Alexander Hausvater – Tovarăşul pionier

O nouă istorie a comunismului povestită pentru bolnavii mintali, scrie, după Matei Vişniec, Alexander Hausvater în drama Tovarăşul pionier, cu deosebirea că procesul de spălare a creierelor prin sovietizare este, aici, mult mai cinic, fiind aplicat asupra copiilor. Se pregăteşte un detaşament de luptă ca în Cruciada copiilor, de Lucian Blaga, dar nu eliberarea Sfântului Mormânt este scopul, ci sovietizarea prin delaţiune. Acest mod de a scrie presupune o anumită implicare subiectivă. Implicarea este a omului care nu poate uita, în schimb, detaşarea comică este, cu certitudine, a artistului.

De acelaşi autor

Decameronul

Sku: TOVPIOR6HSGDSD

Order Tovarăşul pionier Preţ @ Lei11.00

Zona livrare A

Alexander Hausvater – Decameronul

Cu o anexă de compoziţii muzicale ale lui Eli Rubinstein Alexander Hausvater reface modelul iniţial al poetului dramatic, autor, interpret şi regizor al propriilor texte. Evident, Decameronul este o adaptare scenică după povestirile lui Boccacio, dar una foarte ingenioasă, născocită de nevoia permanentă de implicare politică a acestui artist militant careeste Hausvater. Nu umorul combinaţiilor sexuale din epoca Renaşterii îl interesează pe autorul scenariului, ci suferinţa fără fund a omenirii căreia îi găseşte echivalenţe în imagini scenice sau literare.

De acelaşi autor

Ultima mazurcă

Sku: DECAMDF7JSBF

Order Decameronul Preţ @ Lei11.00

Zona livrare A

Alexander Hausvater – Ultima mazurcă

Dacă citeşti Ultima mazurcă, un text splendid despre ultimele clipe de viaţă ale lui Frederic Chopin, n-ai zice că este opera aceluiaşi violator de platitudini care este directorul de scenă. Aici, autorul nu seamănă defel cu regizorul. Ai zivce că îl urmează pe Peter Shaffer din Amadeus. Chopin al lui Hausvater este un damnat măcinat de tuberculoză şi de cauza pierdută a Poloniei sfârtecate. Dramaturgul îl îmbracă pe Chopin în haina sa romantică, dar se contaminează şi devine, la rândul său, de o neaşteptată melancolie şi morbiditate.

De acelaşi autor

Tovarăşul pionier

Sku: ULTIMAT66GDGBD

Order Ultima mazurcă Preţ @ Lei11.00

Zona livrare A

Carlos Fuentes – Toate pisicile sunt negre

Piesă în trei acte, Toate pisicile sunt negre este în acelaşi timp memorie personală şi memorie istorică. Tema o constituie istoria unei colonizări, iar locul desfăşurării este Mexicul antic, “singura ţară unde întrebările «Cine sunt eu?»» şi «Cine sunt tatăl meu şi mama mea?» echivalează cu întrebarea: «Ce înseamnă întreaga noastră istorie?»”. Prologul autorului ne introduce în misterele artei mexicane antice, simbolizate de şarpele împodobit cu pene ce se autodevorează: imaginea lui Quetzalcóatl – zeul care i-a creat pe oameni şi care a fugit disperat după ce şi-a văzut chipul în oglindă. Acţiunea priveşte înfruntarea, în momentul culminant al întoarcerii lui Quetzalcóatl, dintre două lumi (aztecii şi conchistadorii), reprezentate de două personaje. Pe de o parte, împăratul poporului indigen Moctezuma sau “puterea fatalităţii”, rămas singur şi neliniştit din pricina responsabilităţii imense pe care o impune condiţia sa de moştenitor al unei puteri pe cale de a se sfârşi. Pe de altă parte, Hernán Cortés sau “puterea voinţei”, cel în care împăratul şi indigenii îl văd pe zeul Quetzalcóatl şi asupra căruia proiectează simbolul dorinţei lor de eliberare. Puntea de legătură între aceste două lumi este Malinche, indigena-amantă şi purtătoare de cuvânt a lui Cortés, cea pentru care ajungerea acestuia la putere înseamnă sfârşitul Imperiului Aztec şi începutul unei Noi Epoci.

