Niţchidorf, pe harta lumii

De cînd Herta Müller a devenit laureata premiului Nobel pentru literatură, satul ei natal, Niţchidorf, ca şi oraşul Timişoara, unde scriitoarea a urmat liceul şi facultatea, unde a debutat literar, unde a fost apoi aprig urmărită de securitate, pe care l-a părăsit definitiv în anul 1987, emigrînd în Germania, s-au transformat laolaltă cu instituţiile lor mari şi mici, în adevărate centre de pelerinaj.   Din toate colţurile Europei, jurnalişti, cameramani, reporteri, corespondenţi de profesie şi de ocazie ai presei scrise şi televiziunii au pornit la drum spre a satisface şi întreţine în acelaşi timp curiozitatea cvasi-“voyeuristă” a unui public avid de a cunoaşte detaliile biografiei de-acum celebrei autoare. Însuşi faptul că Herta Müller a văzut lumina zilei şi a copilărit într-un sat “uitat de lume” din cîmpia Banatului, a conferit aşezării locuită odinioară majoritar de germani, o aură exotică, spectaculoasă, nelipsită de o anumită “sacralitate” în mitologia literară. Hipermediatizarea unui ţinut care pînă deunăzi trece drept o “terra incognita” pe harta continentului, este însă şi o componentă a unei, de altfel, străvechi tendinţe, de a accede la operă pe poarta biografiei, de a explica miracolul textului literar şi în baza unui spirit al locului. Invitaţii topografice de a porni la drum Cu foarte multă vreme înainte ca juriul Academiei Suedeze să se decidă a-i acorda de către mulţi rîvnitul premiu, Herta Müller îşi povestea, într-un discurs pur oral, în secvenţe strict delimitate, pe două discuri compacte, copilăria şi adolescenţa. Editura “SUPPOSÉ” din Berlin, realizatoarea acestui tulburător document literar, adăugase înregistrării şi o hartă detailată a Banatului şi un plan al localităţii Nitzkydorf. Era, într-un anume fel, şi o invitaţie topografică de a porni la drum. Ceea ce s-a şi întîmplat după ce, pe 8 octombrie, Herta Müller devenise laureata Nobelului, fiind ea însăşi supusă unui asalt mediatic copleşitor, obositor, greu suportabil şi lipsit de precedent pentru autoarea atît de...

George Steiner – Procesul de la San Cristóbal

Suntem în anul 1977. În  străfundurile junglei amazoniene. Există informaţii că aici s-ar ascunde de peste trei decenii misteriosul A.H. O echipă de căutare alcătuită din vânători de nazişti reuşeşte să-l captureze pe bătrânelul de aproape nouăzeci de ani, care urmează a fi judecat pentru crime împotriva umanităţii. Însă, în vreme ce-şi croiesc cu greu drum prin jungla ostilă, vinovăţia, durerea, dorinţa de răzbunare în numele a milioane de victime creează premisele unui proces ad-hoc – iar graniţa dintre bine şi rău este repusă în discuţie cu aceeaşi forţă de persuasiune diabolică prin pledoaria acuzatului Adolf Hitler. „În acest tur de forţă, Steiner îşi determină cititorii să reexamineze, indiferent de concluziile la care ar putesa ajunge, un episod asupra căruia ne-ar plăcea să nu ne mai îndreptăm privirea.“ ( Wall Street...

Tot ce ştie Rushdie despre România:”Dracula, Nadia şi Ionesco”

Aseară, la Teatrul Odeon, „Seducătoarea din Veneţia”, cu Salman Rushdie pe post de actor al propriilor scrieri, s-a jucat cu sală plină. Mai mult, câteva sute de cititori nu au mai putut intra la întâlnirea cu scriitorul britanic de origine indiană. Fiind prezent pentru prima oară în România, a spus că tot ce ştie despre ţara noastră este: „Dracula, Nadia şi Ionesco” . A mărturisit că în tinereţe a jucat chiar în două piese ale celebrului dramaturg de origine română. În rest nimic. E curios de Transilvania. A declarat că nu vrea să scrie o carte despre Dracula şi că Vlad Ţepeş a apărut ca personaj în „Seducătoarea din Florenţa”, unul dintre cele mai noi volume ale sale, din motive istorice. „Cred că vampirii ar fi de preferat masacrelor de acolo”, a subliniat acesta, referindu-se la perioada istorică pe care o tratează în „Seducătoarea din Veneţia”. Astăzi, începând cu orele 17,00, va fi prezent la standul Editurii Polirom din cadrul Târgului de carte...

Sylvia Plath – Johnny Panic şi Biblia Viselor

Volumul de proză Johnny Panic şi Biblia Viselor include un corpus amplu de texte în proză, de la povestiri de tinereşe şi maturitate până la fragmente din jurnalele şi însemnările personale ale autoarei Sylvia...

Cristian Bădiliţă – Serafita. Concert pentru harfă şi ghilotină

Poezia este viziune, dez-văluire (apokalypsis). Ea nu se confundă cu extazul mistic, nici cu beţia sau delirul de cuvinte. Este sobria ebrietas. Stare de luciditate hiperbolică. Nici delir, nici dicteu automat. Inspiraţie subită şi ekspiraţie controlată. Nici ezoterism, nici exoterism. Dacă nu place, nu e poezie. Provine din gratuitatea harului şi produce jubilaţie intelectuală, psihică şi estetică. Lasă în cititor sau ascultător o senzaţie de neuitare. Poetul crede în Poezie ca în Dumnezeu cel Întrupat şi în Dumnezeu cel Întrupat ca în Poezie. Sărbătoarea poeziei este sărbătoarea Schimbărilor la faţă, a Metamorfozelor realităţii. Poetul uneşte simbolic Semnificatorul, semnificatul şi semnificantul. De fapt, suprarealismul ortodox este un metarealism. Originea şi fructul poeziei reprezintă starea de graţie. Biografia celui care scrie îşi pierde profilul egocentric şi devine metaforă a lumii. Orizontul poeziei este libertatea autentică, plenară, paradoxală. De unde posibilitatea şi chiar datoria poetului de a se contrazice la nivel logic pentru a fi coerent la nivel poetico-teologic. Realitatea se înrădăcinează în transcendenţa obiectiv-subiectivă: Dumnezeu. Cele două chipuri ale transcendenţei sunt chipurile Sophiei. Unul spre Dumnezeu, celălalt spre creatură. Poezia reflectă ambele chipuri simultan. De acelaşi autor Asceză şi...