Gonzalo Torrente Ballester – Cronica regelui aiurit

Ecranizarea din 1991 a romanului Cronica regelui aiurit, semnată de Joan Potau, avându-i drept protagonişti pe Joaquim de Almeida şi Laura del Sol, a câştigat opt premii Goya. Curtea Spaniei e în fierbere. După o noapte petrecută în compania ademenitoarei Marfisa, Maiestatea Sa Filip al IV-lea vrea cu orice preţ să-şi vadă regina dezbrăcată în iatacul regal. E de bună seamă o problemă de stat. Ţara întreagă aşteaptă verdictul tribunalului Sfintei Inchiziţii care s-a reunit să judece dacă dorinţa regelui e sau nu păcat de moarte şi în ce fel apasa ea asupra sorţii supusilor. Întâmplarea e demnă de a fi consemnată într-o cronică de curte în paginile căreia viaţa de zi cu zi devine...

Ingeborg Bachmann – Malina

Capodoperă vizionară a literaturii europene, romanul Malina, publicat pentru prima oară în 1971 şi tradus în 27 de limbi, este ecranizat în 1991 de regizorul Werner Schroeter, cu Isabelle Huppert în rolul principal. Scenariul poartă semnătura scriitoarei Elfriede Jelinek. Viena. O femeie între doi bărbaţi. Unul din ei, Ivan (amantul), este obiectul unei iubiri pătimaşe, dar mereu subminate. Celalalt, Malina (soţul sau prietenul), cerebral, distant, înţelege şi controlează totul. Cel mai neobişnuit „triunghi” din câte se pot imagina: doi dintre cei implicaţi sunt în realitate una şi aceeaşi persoană, iar fiecare persoană este la rândul ei dublul celorlalte. Există însă şi „al treilea bărbat” — figură supradimensionată a unui tată distructiv, demascat într-un lung şir de scene coşmareşti din copilăria protagonistei. O tensiune insuportabilă. Un „eu” ce se destrama lent şi, în final, dispare la propriu, atunci când Ivan se retrage din faţa pasiunii delirante pe care chiar el o stârnise. Romanul se precipită ameţitor spre ultima sa propoziţie, dar nu-şi trădeaza enigma: „A fost crimă”. Ingeborg Bachmann s-a născut in 1926 la Klagenfurt (Austria). După studii de filozofie, psihologie şi germanistică la Innsbruck, Graz şi Viena, obţine titlul de doctor cu o teză despre receptarea critică a lui...

Tash Aw – Fabrica de mătase

Povestea lui Johnny, negustor de ţesături si erou local din Kinta, Malaysia, se intinde pe aproape şaizeci de ani, dar rămâne până la sfârşit o enigmă. Cine e acest om pe care unii îl văd ca pe un monstru, iar alţii ca pe o victimă? Trei naratori – Jasper, fiul lui, Snow Soong, soţia sa, şi Peter, sfătuitorul şi prietenul său cel mai bun – ne sunt ghizi în trei călătorii diferite, care urmează însă firul aceleiaşi poveşti. O poveste care începe în toamna anului 1941, pe când britanicii se agaţă cu ultimele puteri de Asia de Sud-Est, iar japonezii invadează Manciuria şi traversează Siamul în drumul lor spre Malaysia. Însoţiţi de viitorul şef al poliţiei japoneze, care va rămâne în istorie ca „Demonul din Kampar”, şi doi englezi – Frederick Honey şi Peter Wormwood – la fel de diferiţi pe cât pot fi un colonist odios şi un îndrăgostit de Orient, Johnny şi Snow pornesc în luna de miere spre Insulele celor Şapte Fecioare, arhipelagul malaez fermecat, care se topeşte la orizont când apune soarele, înghiţindu-i pe călătorii rătăciţi şi toate certitudinile lor… Construit ca un mozaic în jurul acestei călătorii şi al vieţii greu de descifrat a lui Johnny, romanul cu reflexe schimbătoare ca ale mătăsii, ţesut din fire narative întortocheate, are o graţie şi o armonie...

Ellis Avery – Foc în pavilionul de ceai

Saga uluitoare a două femei în a căror prietenie se întâlnesc două lumi: Orientul şi Occidentul. Născută în zgomotosul New York, Aurelia îşi găseşte un cămin în ţara cireşilor în floare, slujind-o pe fiica maestrului Shin, Yukako. Foc în pavilionul de ceai este o acţiune ce se întâmplă la începutul erei Meiji: Japonia tradiţională se întoarce spre Occident, iar arta străveche a ceaiului este ameninţată: până şi culoarea şi croiul unui kimono pot fi un gest de nesupunere, iar pavilioanele şi grădinile japoneze sunt nimicite. Aurelia şi Yukako vor trebui să lupte pentru ca lumea lor să supravieţuiască, iar destinul le va pune în faţa alegerii între datorie şi...

Paul Auster – În ţara ultimelor lucruri

În ţara ultimelor lucruri este o descriere modernă a iadului, făcută de Anna Blume, vânător de obiecte, sau o lungă scrisoare de la sfarsitul lumii. Suntem condusi spre un viitor postapocaliptic. Lumea se terminã. In absenta lucrurilor, dispar si cuvintele care sa le numeasca. Un lucru nu exista decat atata timp cat il privesti. Sau poate ca totul se intampla in prezent, iar lumea care agonizeaza e chiar lumea ta… Scena pe care se mişcă Anna este o arenă violentă, în care totul este transformat în marfă, inclusiv moartea, pe care nu o poţi cumpăra decât prin servicii specializate. Aici este sfârşitul tuturor lucrurilor: trupurile şi obiectele s-au terminat, au devenit o raritate şi preţul este pe măsură – pentru Anna, care devine vânător de obiecte, acesta este un mod de a supravieţui. Romanul a fost publicat în 1987, după cincisprezece ani de reconstrucţii şi se plaseazã în bună tradiţie a distopiilor lui Orwell sau Lessing. Este o lectură halucinantă, din care ieşi fericit că te poţi uita pe geam şi că lumea – aşa cum o ştiai – nu s-a sfârşit. Încă. de acelaşi autor: Un om în întuneric Palatul lunii Tombuctu Cartea iluziilor Nebunii în...