Toate pisicile sunt negre impune o nouă înţelegere a actului fondator şi a miturilor originare puternic fixate în conştiinţa culturală.

De acelaşi autor

Toate familiile fericite

Sku: TOATE35XBWOZY

Order Toate pisicile sunt negre Preţ @ Lei20.00

Zona livrare A

Patrizio Trequattrini – Furio

Asemeni oricărei opere artistice care se respectă, realitatea autobiografică e îmbogăţită de meditaţiile autorului asupra subiectelor esenţiale: viaţa,moartea, iubirea fără limite, boala,singurătatea, rolul familiei, imposibilitatea de-a fugi de propriul destin. Nu soarta generală a omenirii îl preocupă,în această tragedie, pe Patrizio Trequattrini, ci parcursul individului confruntat cu arbitrariul existenţei.

Sku: FURIO8ANQ1DNDD

Order Furio Preţ @ Lei15.00

Zona livrare A

William Shakespeare – Cum vă place. Nevestele vesele din Windsor. Visul unei nopţi de vară. (Colecţia Adevărul)

Acţiunea se desfăşoară într-un loc vag din punct de vedere geografic, intitulat de autor „Pădurea Ardenilor” („Forest of Arden”, n.r.). Este posibil ca Shakespeare să fi dat numele pădurii după cel al mamei sale, pe care o chema Mary Arden sau sa se fi inspirat de numele pădurii apropiate de locul natal, Stratford-upon-Avon.
Cum vă place este o comedie pastorală care, deşi a fost scrisă între 1599 si 1600, a apărut publicată abia la 1623, după moartea lui Shakespeare. Povestea e inspirată din nuvela lui Thomas Lodge, „Rosalinda”. Se bănuieşte că prima punere în scenă a piesei datează de la 1603.
În Cum vă place, Shakespeare reia tema din „Romeo si Julieta”, tema iubirii aprinse de la prima privire. O alt[ temă reluată este aceea a conştientizării lumii ca „theatrum mundi” („lumea ca un teatru”, nr.r.), în care oamenii sunt doar simpli actori…
Personajul principal, Rosalinda, fuge în Pădurea Ardenilor pentru a găsi siguranţa şi, speră ea, şi iubirea. Dintre actriţele care i-au dat viaţă Rosalindei pe scena Broadway, s-a făcut remarcată Katharine Hepburn, a cărei interpretare a rămas memorabilă.

Prima dată publicată la 1602 (potrivit datelor de arhiva, deşi se speculează că data corectă ar fi mai devreme doi-trei ani), această comedie se pare că a fost scrisă până la 1597. Este singura piesă shakespeariană care descrie exclusiv viaţa clasei de mijloc englezeşti din era elisabetană. „Nevestele vesele din Windsor” a fost, ocazional, adaptată şi pentru spectacole de operă.
Sursa de inspiraţie pentru această comedie pare a fi o colecţie de povestiri semnate Giovanni Fiorentino.
A existat un zvon potrivit căruia Shakespeare a primit ordin de la Regina Elisabeta să scrie această piesă, cu menţiunea ca personajul principal, Falstaff, sa fie îndrăgostit. Într-adevar, piesa face referire la un duce german, Sir John Falstaff, care este în general considerat a fi Frederick I, duce de Württemberg, care a vizitat Anglia în 1592 dar, în cele din urmă, s-a instalat în Stuttgart, la 6 noiembrie 1603.
În „Nevestele vesele…”, Falstaff soseşte la Windsor aproape sărăcit. De aceea, decide să obţină bani de la două femei măritate, doamnele Ford si Page. Astfel, le trimite scrisori identice de amor. Dar povestea se complică, căci cei care trebuiau să ducă biletelele doamnelor îl refuză pe Falstaff…

