Pleşu a dat titlul cărţii lui Şimonca: „Pot să vă mai enervez cu ceva?”

Redactorul şef al „Observatorului cultural”, Ovidiu Şimonca, a lansat, la Sala de lectură a Teatrului Act, una dintre cele mai cuprinzătoare cărţi de interviuri cu personalităţi publice româneşti. Livius Ciocârlie, unul dintre protagoniştii volumului „Pot să vă mai enervez cu ceva?- interviuri între vehemenţă şi emoţie„, a venit direct de la Aeroport, pentru a vorbi despre lumea complexă din carte. Aşezat, cu vorbe măsurate, a elogiat îndrăzneala ziaristului pe care l-a descoperit la BBC, cu mulţi ani în urmă, de a enerva prin „vorbă domoală”. Însuşi autorul a mărturisit că titlul i-a fost inspirat dintr-un interviu cu Gabriel Liiceanu, în care l-a întrebat chiar aşa: „Pot să vă enervez?”, iar Andrei Pleşu a dat ulterior un titlu la un comentariu de-al său chiar aşa, probabil reuşind chiar să se enerveze. Emoţionant a fost momentul în care Mihaele Spineanu-Frank, cu un zâmbet ca al Nicoletei Frank din anii tinereţii, ne-a evocat personalitatea colegiului de „Opinie studenţească” şi de „Monitor”, de pe vremea când autorul lucra ca ziarist la Iaşi. După ce a zis un banc la care asistenţa nu prea s-a prins, Alexandru Hâncu, fostul său coleg, a prezentat pasaje din carte. „Am impresia că ne urcăm într-un tren”, a spus cineva. Atomosfera deschisă, colocvială a fost marcată şi de prezenţa doamnei Carmen Muşat şi a domnului Bedros Horasangian, mereu pregătit cu o poveste. Păcat că Antoaneta Ralian nu a fost lăsată de medici să iasă din casă. Dar este în excepţionalul volum, cum demult nu am mai avut în literatura română. Cartea a apărut la Editura Cartier. Gentil cum îl ştim, autorul a mulţumit revistei „Observatorul cultural,”  fără de care nu ar fi fost posibilă apariţia...

Boc dă ceva bani de cărţi profesorilor

Ministrul interimar al Educatiei, Profesorul Emil Boc, în calitatea sa de ministru interimar al învăţământului şi prim ministru a decis ieri, conform Mediafax că începând de azi 16 decembrie 2009, fiecare dascăl să poată încasa, pe baza unui decont, suma de 130 de lei, in loc de 100 de euro, cum era în mandatul Tăriceanu. Anul trecut guvernul alocase 27 de milioane de euro. Acum, suma s-a redus cu mai mult de trei ori.  Sindicatele profesorilor anunţă că se vor adresa instanţelor, pentru că legea le dădea acest...

Anne Rice – Ora vrăjitoarelor

Timp de cinci secole, familia Mayfair a fost deţinătoarea unor puteri supranaturale care i-au adus o bogăţie uriaşă, dar şi nenorociri greu de imaginat. Rowan Mayfair, un strălucit neurochirurg din California, moşteneşte fără să ştie şi fără să vrea, odată cu averea familiei, şi atenţia nedorită a unei entităţi sinistre. Revenită la conacul strămoşesc din New Orleans, Rowan îl aduce înapoi din moarte pe Michael Curry, un bărbat înzestrat cu aceleaşi daruri extrasenzoriale şi care, asemenea lui Rowan şi a celor douăsprezece antecesoare ale sale, l-a zărit pe vampirul Lasher: diavol, seducător, spirit.

Costin Popa – Ludovic Spiess

Celebrul tenor Ludovic Spiess (1938–2006) a cunoscut fulgerător cele mai înalte culmi ale succesului, elogiile supreme ale publicului şi criticii. Reputaţia sa artistică s-a format imediat, s-a consolidat şi l-a aureolat toată viaţa. Order Ludovic Spiess Preţ @ RON80,00 Qty: Adauga in cosul de...

Oana Stoica Mujea – Regina Elfa

Cartea, Regina Elfa, de Oana Stoica Mujea, are ca personaj principal, pe regina elfa Yassuna. Aceasta îşi continuă aventura şi luptă cu forţele malefice, dar mai ales duce un proces de adâncire în propria fiinţă, identificându-se într-o formă alegorică cu Moartea. Yassuna îşi înfruntă propriile temeri, se confruntă cu propriile stihii, pentru a putea renaşte şi a deveni regină peste toţi elfii. Trecerea prin moarte pare o condiţie, ca un bildungsroman, ca să ocupe locul de drept în faţa supuşilor dar şi a celorlalte neamuri. Ireversibilitatea timpului este o altă temă atinsă de scriitoare, jucându-se cu noţiunile de trecut, prezent, planuri suprapuse. Dincolo de războiul personal al reginei elfe, Oana Stoica Mujea aduce în acest volum personaje noi, mai puternice sau mai slabe, noi orânduieli şi rămâne acelaşi final deschis care îl face pe cititor să aştepte cu nerăbdare următorul volum. De acelaşi autor Războil reginelor. Cartea întâi. Vol...

« Older Entries Next Entries »