Cum l-a umilit Herta Müller pe Liiceanu în public

“De ce sunteţi atât de încrâncenată? Avansaţi pe un drum pe care alţii nu vor să-l avanseze” (Gabriel Liiceanu) “Eu nu oblig pe nimeni să lectureze cărţile mele. În faţa unei cărţi fiecare se poate simţi individual. Nu ştiu dacă sunt mulţi care vor să se confrunte cu aceste probleme (n.r. cu trecutul dictaturii comuniste). Nu mă mir că sunt atât de mulţi oameni care nu spun că a fost un chin, pentru că este greu să se confrunte cu trecutul lor. Pentru o societate, dacă nu se discută aceste probleme, ele pun în pericol societatea. Când nu te aştepţi ele ies la suprafaţă'”, gândeşte  cu voce tare, semn că nu se poate elibera de obsesiile, care i-au adus Nobelul. Sigură pe sine punctează din nou: “Au fost oameni care au avut multe privilegii. Nu mă mir că nu recunosc dictatura”. Urmăresc reacţia sălii. Îngheţ şi uimire. Probabil că multe persoane din public se simt vizate. Dimineaţă, la conferinţa de presă, a precizat: “Urmăritorii mei nu au dispărut în aer. Sunt peste tot.” Când Gabriel Liiceanu întoarce fila pregătită, invitata gândeşte cu voce tare: “în România n-a fost o dizidenţă organizată, Radu Filipesu sau preotul Calciu Dumitreasa erau singuri, ceea ce nu s-a întâmplat în alte state foste comuniste. În România nu m-am simţit dizidentă. Am vrut să trăiesc normal. Mi-a fost greaţă de nulităţile pe care le-am văzut în fabrică, la poştă…’, a spus Herta Muller. “Încă de atunci vulpea era vânătorul” rămâne cartea ei care descrie perfect profilul românului: turnător, hoţ, murdar…Dar nimeni din sală probabil că nu a citit. Majoritatea a venit ca la un spectacol. “Sunt rea. E adevărat. Nu am ce să fac.” Spectacol spun, spectacol urmează. “limba nu e a scriitorului, ci a celor care nu scriu”, “la poştă, la fabric, am fost tratată de parcă aş fi fost un căcat”, “scriu pentru că nu pot altfel, trebuie să-mi aranjez viaţa care a trecut, trebuie să-mi pun sub semnul întrebării propriul trecut – ceea ce majoritatea oamenilor din România refuză să facă”, “n-am încotro, n-am vrut să scriu cum n-am vrut să trăiesc în România”. “literatura e un mod de a căuta, fiecare dintre noi suntem o taină” reprezintă doar câteva dintre gândurile autoarei expuse sec în faţa unui auditoriu care la un moment dat aplaudă ca pe stadion. Când Herta Müller îi spune lui Gabriel Liiceanu că ea nu este scriitoare, doar obligă cuvintele să exprime gândurile, stupoare. “Dar aici sunteţi…” zice gazda. “Scriitoare sunt doar când sunt singură cu mine. Aici sunt la circ”. Hohote de râs.  Şi continuă să acuze cohortele de ceauşişti şi securişti pe care, vorba ei, „dacă îi deranjam mai mulţi”. Un pic de tăcere. “Dar au fost mulţi care au scris…” simte Liiceanu nevoia să completeze. “Eu nu învinovăţesc decât pe cei care au făcut literatură la comandă. Ceea ce vreţi dumneavoastră să laud e prea puţin.” “Sunteţi dizident, eu nu sunt!” Scriitoarea germană rememorează povara vremurilor când trebuia să meargă la Miliţie să-şi declare maşina de scris. Filosoful de la Păltiniş zice că el nu a s-a dus. “Deci sunteţi disident!” Spre finalul dialogului, care în multe momente este condus de Herta Müller, nu de amfitrionul de la Humanitas, cum mă aşteptam, invitata serii trage concluzia: “Sunt rea. E adevărat. Nu am ce să fac.”

Dialogul trebuia să apară într-o carte. N-a fost să fie! Editura Humanitas, condusă de Gabriel Liiceanu, a rămas să se bucure cu profitul adus din cele 50.000 de volume vândute.

