Gerhard Wehr – Doi Giganţi. Jung şi Steiner

Caracterul enigmatic al marilor oameni ai istoriei spiritului, în măsura în care sunt contemporani între ei, constă adesea în aceea că, pe de o parte, nu duc lipsă de o diagnosticare temeinică a epocii lor, pe de altă parte însă nesocotesc uneori total importanţa opozantului lor. Nu rareori se întâmplă ca unii contemporani profilaţi să trăiască vieţi paralele, trecând unul pe lângă celălalt deşi ei s-ar putea completa reciproc în privinţa obiectivului lor, ba poate chiar s-ar putea corecta şi impulsiona.Steiner şi Jung nu s-au aflat niciodată în timpul vieţii într-un schimb de idei direct, deşi – între 1875 (anul naşterii lui Jung) şi 1925 (anul morţii lui Steiner) – au fost contemporani o jumătate de veac şi au lucrat în apropiere geografică. Antroposoful şi psihologul abisurilor vorbesc câte o limbă care, fireşte, îi este reprezentantului celeilalte orientări străina. Acestei realităţi i se adaugă elemente evident...

Mihaela Minulescu – Introducere în analiza jungiană

„Pe cât putem noi discerne, unicul sens al existenţei umane este să aprindă o lumină în tenebrele fiinţării în sine…” C. G. Jung,Amintiri, vise, reflexii Mihaela Minulescu, doctor în psihologie şi poetă consacrată, este profesor la Catedra de Psihologie a Universităţii Titu Maiorescu şi a Universităţii Bucureşti, titular al cursurilor Tehnici proiective,Psihodiagnoză şi Terapie analitică. Practică psihoterapia analitică în cadrul Centrului Medical de Diagnoză şi Tratament Ambulatoriu...

Ilany Kogan – Strigătul copiilor muţi

Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 69

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 70

Warning: Illegal string offset 'optset' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 72

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'option' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: Illegal string offset 'price' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: number_format() expects parameter 1 to be double, string given in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-includes/functions.php on line 270

Warning: Illegal string offset 'shiprate' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 273

Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 274

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 275
Strigătul copiilor muţi Order @ RON Qty: Adauga in cosul de...

Michel Plon – La ce bun psihanaliza

Această carte s-a născut dintr-o constatare: m-am întrebat de ce, după o sută de ani de existenţă şi de rezultate clinice incontestabile, psihanaliza este atât de violent atacată în zilele noastre de către cei care au pretenţia să o înlocuiască cu tratamente chimice considerate mai eficace pentru că ar acţiona asupra cauzelor numite cerebrale ale chinurilor sufleteşti. Departe de a contesta utilitatea acestor substanţe şi de a nesocoti confortul pe care ele îl instalează, dorinţa mea a fost să arăt că ele nu pot să vindece omul de suferinţele sale psihice, fie ele normale sau patologice. Order @ RON Qty: Adauga in cosul de...

Jeanine Chassequet Smirgel – Psihanaliza artei şi creativităţii

Se pare că astăzi, când psihanaliza cunoaşte – cel puţin în Franţa – o vogă fără precedent, când operele lui Freud sunt editate în format de buzunar, când mass media în general difuzează şi popularizează cunoştinţele analitice, sau când filosofii, mai mult, ideologii încearcă să se sprijine pe Freud, când psihologia inconştientului se predă la universitate – toate aceste fenomene, este adevărat, stau pe un munte de neînţelegeri –, rezistenţele la aplicarea psihanalizei în afara domeniului terapeutic rămân în fapt intacte şi se pare chiar că în acest sens asistăm la un recul net în raport cu lucrările pionierilor psihanalizei, care nu ezitau să se aventureze în câmpul socio-cultural (revista Imago a fost fondată de Freud încă din 1912 în acest...

« Older Entries Next Entries »