Stephenie Meyer – Gazda

Melanie Stryder refuză să se stingă. Lumea noastră a fost invadată de un duşman invizibil. Oamenii devin gazde pentru aceşti invadatori, minţile le sunt luate, în timp ce corpurile lor rămân intacte şi îşi continuă vieţile, aparent neschimbate. O mare parte din omenire a cedat. Când Melanie, unul dintre puţinii oameni sălbatici în viaţă, este capturată, are convingerea ca i-a sosit sfârşitul.Wanderer, sufletul invadator care a intrat în corpul lui Melanie, a fost avertizată despre provocările cauzate de trăirea în corpul unui om: emoţiile covârşitoare, multitudinea de simţuri, memoriile prea clare. Dar mai era ceva dificil, ceva la care Wanderer nu se aştepta: vechiul chiriaş al corpului refuza să renunţe la posesiunile minţii ei. Wanderer îi pune la încercare gândurile lui Melanie, sperând să descopere locurile pe unde se ascund restul de oameni rezistenţi. În schimb, Melanie îi umple mintea lui Wanderer cu viziuni despre bărbatul pe care îl iubeşte Jared, un om care încă îşi duce traiul în clandestinitate. Incapabilă să se despartă de dorinţele corpului lui Melanie,Wanderer începe să tânjească după un om a cărui demascare făcea parte dintre însărcinările ei. Când forţele exterioare le transformă pe Wanderer şi pe Melanie în aliate, ele se pregătesc să plece în căutarea omului pe care ambele îl iubesc, căutare ce se dovedeşte a fi periculoasă şi nesigură. Una dintre cele mai de succes scriitoare din ziua de azi, Stephenie Meyer, autoarea faimoasei serii Amurg, ne oferă un roman de neuitat despre perseverenţa iubirii şi despre ce înseamnă să fii om. De acelaşi autor Zori de zi...

Mărturii ale rezistenţei Grupului de la Nuşcoara

–  Expoziţie de fotografii, documente şi mărturii în sala Irina Nicolau a Muzeului Naţional al Ţăranului Român – Fotografii, documente  şi mărturii ale rezistenţei din Munţii Făgăraşului sunt găzdiuite în sala Irina Nicolau a Muzeului Naţional al Ţăranului Români din Bucureşti. Evenimentul a fost posibil datorită entuziasmului, a muncii de cercetare, timp de două decenii, prin Arhivele Securităţii, a neobositei Ioanei Raluca-Voicu, fiica lui Toma Arnăuţoiu, şeful grupului  de partizani. Născută în grota de de pe Râpele cu brazi  din Făgăraş, a stat ascunsă timp de doi ani, până ce părinţ ii ei au fost capturaţi de către ofiţerii instituţiei represive. În 1959, membrii grupului au fost arestaţi şi executaţi la Jilava, fiica neînfricatului Arnăuţoiu fiind dusă la un orfelinat. De abia, în 1989, părinţii săi adoptivi i-au spus care îi este originea. Ioana Voicu-Arnăuţoiu a devenit o militantă neobosită pentru aflarea adevărului istoric. Membră a Alianţei Civice, a participat la mitingurile de după 1990. În acest timp şi-a căutat identitatea şi datele biografice ale părinţilor săi, grupându-le toate într-o carte apărută la Editura Vremea. Grupul de la Nuşcoara, cum mai era cunoscut grupul de luptători din munţi, nu avea un renume prea bun nici după revoluţie. Anii de dezinformare ai regimului comunist au infectat corpul social şi au denaturat realităţile războinice. Un grup de ofiţeri ai armatei regale s-au refugiat în Munţii Făgăraş cu gândul de a organiza rezistenţa contra puterii de sorginte sovietică. Ei credeau că Aliaţii vor da o mână de ajutor.  În frig şi printre gheţuri, hrăniţi în taină de ţăranii curajoşi, au supravieţuit asaltului trupelor de represiune, timp de aproape 14 ani. Elisabeta Rizea, un monument de înţelepciune ţărănească, a fost una dintre femeile care ducea informaţii şi de-ale gurii celor din munţi. A fost arestată şi torturată ani de zile. A rămas celebră prin rugăciunea ei: “Îmi făceam zilnic cruce cu limba în...