Scris de Marius Ghilezan

Marius Ghilezan a publicat prima carte în anul 2000. "Cum să reuşeşti în viaţa politică", apărut la Editura Active Vision, A scris primul roman sportiv post-decembrist, „Furia” (Editura Humanitas, 2005), inspirat din viaţa unui suporter al echipei Poli Timişoara; a mai publicat eseurile: „Hoţia la români” (Editura Runa, grupul Corint, 2008) şi „ImpostURA – despre snobism şi puterea falsului”, Editura Corint. În 2012 a reeditat Manualul de campanie electorală – cu elemente de New Media şi a publicat volumul de versuri “Medi – cu ochiul sticlos” (Brumar). În 2014, cartea „Corneliu Coposu – 163 de vorbe memorabile” (Editura Vremea) şi “Anatomia succesului – Marius Ghilezan de vorbă cu Dorin Sarafoleanu” (Editura RAO). Este coautor al cărţii "Idolii forului". A publicat peste 10.000 de articole în "România liberă", "Luceafărul de dimineaţă", "Timpul," Revista "22", "Dilema veche", "Timişoara," "Evenimentul zilei", "Cotidianul". Este coordonatorul site-urilor: bookiseala.ro, buchiseala.ro, happymed.tv

Pages: 1 2

92 Responsesto “Cum l-a umilit Herta Müller pe Liiceanu în public”

  1. Stoica Rodica spune:

    „Patria este ceva ce nu poti lasa dar ceva care nu poti nici lua”,spune Herta.
    Destainuirea dragostei de patrie din aceasta fraza,cat si adevarurile cartii care a adus premiul Nobel,Hertei Muller,face din Herta mandria neamului nostru.Herta a iubit Romania,deci sufletul meu.Sub comunism romanii si sasii au suferit la fel.
    In plus sasii au fost deportati in Siberia.
    Credeti ca lacrimile prelinse pe obraz s-au uscat?Nevertebratii zilelor noastre de astazi nu ar trebui sa ridice capul.Mediocritatea care a generat invidia pentru premiul Nobel luat de Herta,nu le da dreptul sa stea cu capul sus.

  2. Mihai Bizu spune:

    Mediocritatea unora este scutul altora in Romania postdecembrista. Pacat ca se incearca din rasputeri iertarea pacatelor celor care au ramas datori trecutului. De aceea vedem aceasta antiteza dintre personalitatile adevarate desavarsite pe alte meleaguri si mocangii zileler de astazi. Bravo Herta Müller !

  3. miruna spune:

    Herta Muller scrie incredibil. Isi merita Nobelul cu asupra de masura. Ce nu inteleg eu din povestea cu Ateneul e pozitia de pe care vorbeste: a cui disidenta e in discutie? Sper ca nu a ei, care n-a existat.

  4. andrei spune:

    bai.. pana la urma.. cum l-a umilit herta muller pe liiceanu??? m-am uitat si la filmulete, am citit si articolul..

    articolul d-voastra este splendid..dar lipseste cu desavarsire! urat.

  5. elena spune:

    herta muller nu este nici pe departe romanca, a trait in cu totul altundeva asa ca sa ramana acolo linistita si sa primeasca premii politice!! Domnul LIICEANU nu poate fi egalat de ,,o herta muller”.

  6. appellamemorie spune:

    Unde este „umilirea” lui Liiceanu?!

    Smecherilor, voi ati privit alt film si ne tornati gogosi. Probabil ca asa le intelegeti si pe celelalte. Tocmai pe dos. Si eu care ma intrebam „de ce merg in Romania lucrurile prost?”

  7. Ilă Citilă spune:

    din cauza vigilenţei noastre, nu din cauza guvernului pe care-l ţuţăreşte Liiceanu. Sau aţi văzut un alt film. E dreptul dvs sub id-ul apellamemorie să vedeţi altfel

  8. sheagearht spune:

    imi pare rau, dar titlul articolului d-voastra senzational este unul aberant, scolaresc si imbecil…si acum cu toata obiectivitatea si simtamantul responsabil, eu nu compar o autoare anonima devenita vedeta peste noapte in urma castigarii unui premiu contestat (si de tinichea) cu un om care si-a vazut operele si scrierile cenzurate si a carei viata s-a desfasurat sub „auspiciile” culturii si integritatii printre alti filosofi mari ai timpului..este dezolant ca herta muller si gabriel liiceanu sa fie asezati pe aceiasi balanta..poate doar in constiinta tineretului, dar orice om cultivat, cu o ratiune si spirit de judecata superior celorlalti, poate vedea diferenta grosolana dintre acesti doi oameni..

