Václav Havel – Pe scurt, vă rog!

Václav Havel şi-a construit această mărturie aproape testamentară împletind trei feluri de texte: 1. interviul recapitulativ din 2006 cu marele ziarist ceh expatriat Karel Hvížd’ala, la douăzeci de ani după ce acesta îl intervievase, peste Cortina de Fier, pe disidentul iniţiator al Chartei 77, proaspăt ieşit din închisoare, bolnav şi tracasat de poliţia politică (în româneşte, Interogatoriu în depărtare, apărut în 1991); 2. propriile meditaţii despre boală, moarte, putere, frică, teatru, destinul ceh, Dumnezeu şi întemeierea transcendentă a lumii, scrise, în cea mai mare parte, în 2005, în timpul unui sejur de câteva luni în America, în preajma unor prieteni apropiaţi ca Madeleine (Albright), Hillary (Clinton) şi alţii; 3. o selecţie din note destinate de cele mai multe ori colaboratorilor săi din stafful prezidenţial, de-a lungul celor trei mandate, despre întâlnirile cu Gorbaciov, salariul femeii care-i calcă preşedintelui cămăşile, furtunul cu care se udă grădina şi sarea care lipseşte pe masă de la dineuri, dezmembrarea Cehoslovaciei. Trei niveluri diferite, trei tipuri diferite de discurs, care dau întregului o densitate, o bogăţie şi o forţă unice, făcând din el o carte ataşantă, tulburătoare, înţeleaptă şi profundă, stringent folositoare omului de rând şi politicianului, scriitorului şi celui care a renunţat să mai scrie, o lecţie de libertate de spirit cum nu ne-a mai dat nimeni altcineva. Tipul de carte care te ajută şi te învaţă să trăieşti, ale cărei ecouri îţi rămân în suflet mult după ce ai închis-o, graţie căreia lumea îţi apare mai bine rânduită, mai vie şi mai proaspătă. Întotdeauna am făcut ceea ce am considerat că este corect, prin urmare nu am făcu nimic din ce mi s-a ordonat. În rest nu am deloc sentimentul că cineva mi-ar fi prescris un rol. Ştiu doar un lucru pe care l-am mai discutat: că „povestea“ mea a avut trăsăturile unui basm moralizator şi ca atare a suscitat o atenţie...

Herta Müller spune lumii povestea batistei din Niţchidorf

Herta Müller urcă pe scena de la Stockholm. O scurtă reverenţă în faţa Majestăţii Sale Regele Carl Gustav, salută publicul, şi-şi ţine discursul. Dacă preşedintele american vorbeşte în faţa distinsilor reprezentanţi ai Academiei Suedeze despre „războiul care uneori este necesar şi justificat”, scriitoarea germană de origine română spune planetei povestea inofensivei batiste din Niţchidorf. O elegie de o rară sensibilitate despre peticul de pânză care a marcat viaţa bunicii, a mamei şi a sa. „Sertarul era portretul familiei noastre în format de batistă. Batistele bărbăteşti erau cele mai mari, tivite cu dungi maro, gri sau bordo. Batistele femeieşti erau mai mici, iar marginile lor erau bleu, roşii sau verzi. Batistele de copii erau cele mai mici, fără margini, dar cu flori sau animale pictate în pătratul alb. Din toate trei soiurile existau batiste pentru zilele de lucru, în rîndul din faţă, şi batiste de duminică, în rîndul din spate. Duminica, chiar dacă nimeni n-o vedea, batista trebuia să se potrivească la culoare cu îmbrăcămintea.” Laureata Premiului Nobel continuă, în surdina sălii, povestea terorizării sale de către CI-stul fabricii din Timişoara, unde era angajată ca traducătoare, pentru că nu a vrut să colaboreze cu Securitatea.  „Are să-ţi pară rău, te înecăm în râu’ îi spune acesta trântind vaza cu lalele de perete. „Dacă semnez hârtia, n-am să mai pot trăi cu mine şi va trebui s-o fac eu însămi. E mai bine dac-o faceţi voi”, îi dă replică Herta. După acest eveniment i se ia biroul. Tot batista o salvează. O aşează frumos pe o treaptă de scară şi acolo munceşte. E dată afară din fabrică. Mama ei dorea să o facă croitoreasă. Hotărăşte să plece în Germania. Planul discursului care emoţionează audienţa coboară brusc în tabloul de familie. Acolo unde evocă amintirea fiului bunicii înrolat în armata nazistă care se întoarce mort de pe front. „Fotografia cu decedatul e...

Marguerite Yourcenar – Ca o apă care curge

Apărut în 1982, volumul reuneşte trei nuvele: „Anna Soros”, „Un om obscur” şi „O dimineaţă frumoasă”. Ce au în comun povestea incestului dintre un frate şi o soră în decorul Neapolelui aflat, în secolul al XVI-lea, sub ocupaţie spaniolă, viaţa şi moartea lui Nathanael, în Olanda veacului al XVII-lea, şi hotărârea micului Lazarus de a se alătura unei trupe de actori ambulanţi care pun în scenă drame shakespeariene? Cu o remarcabilă economie de mijloace, într-un stil auster şi totusi expresiv, autoarea propune o meditaţie asupra destinului, a sensului vieţii şi a formelor pe care le poate îmbrăca fericirea. De acelaşi autor Lovitura de graţie Poveste albastră Memoriile lui...

Matei Vişniec – Groapa din tavan

„Regăseşti la Matei Vişniec forţa imagistică, în concentrări dense de alegorie şi simbol, amplă arcatura parabolică, acuitatea senzorială, lexicul bogat – dar în expresii eliptice – vehementă stilistică, precizia şi fineţea detaliilor şi intelectualizarea emoţiei, care sunt caracteristici ale celui mai bun teatru postbelic.“ (Valentin Silvestru) De acelaşi autor Cafeneaua pas-parol Păianjenul de...

Cornelia Funke – Când Moş Crăciun a căzut din cer

N-a mai rămas decât un singur Moş Crăciun după ce Marele Consiliu de Crăciun a preluat frâiele chestiunii cadourilor. Iar acest singur Moş Crăciun autentic, este Niklas Julebukk…