt la nivelul intermediar B2. Caracteristicile cursului:Dialoguri reale care introduc expresii şi vocabular în context, CD audio încorporat, Exerciţii variate, bazate pe simulare, joc de roluri sau pe perechi, Casete  care conţin sfaturi şi cuvinte cheie folosite în relaţiile cu clienţii, Texte suplimentare care pot constitui baza unor discuţii în grup, Cheia exerciţiilor, glosar de cuvinte, transcrierea textelor prezentate pe CD, expresii şi cuvinte des întrebuinţate. Order English for customer care. CD inclus Preţ @ RON29,90 Qty: Adauga in cosul de...

John Jowdy – Bowling. Cum să vă însuşiţi tehnica execuţiilor pentru a realiza un scor maxim

John Jowdy, unul dintre antrenorii de vârf din lume, vă învaţă cum să vă dezvoltaţi şi să vă rafinaţi tehnica pentru a ajunge la un joc echilibrat şi la scoruri mari. Învăţaţi cum să: -vă îmbunătăţiţi fiecare etapă a loviturii, de la poziţia iniţială la mişcarea braţului după lansarea bilei; -utilizaţi un balans liber al braţului pentru o mişcare mai lină; -realizaţi un control mai bun la lansarea bilei în traiectoria tip hook; -alegeţi cea mai bună strategie de aruncare a bilei pentru fiecare situaţie; -vă adaptaţi eficient la diferitele condiţii ale pistei; -vă antrenaţi într-un mod mai productiv pentru avea rezultate în competiţii. Order BOWLING - Cum sa va insusiti tehnica executiilor pentru a realiza un scor maxim Preţ @ RON35,00 Qty: Adauga in cosul de...

Vedinaş Verginia – Statutul funcţionarilor publici – (Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, republicată)

Cartea „Statutul functionarilor publici„, care isi are originile inca in anul 2000, urmare a cercetarii intreprinse in cadrul primului doctorat al autoarei, constituie lucrarea de referinta in materia functiei publice. Lucrarea „Statutul functionarilor publici” este de un inalt nivel teoretic, dar concomitent e impregnanta de viata, de realitatile pe care le ridica in practica aplicarea legislatiei functiei publice. Explicatia rezida in faptul ca autoarea – prestigios cadru universitar – a indeplinit functia de presedinte al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici si ulterior a avut calitatea de senator, iar in prezent este Consilier de conturi, membru al Curtii de Conturi a Romaniei. Retine atentia si viziunea critica si propunerile pe care autoarea le face, care o recomanda atat teoreticienilor, cat si...

Tvrtko Vujity – Călătorii în infern

Infernul continuă să existe într-o lume în care democraţia şi imaginea cosmetizată a unei prospere societăţi moderne conturează o realitate aproape idilică. Se ascunde sub masca deşertului Saharei, iese la iveală de sub munţii de gunoi din Pakistan şi de sub rănile sângerânde ale bolnavilor de lepră din Etiopia, se întrevede printre textele propagandistice din Coreea de Nord sau dincolo de ruinele contaminate de radiaţii ale...

Putea fi 11 septembrie 2001 provocat intenţionat din interior?

O întrebare cu tentă conspirativă, nu-i aşa? Aceste idei conspirative par de-a dreptul halucinante şi imposibil de conceput pentru cetăţeanul de rând care priveşte sau ascultă mass media americană, gen canalul de televiziune FoxNews. Putea oare armata americană să pună la cale uciderea de civili nevinovaţi? se întreabă Marian Petruţă în ziarul Phoenix Mission. Putea oare să orchestreze răpirea unor avioane şi prăbuşirea lor în clădiri, sau alte atacuri teroriste similare? Răspunsul este afirmativ. Da, putea. Nu, nu spun eu asta, ci o spun chiar documentele armatei americane din arhivele istorice. Comemorăm 9 ani de la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, însă n-am să scriu despre acele evenimente. Am să scriu, în schimb, despre o operaţiune militară TOP SECRETĂ de acum aproape 50 de ani, scoasă la iveală acum 10 ani, dar care a trecut aproape neobservată în mass media centrală americană. Aceasta seamană izbitor cu ce s-a întâmplat pe şi după 11 septembrie 2001. O excepţie face ABCNews, care a scris detalii despre acest document într-un articol amplu semnat de  David Ruppe, pe data de 1 mai 2001.   În primăvara anului 2001,  Arhivele Secrete Naţionale făceau publice un document TOP SECRET, preluat şi publicat de către George Washington University, care dezvăluia informaţii de-a dreptul şocante cu privire la planurile armatei americane de la începutul anilor ’60. Operaţiunea intitulată “Pădurile Nordice “ (“Operation Northwoods”) este un document semnat de către  tot spectrul conducerii armatei americane, aşa zisul “Joint Chiefs of Staff” format din: corpul terestru de armată, trupele aeriene, marine şi navale. Documentul top secret, intitulat “Justificaţii pentru intervenţia militară americană în Cuba” era un memorandum trimis secretarului pe probleme de apărare de atunci, Robert McNamara, în care erau descrise planurile armatei americane de a inventa diferite pretexte  pentru invadarea Cubei. Aceste propuneri făceau parte dintr-un program numit “Operation Mongoose” lansat împotriva lui Fidel Castro. Cu...

« Older Entries Next Entries »