Gabriela Adameşteanu – Opere I. Dimineaţa pierdută

Dimineaţa pierdută a primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor. Dramatizat de Cătălina Buzoianu la Teatrul Bulandra (1986). Adaptare radiofonică (2006). Publicat în Estonia (1991), Franţa (2005), Bulgaria (2007), Israel (2007). Va apărea în 2009 în Spania şi Ungaria. „O dimineaţă «pierdută», dar un veac câştigat, se poate spune în legătură cu romanul Gabrielei Adameşteanu şi cu titlul lui. El transmite nu numai un puternic sentiment al istoriei, ci şi un puternic, extraordinar sentiment al vieţii şi, mai ales, al trecerii ei… Personajele se afla când într-un plan temporal, când în altul. Îi vedem tineri şi bătrâni, copii, adolescenţi, adulţi. Morţii învie şi încep să trăiască în faţa ochilor noştri o intensă viaţă, iar despre cei vii aflăm că de fapt au murit. „Dimineaţa pierdută este un simbol dureros al unei Românii sacrificate timp de un secol pe altarul a două războaie şi al comunismului. Deşi aceste spectre sinistre o obsedează pe autoare, ea declanşează sarabanda unei scriituri pitoreşti, îndrăcită, în stilul oral al lui Celine, reinventând vorbirea populară şi lirismul străzii într-o ţară unde limba de lemn era coşciugul imaginaţiei. Vica Delca este un om liber pentru că trăncăneşte ca personajul lui Celine, Bardamu.” ( Lire) De acelaşi autor Opere II. Gara de Est....

Marius Kolmar – Rromi şi gagii

Roman savuros, scris într-un limbaj colorat, în ritm alert, Rromi şi gagii prezintă frânturi din viaţa rromilor, din timpul regimului comunist. Autorul îşi avertizează încă de la încput cititorii: „Întâmplările, personajele şi localităţile din acest roman sunt rod al ficţiunii; orice asemănare cu lumea reală este o simplă coincidenţă. Expresiile care n-ar putea fi citite într-un cenaclu literar au fost eliminate, participantele la cenaclu ar fi fost şocate; câteva expresii s-au ţinut dârz pe poziţii. Român-tigan, ce să-i faci! Ar fi cazul ca persoanele alergice să renunţe la citirea acestui roman.” De acelaşi autor...

Radu F. Constantinescu – Filosofia sexului

Brutalitate consumată în termeni: filosofie (cu „s“) şi sex. O pledoarie pentru optica năvalnică a contemporaneităţii? Nu, o introspecţie acidă în paharul cu absint al sensibilităţii rănite de marea ipocrizie a formulelor existenţiale prefabricate. Cine afirmă că, pentru a-i înţelege pe orbi, trebuie să te legi la ochi? Autorul face asta. Prin legătura înflorată care îi acoperă privirea, se distinge o pată de culoare: Maria, femeie-prototip (dar nicidecum o Evă dedată la cutreierarea livezilor de meri), îi apare ca un portret desenat din amintire. Claritatea poate fi ajustată, nu şi termenul de valabilitate sau instrucţiunile de folosire. Sentimentele nu se comercializează la gura metroului şi nici nu sunt dovezi de admiraţie necondiţionată. Dar cine spune că nu putem pătrunde, măcar în spirit, în ţesătura literară a imaginii… Închidere de diafragmă (hei, e vorba de un procedeu cinematografic, ca să fie clar!) şi, odată nodul desfăcut, Maria şi iubitul ei stau pentru o clipă, în imponderabilitate, faţă în faţă, cu ochii ţintă pe generic. Nimeni nu le-a spus până acum că, într-un poem cu virtuţi vizuale, autorul şi textul nu se contopesc într-un tot, ci se despart ca un tot. Filosofia şi sexul nu mai produc ambiguitate ca termeni, în schimb ajută la vindecarea retinei, iar orbirea de o clipă devine...