  9. elena spune:

    ma bucur enorm cand vad oameni care gandesc (multumesc pentru comentariul facut sheagearht ) si ma intristez cand vad efectul de turma si se spun aceleasi aberatii in cor..

  10. apellamemorie spune:

    elena, dagostea mea! Tu ai ratacit turma, mioara balaie cu lina moale!

  11. elena spune:

    imi pare rau sa-ti tai din elanul creator si sa-ti spun draga ,,apellamemorie” ca nu esti profund in gandire te afli undeva la suprafata!!

  12. Anyshk spune:

    Si mie mi se pare deformat mesajul pe care il transmit cei din echipa „bookiseala”. Da, trebuie sa castige o paine si si-au facut bine treaba alegand un titlu socant, „senzational”, dar s-au indepartat de realitate.

  13. Ilă Citilă spune:

    libertatea de opinie este garantată constituţional, iar principiul liberal e clar. Fiecare înţelege cât poate
    Ilă

  14. roman spune:

    Acest triumf mediatic al doamnei Herta Muller in intlanirea cu Gabriel Liiceanu nu scoate in evidenta decat proasta crestere a neamului romanesc si o insuficienta intelegere a culturii si constiintei neamului. Aceasta doamna care a facut studii de limba si literatura româna la Universitatea din Timisoara, în perioada 1973–1976 si care acum nu mai reuseste sa inchege o fraza intreaga in limba in care a activat, a venit in tara sa culce la pamant floarea intelectualitatii romanesti pe motiv ca nu au facut ce a facut ea, sa sara la gatul comunistilor.
    Pai haideti domnilor sa vedem cam ce a facut ea si sa vedem care este diferenta intre intelectualul roman gen Liiceanu si Pleasu si aceasta doamna. In momentul in care a intrat in conflict cu comunistii a sarit la gatul lor, dupa cum ne spune chiar dansa, cu portarul unei fabrici si mai inca cativa aghiotanti d’ai lu Ceasca dupa care a pus palma la spate si a fugit peste hotare.
    In tot acest timp, lasul de Liiceanu se intalnea cu Noica si cu Plesu la Paltinis unde faceau, pe langa altele, traduceri de filozofi celebrii care destupau mintea romanului si care in 1989 a concluzionat cu rasturnarea lu Ceasca.
    „Rezistenta la cultura” va spune ceva domnilor ?? Toti care ati aplaudat frenetic atunci in sala pe aceasta doamna nu ati lovit decat in imaginea voastra de romani, e usor sa pui coada pe spinare si sa refuzi un sistem insa e mult mai greu sa ramai in viata intr-un sistem dictatorial si sa opui totusi rezistenta.
    Si astazi oameni ca Liiceanu si Plesu inca lupta pentru aceasta societate, prin cultura domnilor!
    In tot discursul acestei doamne nu am apreciat decat bunul simt romanesc de care a dat dovada Gabriel Liiceanu.
    Imi scot palaria !!!

  15. anadaria spune:

    Dupa parerea mea, domnul Liiceanu pe care il stimez, de altfel, s-a autoumilit la aceasta intalnire. S-a autoumilit aratand intoleranta fata de spiritul critic, fata de o alta perceptie a realitatii si fata de un trist adevar, acela ca in Romania, disidentii nu ca nu au existat, ci au fost ingropati in nepasarea noastra a tuturor!
    Este cat se poate de adevarat ca din toate tarile est europene numai in Romania nu a existat solidaritate fata de cei care s-au opus fatis sistemultui , punandu-si libertatea si viata in pericol!
    Nu Herta Muller l-a umilit pe Dl. G. Liiceanu, caruia ii recomand, cu tot respectul,emisiunea de pe tvr1 „despre intoleranta si mandrie”!