Visul unei nopţi de vară este o comedie romantică scrisă cândva în mijlocul anilor 1590. Acţiunea prezintă aventurile a patru iubiţi din Atena şi a unui grup de actori amatori într-o pădure luminată feeric de Luna şi relaţiile care se creează între personajele umane şi spiriduşii care locuiesc în pădure. Astăzi, această piesă este una dintre cel mai jucate comedii ale Marelui William. Nu se ştie exact când a fost, de fapt, scrisă sau jucată prima data piesa, dar se poate plasa cronologic oricând între 1595 si 1596, plasare temporală bazată pe aluzia făcută de Edmund Spenser în a sa „Epithalamion”. Unii au teoretizat că piesa ar fi fost scrisă pentru o nuntă aristocratică, întrucât numeroase nunţi în această clasă socială avuseră loc în 1596. Altii au sugerat că piesa ar fi fost scrisă pentru Regina pentru sărbătorirea zilei Sfântului Ion, dar nu există dovezi clare în favoarea vreuneia dintre sugestii. Oricum, presupunând că unul din motivele enunţate ar fi fost adevărat, piesa s-ar fi jucat în premieră la „The Theatre” şi, mai apoi, la „The Globe”, ambele din Londra.

De acelaşi autor

Othello. Troilus şi Cresida. Macbeth. (Colecţia Adevărul)

Sku: QUUSDMC77FUJ

Order Cum vă place. Nevestele vesele din Windsor. Visul unei nopti de vară. (Colecţia Adevărul) Preţ @ Lei60.00

Zona livrare A

William Shakespeare – Othello. Troilus şi Cresida. Macbeth. (Colecţia Adevărul)

Se crede ca „Othello” a fost scrisa în jurul anului 1603 si ca are la baza povestea italiana „Un capitan maur” de Cinthio, unul dintre discipolii lui Boccaccio. Povestea din opera shakespeariana se învârte în jurul a patru personaje principale: Otthelo, un capitan maur al armatei venetiene, sotia lui Desdemona, locotenentul lui Cassio si omul lui de încredere Iago. „Othello” este una dintre cele mai apreciate opere ale lui Shakespeare, datorita abordarii unei tematici variate: rasism, dragoste, gelozie, tradare. Piesa începe cu Roderigo, un golan bogat îndragostit de Desdemona, care se plânge lui Iago ca nu a aflat din timp de mariajul secret dintre Othello si femeia pe care el o iubeste… Si Iago spune ca e suparat pe Othello, caci acesta din urma nu l-a promovat pe el. Asadar, Iago si Rodrigo planuiesc sa se razbune…

Probabil scrisa la 1602, „Troilus si Cresida” nu este o tragedie specific shakespeariana, caci personajul principal nu moare… Actiunea piesei se petrece în ultimii ani ai razboiului troian, urmând parca firul epic din „Iliada” lui Homer. Doua planuri sunt zugravite în piesa lui Shakespeare. În unul dintre ele, Troilus, un print troian (fiu al lui Priam), o curteaza pe Cresida, si ea originara din Troia. Dar când aceasta este luata prizoniera de catre greci, Troilus descopera ca femeia pe care o iubeste flirteaza cu altcineva si decide sa se razbune pe infidelitatea ei. În alt plan e zugravita lupta dintre fortele armate grecesti, conduse de catre Agamemnon, cu cele troiene, conduse de catre Priam.

