De cînd Herta Müller a devenit laureata premiului Nobel pentru literatură, satul ei natal, Niţchidorf, ca şi oraşul Timişoara, unde scriitoarea a urmat liceul şi facultatea, unde a debutat literar, unde a fost apoi aprig urmărită de securitate, pe care l-a părăsit definitiv în anul 1987, emigrînd în Germania, s-au transformat laolaltă cu instituţiile lor mari şi mici, în adevărate centre de pelerinaj.

Din toate colţurile Europei, jurnalişti, cameramani, reporteri, corespondenţi de profesie şi de ocazie ai presei scrise şi televiziunii au pornit la drum spre a satisface şi întreţine în acelaşi timp curiozitatea cvasi-“voyeuristă” a unui public avid de a cunoaşte detaliile biografiei de-acum celebrei autoare.

Însuşi faptul că Herta Müller a văzut lumina zilei şi a copilărit într-un sat “uitat de lume” din cîmpia Banatului, a conferit aşezării locuită odinioară majoritar de germani, o aură exotică, spectaculoasă, nelipsită de o anumită “sacralitate” în mitologia literară. Hipermediatizarea unui ţinut care pînă deunăzi trece drept o “terra incognita” pe harta continentului, este însă şi o componentă a unei, de altfel, străvechi tendinţe, de a accede la operă pe poarta biografiei, de a explica miracolul textului literar şi în baza unui spirit al locului.

Invitaţii topografice de a porni la drum

Cu foarte multă vreme înainte ca juriul Academiei Suedeze să se decidă a-i acorda de către mulţi rîvnitul premiu, Herta Müller îşi povestea, într-un discurs pur oral, în secvenţe strict delimitate, pe două discuri compacte, copilăria şi adolescenţa. Editura “SUPPOSÉ” din Berlin, realizatoarea acestui tulburător document literar, adăugase înregistrării şi o hartă detailată a Banatului şi un plan al localităţii Nitzkydorf. Era, într-un anume fel, şi o invitaţie topografică de a porni la drum.

Ceea ce s-a şi întîmplat după ce, pe 8 octombrie, Herta Müller devenise laureata Nobelului, fiind ea însăşi supusă unui asalt mediatic copleşitor, obositor, greu suportabil şi lipsit de precedent pentru autoarea atît de reţinută, de rezervată în relaţiile cu jurnaliştii. Pe bună dreptate, după cum se va vedea. Foştii ei colegi de şcoală, de studii, vechi prieteni, majoritatea emigraţi şi ei în Germania, au fost contactaţi de presă, în cazul în care s-au bucurat de o relativă notorietate, ori, s-au înscris de la sine la cuvînt, simţind că ar avea ceva de spus.

Din păcate, nu lipsesc nici tonalităţile rău voitoare

Dincolo de vocile avizate, articulate coerent şi competent în raport cu biografia şi opera autoarei, s-a creat un fel de zarvă, un zgomot de fundal din care nu au lipsit, din păcate, nici tonalităţile rău voitoare, cinice, obscene. Ultima şi cea mai scandaloasă a “emis-o” nimeni altul decît fostul adjunct al şefului securităţii Timiş, Radu Tinu, în paginile cotidianului “Adevărul”. Abjectele sale “mărturisiri”, sunt o gravă jignire adusă tuturor victimelor opresiunii securisto-comuniste, memoriei celor care au plătit cu viaţa, cu închisoarea sau cu exilul, curajul de a rezista. Nu mai puţin scandalos este faptul că un ziar acordă spaţiu editorial unui astfel de ultragiu, la două decenii după prăbuşirea regimului ceauşist. Însă, tragicul şi revoltătorul paradox al publicării spuselor lui Radu Tinu despre Herta Müller, dă încă o dată dreptate, reconfirmă consternant şi dureros ceea ce autoarea însăşi mărturisea într-un amplu eseu apărut în săptămînalul Die Zeit: “securitatea trăieşte mai departe”.

În răstimp, pelerinajul mediatic se derulează neabătut, agasîndu-i uneori chiar prin insistenţa şi caracterul repetativ sau neavizat al întrebărilor, pe cîţiva dintre puţinii martori ai copilăriei şi tinereţii Hertei Müller, rămaşi la faţa locului.

Efectul pozitiv al trecerii atîtor jurnalişti prin satul natal al Hertei Müller, prin Timişoara şi Banat (în aceste zile, după echipa televiziunii suedeze, au poposit aici şi două jurnaliste ale publicaţiei suedeze Expressen), va fi cu certitudine şi sporirea numărului de cititori ai operei acestei scriitoare mari.

Post scriptum: Chiar astăzi, o echipă de la postul german ZDF şi-a început filmările la Timişoara, înregistrînd, printre altele, sediul Uniunii Scriitorilor. (Deutsche Welle) Rodica Binder, Alexandra Sora