  16. cobincodin spune:

    Nimeni nu contesta la modul serios opera lui Liiceanu,ci caracterul…a ajuns la un basism abject din care e greu sa mai iesi…ca si Patapievici,Mihaies cel penibil si altii…

  17. Sorin spune:

    A spune că Herta Muller este o scriitoare de valoare este snobism. Am citit Animalul inimii sau aşa ceva. O tîmpenie. Poate a urît comunismul, dar mai mult i-a urît pe români – şi asta indiferent de regim. Referitor la Prmiile Nobel (toate), de zeci de ani sunt o bătaie de joc .

  18. Sandu spune:

    Pentru „sheagearht” si altii…
    Sunt de acord ca dl.Gabriel Liiceanu este un intelectual rasat, un priceput manuitor al ideilor si cuvintelor, dar nu sunt inca pe deplin asupra operelor sale. De fapt ce a creat nou acest domn ? Ce caramida a pus la dezvoltarea filozofiei. Traieste intens (si bine..) de pe urma faptului ca s-a invartit in tinerete, ca si dl.Plesu pe langa adevaratele somitati ale gandirii inaintate romanesti. In rest, vorbe goale, fara continut si in flagranta discordanta cu comportamentul personajului.

  19. Sandu spune:

    Pentru “sheagearht” si altii…
    Sunt de acord ca dl.Gabriel Liiceanu este un intelectual rasat, un priceput manuitor al ideilor si cuvintelor, dar nu sunt inca pe deplin lamurit asupra operelor sale. De fapt ce a creat nou acest domn ? Ce caramida a pus la dezvoltarea filozofiei. Traieste intens (si bine..) de pe urma faptului ca s-a invartit in tinerete, ca si dl.Plesu pe langa adevaratele somitati ale gandirii inaintate romanesti. In rest, vorbe goale, fara continut si in flagranta discordanta cu comportamentul personajului.

  20. ana spune:

    Sandu, chiar crezi ca acele „adevarate somitati” la care te referi tu ar fi ar fi acceptat in preajma lor niste nulitati, niste impostori culturali? Sa fi fost Noica atat de naiv? Greu de crezut…

  21. moromete spune:

    umilt liiceanu? cand ,de catre cine? a fost disifenta dna muller? si a rupt hainele „dupe ea” in fata cc pcr? bai tartanilor erai disident daca te puneai in slujba culturii, a destelenirii mintilor atacate zilnic de politrucii regimului ceausist ! erai disident daca faceai opera culturala e greu de inteles pt mintile bolnave care l asociaza ( dealtfel dec rea credinta ) pe liiceanu cu basescu ! si ce ? este basescu asa rau? eu cred ca este un bun patriot si presedinte ! daca doamne fereste tara ar trece printr un razboi, pe cine a ti vrea la carma statului ? pe ponta , pe crin antonescu, pe dan diaconescu sau doamne fereste pe cosma ? mai asezati va pe ganduri si nu mai emiteti tembelisme ! cat despre dna. muller … o fi fost disidenta da’ eu nu am, auzit in schimb am citit pe dl. liiceanu si pe dl.plesu iar asta mi a facut viata suportabila ! mi a folosit ,ma alinat . nu sunt un intelectual ca dvs. astia ,oripilati de basescu dar cred ca sunt in simplitatea mea mai onest decat voi astia in „pantofi de lac si smocking ” intelectual ! eu unu ma simt umilit cand un niminea se ia de liiceanu care, mi a fost aproape in clipe de restriste sufleteasca si cand simteam respiratia alienarii in preaja mea ! ma obsedeaza adesea vorba lui antonescu ” popor ingrat nici cenusa mea nu o meriti !” – nu stiu daca citatul e exact dar nu as dori ca intelectualii nostrii pe care i mai avem sa ajunga la aceasi concluzie .

  22. moromete spune:

    apropo, un nimene,un, marius gilezean il vede pe liiceanu umilit – o fi dle ghilezean dar, in minte dvs. meschina ,ingusta,penibila,lipsita de un orizont cultural personal – slujbas nerusinat al opozitiei rosii !