Macbeth”, scrisa probabil între 1603-1607, este cea mai scurta tragedie shakespeariana. Prima reprezentatie atestata a avut loc în aprilie 1611, la teatrul Globe. Personajele reale care au inspirat aceasta piesa sunt regii Macbeth, Duff si Duncan mentionati în cronicile lui Raphael Holinshed (1587), un tratat de istorie a Angliei foarte cunoscut lui Shakespeare si contemporanilor sai. De-a lungul timpului, piesa a atras mari actori în rolurile lui Macbeth si Lady Macbeth, precum Jon Finch si Francesca Annis sau Ian McKellen si Judi Dench. Piesa a fost adaptata pentru film, televiziune, opera si altele. Macbeth este un general în armata regelui Duncan al Scotiei. Datorita previziunilor a trei vrajitoare, el devine obsedat de a ajunge el însusi rege…

De acelaşi autor

Comedia erorilor. Poveste de iarnă. Pericle. (Colecţia Adevărul)

Sku: AQ4HBX67BC

Order Othello. Troilus şi Cresida. Macbeth. (Colecţia Adevărul) Preţ @ Lei60.00

Zona livrare A

William Shakespeare – Comedia erorilor. Poveste de iarnă. Pericle. (Colecţia Adevărul)

Una dintre cele mai timpurii piese shakespeariene, „Comedia erorilor” se pare că a fost scrisă între 1592-1594. De asemenea, este una dintre cele mai scurte piese şi e caracterizată de un umor datorat confuziilor. E povestea a doi gemeni separaţi din greşeală la naştere. Se pare că, în realizarea acestei opere, William Shakespeare s-a inspirat din Plaut (cca. 250 î.Hr. – cca. 184 î.Hr.), cel considerat părintele teatrului roman preclasic şi cel mai semnificativ autor al începuturilor literaturii latine, opera sa numărând 21 de comedii.
Egeon, un negustor din Siracusa îşi spune trista poveste a vieţii. În tinereţe a fost căsătorit şi soţia i-a dăruit doi băieţi gemeni. În aceeaşi zi, o femeie sărmana a născut, de asemenea, gemeni. Egeon i-a făcut pe aceştia din urmă slujitori ai fiilor lui. La scurt timp, însă, familia pleacă într-o călătorie pe mare. În urma unei furtuni, el rămâne cu doi dintre băieţi, iar nevasta lui cu ceilalţi doi. Când se faci mari, băieţii rămaşi cu Egeon pleacă în căutarea celorlaţi doi…

Deşi a fost publicată abia la 1623, se pare că piesa a fost scrisă la 1594. Poveste de iarnă e istoria a doi prieteni din copilarie, Leontes si Polixenes, care se reîntâlnesc după mulţi ani. Leontes este, acum, regele Siciliei, iar Polixenes, Regele Boemiei. În vizita la Leontes, Polixenes e bucuros să rememoreze trecutul alături de acesta. După un timp, când decide să plece, Polixenes e rugat de Leontes să mai ramâna. Pentru că nu acceptă, Leontes îşi trimite şi soţia, pe Hermoine, să-l convingă. Aceasta reuşeşte. Dar Leontes în loc să se bucure începe să bănuiască o aventură între soţia sa şi cel mai bun prieten… Mulţi critici literari sunt de părere că această piesă nu este doar o comedie, dar şi o dramă psihologică datorită primelor trei acte.

Pericle este una dintre operele despre care se bănuieşte că nu ar aparţine lui Shakespeare. Cu toate acestea, în culegerile moderne de opere shakespeariene a fost introdusă. Se crede că primele acte, pline de descrieri, ar fi scrise de un colaborator netalentat al lui Shakespeare, posibil George Wilkins.

Pericles se întoarce în Tyre, dar acolo prietenul şi consilierul său de încredere, Helicanus, îl sfătuieşte să plece, din cauză că Antiochus, un duşman de temut, îi vrea răul. În călătoria sa, Pericle se îndrăgosteşte, dar în timpul unei furtuni crede că a pierdut-o pe cea care-i aduce pe lume o fetiţă. Anii trec şi fiica lui e din ce în ce mai frumoasă, dar şi invidiată. Din acest motiv, are mulţi duşmani. Iar Pericle crede că a pierdut-o şi pe ea. Şi, înnebunit, pleacă din nou pe mare…

De acelaşi autor

Romeo şi Julieta. Titus Andronicus. Coriolan. (Colecţia Adevărul)

Sku: AUIA787BDBD5

Order Comedia erorilor. Poveste de iarnă. Pericle. (Colecţia Adevărul) Preţ @ Lei60.00

Zona livrare A

William Shakespeare – Romeo şi Julieta. Titus Andronicus. Coriolan. (Colecţia Adevărul)

Romeo şi Julieta este cea care l-a făcut celebru pe William Shakespeare.  Ura dintre doua familii puternice, Montague si Capulet, nu se va diminua, chiar dacă copiii lor, Romeo şi Julieta, se iubesc nebuneşte. Julieta se va sinucide crezând ca Romeo este mort, iar acesta din urma îsi va pune si el capăt ziellor văzând că lângă el zace fără suflare aleasa inimii. Piesa a fost scrisă de Shakespeare în tinereţe dar s-a publicat abia la 1597.
Titus Andronicus. În centrul atentiei se află un general roman a cărui singură preocupare este aceea de a se răzbuna cu orice preţ pe Tamora, Regina goţilor. Titus Andronicus se presupune a fi prima tragedie scrisă de Shakespeare şi este considerată poate cea mai „sângeroasă” dintre operele sale. Şi-a pierdut popularitatea în timpul erei victoriene, din cauza cruzimii descrierilor, aşadar a fost apreciată mult mai târziu decât celelalte scrieri ale sale.
Se spune că după 1600, tehnica dramatică a lui Shakespeare intră într-o perioadă supremă. Una dintre tragediile scrise după 1600 este şi „Coriolan” (1608), în care este evocată viaţa legendarului conducător roman, Gaius Martius. Pentru că este foarte curajos, el primeşte dreptul de a-i comanda pe coriolani şi este supranumit şi Coriolan(us). La îndemnul mamei, Volumnia, Coriolan(us), deşi ezitp iniţial, va candida apoi pentru titlul de consul. Primeşte repede suportul Senatului. Dar planurile îi sunt dejucate de cei mai de seamă duşmani ai săi, Brutus şi Sicinius.

De acelaşi autor:

A douăsprezecea noapte. Totu-i bine când sfârşeste bine. Măsură pentru măsură. (Colecţia Adevărul)

Sku: USJSUUJ7GF

Order Romeo şi Julieta. Titus Andronicus. Coriolan. (Colecţia Adevărul) Preţ @ Lei60.00

Zona livrare A

William Shakespeare – A douăsprezecea noapte. Totu-i bine când sfârşeste bine. Măsură pentru măsură. (Colecţia Adevărul)

Scrisa în apropierea Crăciunului de la 1600, A douăsprezecea noapte, ca multe alte comedii shakespeariene, e bazată pe încurcarea identităţii unor personaje. Viola se travesteşte în bărbat, ia numele de Cesarino şi intră în serviciul ducelui Orsino. Acesta din urmă e îndrăgostit de tânăra Olivia, al cărei tată şi frate au murit recent. Pentru a-i cuceri inima, Orsino îl foloseste ca intermediar pe Cesarino. Crezând că Cesarino este bărbat, Olivia se îndrăgosteşte de acesta, adică de Viola… La rândul ei, Viola  nutreşte sentimente ducelui, cel care-i devine prieten apropiat şi confident în acelasi timp…

Probabil scrisă între 1601-1608, Totu-i bine când sfârseste bine a fost prima dată publicată la 1623. Îniţial piesa a fost considerată comedie, apoi s-a discutat importanţa mai mare a unor fragmente de tragedie. Având ca sursă „Decameronul” lui Boccaccio, piesa are ca titlu un proverb a cărui povaţă e aceea că nicio problemă nu contează dacă se sfârşeşte fericit. Piesa e povestea unei servitoare, Helena, si a iubirii ei pentru Lordul Bertram, un tânăr nobil. Bertram este chiar fiul contesei pentru care Helena lucrează. El plănuieşte să plece la Paris, pentru a deveni pupilul Regelui Franţei. Se pare că regele este grav bolnav. Helena, al cărui tată a fost un renumit fizician, se oferă să-l însănătoşească, dacă regele îi va promite că o lasă să se mărite c Bertram. Alteţa Sa acceptă…