  23. Andrei Radu Chiriac spune:

    Titlu de Cancan, Click, Atac la persoana !? De ce vreti cu tot dinadinsul sa fiti penibili si mai ales rautaciosi. Ceva frustrari ?

  24. DAN LUPESCU spune:

    ifose de baba cu mintea creatza. Nobelul ei a fost comandat direct de Angela Merkel, Doamna Inoxidabila a zorilor mileniului al treilea. Literatura ei nu are nicio valoare estetica. Biete reportajele prafuite, rod al unui suflet skilodit de obsesii maladive. Sa-si vada de cratitzele care nu o iubesc deloc. NU are nimic feminin in ea. Nici o legatura cu spiritul romanesc atat de armonios,tolerant, muzical. Muzica de sfere. Iar Dl Liiceanu a primit ceea ce se intampla margaritarelor care se baga in troaca porcusorilor, fie ei kiar de Guineea…

  25. DAN LUPESCU spune:

    ifosele sunt ale komsomolistei Herta, sper a nu se fi inteles altceva. gandirea ei este proletcultista, doar cu punctele cardinale rasturnate. Ce mi-e internationalismul rosu,ce mi-e globalizarea /colonizarea desantzata ?

  26. DAN LUPESCU spune:

    uitati-va la privirea ei de pasare de prada. Asta mananca pruncii direct din pantecele mamelor

  27. NEGRU Ionascu spune:

    Am citit cartea Hertei. Avem culturi diferite. Nu merita premiul.

  28. vasco spune:

    Liiceanu a fost si atunci si este si scum un colaborationist.Nu ma leg de cultura sau de calitatile lui de intelectual,dar daca nu esti folositor poporului tau ci dimpotriva colaborezi cu „ocupantul” nu meriti sa fii numit INTELECTUAL.

  29. andrei spune:

    Ce comentarii stupide am citit mai sus. „Rezistenta prin cultura” e o mare amagire. E un fel elegant de a-ti scuza lipsa de atitudine. Romanii nu au rasturnat comunismul prin cultura, ci prin sange. Sa apari acum si sa pozezi in mare opozant al dictaturii cand de fapt nu ai actionat in nicio directie nu e decat o mostra de crasa ipocrizie. Nu te condamna nimeni ca nu ai facut-o, dar macar nu incerca sa minti. Ce frumos l-a pus la punct aceasta doamna, ce frumos ca a fost aplaudata. Cand adevarul te izbeste din plin, devii neputincios. Si asta i s-a intamplat si d-lui Liiceanu. A fost o lectie meritata, si ma bucur ca sunt persoane care vad clar lucrurile, fara a idealiza personaje doar pentru cultura lor. Poti fi un intelectual mare, dar un om mic – cazul de fata. Si nu pentru ca nu ai facut ceva, ci pentru ca incerci sa ne minti si sa spui ca ai facut, cand de fapt ai tacut printre carti.

  30. bechir spune:

    Nu l-a umilt absolutalmente. Insul este mult prea nesimtit ca sa fie sensibilizat de ceva. In fapt, nu este decat un papagal care a ciugulit de la toti cate putin. Si marcheaza prin atitudine, copleseste prin aroganta sa. Insa, daca stai linistit sa intelegi ce vrea sa spuna …este un tip banal si instruit.

  31. elena spune:

    romanii simt adesea nevoia „sa se puna la punct” intre ei…regretabil. Chiar daca nu ne place ceeace scrie dl. Liiceanu asa ceva nu se face, mai ales public. Parerea mea este ca dna Herta mai are multe de invatat poate chiar dela dl. Liiceanu

  32. Ovidiu spune:

    Eu creda ca Liiceanu, Cartarescu si compania, mor de ciuda ca Herta a luat premiu Nobel, desi nu este unu de merit, ci pur politic.