Scrisă probabil între 1603-1604, piesa Măsură pentru măsură este, potrivit criticilor, în egală măsură o comedie şi o tragedie. Vincentio, duce în Viena, anunţă că vrea să părăsească oraşul cu interese diplomatice. Lasă grijile guvernamentale în mâinile lui Angelo. Acesta din urmă, însă, pare a fi nucruţător cu un tânar, Claudio, ce şi-a lăsat iubita, pe Julieta, însărcinată înainte de nuntă. Deşi mărturiseşte că vrea cu adevărat să o ia de soţie pe fată, Claudio e totuşi condamnat la moarte de către Angelo. Dar Angelo nu ştie că este urmărit îndeaproape de ducele Vincentio, care nu a plecat cu adevărat din oraş ci doar s-a deghizat în călugăr şi urmăreşte îndeaproape ce fac locuitorii Vienei precum şi ce decizii ia Angelo în lipsa sa…

De acelaşi autor

Sonete. Poeme. (Colecţia Adevărul)

Sku: QOXM89VB5

Order A douăsprezecea noapte. Totu-i bine când sfârşeste bine. Măsură pentru măsură. (Colecţia Adevărul) Preţ @ Lei60.00

Zona livrare A

William Shakespeare – Richard al III-lea. Henric al VIII-lea. (Colecţia Adevărul)

Scrisa probabil în 1591, „Richard al III-lea” e o piesă istorică. Shakespeare pune în lumină scurta domnie a regelui Angliei. După „Hamlet”, este cea mai lungă piesă şi a fost concepută după primele trei părţi din „Henric al VI-lea”. Prima punere în scenă datează de la 17 noiembrie 1633, când Carol I şi Regina Maria au privit spectacolul cu ocazia Zilei Reginei.
Duce de Gloucester, poreclit Richard cel Cocoşat, se încăpăţânează să urce pe tronul Angliei. Pentru a-şi atinge scopul, îi asasinează pe regele Henric al Vl-lea şi pe fiul acestuia, Eduard. De asemenea, o seduce pe văduva Anne, îi închide şi apoi îi ucide nepoţii. În cele din urmă, când ajunge pe tron, el o alungă pe Anne şi se însoară, în schimb, cu nepoata sa, Elisabeth. În „Richard al III-lea”, Shakespeare a cuprins atât ascensiunea, cât şi decăderea unuia dintre cei mai mari tirani ai lumii.

Un titlu alternativ al piesei „Henric al VIII-lea” pare să fi fost „All is True” („Totul e adevărat”). Din acest motiv se bănuieşte că piesa nu e scrisă doar de Shakespeare sau e completată de succesorul său, John Fletcher.
Ca de obicei, atunci când scria piese istorice, Shakespeare se documenta din cronicile lui Raphael Holinshed (1587). Dar pentru a-şi atinge scopurile dramatice, nu a respectat întotdeauna firul cronologic al întâmplarilor. Sau chiar a amestecat fapte petrecute de-a lungul a două decenii. Aceasta piesă presupune, fără a o spune însă direct, că acuzele de trădare aduse împotriva ducelui de Buckingham sunt false. De asemenea, ruşinea şi decapitarea Annei Boleyn, cea de-a doua soţie a lui Henric al VIII-lea, sunt evitate şi nicio indicaţie cu referire la alte patru soţii ale monarhului nu sunt menţionate în piesă.

De acelaşi autor

Henric al VI-lea. (Colecţia Adevărul)

Sku: AMK905ZR5

Order Richard al III-lea. Henric al VIII-lea. (Colecţia Adevărul) Preţ @ Lei60.00

Zona livrare A