  33. butaru marin spune:

    doar suntem romani …. dati cezarului circ unii au avut mai mult noroc…. altiii au fost multumiti sa fie ;geniii; locale ,daca erau impotriva comunistillor lili=plesu mureau la primul semnal al puterii scuze securitatii stim bine ca este un premiu politic ,banii sunt problema, asta este angoasa celor care nu-l au ,nu mai faceti pe filozofii Balta de bani asta e doamnelor si domnilor in 20 de ani nu uiti o limba mai ales cand ai prieteni in copilarie si vorbesti cu ei ADAT DOVADA DE SNOBISM DOAMNA scriitor

  34. dragos spune:

    comentarii pline de resentimente la un articol resentimentar demn de sport.ro ” vezi cum l-a umilit Messi pe …. ” de unde rezulta ca procesul de manelizare continua si imbecilitatea gazetareasca este contagioasa. Articol mahalagesc pe placul mahalagiilor. Felicitari pentru ca a-ti furnizat publicului ceea ce doreste.

  35. dragos spune:

    „ati furnizat ………”

  36. Kashkaval spune:

    Bravo, Herta!… Asa trebuie dialogat cu generalii Editurilor (si numai!) post comuniste!

  37. Sima Alexandra spune:

    Doamna Herta Muller, ma bucura nespus faptul ca nu va mandriti cu originea dvs romana pentru ca daca ati fi facut acest lucru probabil ati fi capatat legitimitate. legitim este ca noi sa nu va recunostem; pentru recunostinta noastra dvs aveti mult de muncit, si poate ca nici macar dupa un efort teribil nu ati merita sa o primiti. Nu mai vorbiti un timp despre romani ca si cum ati avea habar CINE sunt ei, dvs stiti ca orice dezradacinat CE sunt; asa ca va rog sa va rezumati pe viitor opiniile dvs despre noi la postura de dezradacinat si om fara Neam ce va contureaza foarte bine lipsa de apartenenta. Deghizarea dvs in roman nu va scoate din inpostura ci va compromite si mai mult; sunteti imaginea vie a mitocanului care daca nu poate depasi valoric originalul cauta sa-l descrediteze.Subscriu la afirmatia domnului care a scris ceva mai sus urmatoarea fraza:”In tot discursul acestei doamne nu am apreciat decat bunul simt romanesc de care a dat dovada Gabriel Liiceanu.
    Imi scot palaria !!!”

  38. Un Orecare spune:

    Bai, Marius Ghilezan, eşti o scîrbă de om.

  39. Groza Mircea spune:

    Traind in aceea zona si chiar evenimentele descrise s-ar putea sa nu fiu obiectiv.Dar ma indigna smecheria lui LIceeanu de a confisca o tema care nu ii face cinste.Jubileaza la condamnarea comunismului de catre (TB),insa nu ia pozitie de TB ca decoreaza comunisti si marginalizeaza pe fosti detinuti.

  40. oana spune:

    Herta Muller e contestata doar fiindca a fost sincera.Nu cred ca ar trebui sa o acuzam pe ea ca nu mai stie limba romana ci sa ne uitam la noi astia care am ramas in tara si care nu stim sa ne exprimam in limba pe care o vorbim in fiecare zi. Imi pare rau ca oamenii deformeaza in felul acesta dialogul dintre cei doi.Inteligenta celor doi nu poate fi comparata,mai ales ca pe Herta Muller nu o cunoastem deloc ,cel putin eu nu am gasit decat un interviu cu ea in romana ,doar cateva carti traduse de cand a primit premiul Nobel si atat.

  41. oana spune:

    Herta Muller e contestata doar fiindca a fost sincera.Nu cred ca ar trebui sa o acuzam pe ea ca nu mai stie limba romana ci sa ne uitam la noi astia care am ramas in tara si care nu stim sa ne exprimam in limba pe care o vorbim in fiecare zi. Imi pare rau ca oamenii deformeaza in felul acesta dialogul dintre cei doi.Inteligenta celor doi nu poate fi comparata,mai ales ca pe Herta Muller nu o cunoastem deloc ,cel putin eu nu am gasit decat un interviu cu ea in romana ,doar cateva carti traduse de cand a primit premiul Nobel .

  42. Ana spune:

    Când ai premiul Nobel în buzunar şi locuieşti în Berlin, e uşor să fi ironic. După părerea mea, domnul Liiceanu a dat dovadă de foarte mult bun simţ, un bun simţ care numai românii de bună calitate îl au. Dânsul nu a jignit întrucât era gazdă. Dânsa a criticat fiindcă asta face mereu : critică!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *