Alexander Hausvater – Tovarăşul pionier
O nouă istorie a comunismului povestită pentru bolnavii mintali, scrie, după Matei Vişniec, Alexander Hausvater în drama Tovarăşul pionier, cu deosebirea că procesul de spălare a creierelor prin sovietizare este, aici, mult mai cinic, fiind aplicat asupra copiilor. Se pregăteşte un detaşament de luptă ca în Cruciada copiilor, de Lucian Blaga, dar nu eliberarea Sfântului Mormânt este scopul, ci sovietizarea prin delaţiune. Acest mod de a scrie presupune o anumită implicare subiectivă. Implicarea este a omului care nu poate uita, în schimb, detaşarea comică este, cu certitudine, a artistului.
De acelaşi autor
Sku: TOVPIOR6HSGDSD
Cu o anexă de compoziţii muzicale ale lui Eli Rubinstein Alexander Hausvater reface modelul iniţial al poetului dramatic, autor, interpret şi regizor al propriilor texte. Evident, Decameronul este o adaptare scenică după povestirile lui Boccacio, dar una foarte ingenioasă, născocită de nevoia permanentă de implicare politică a acestui artist militant careeste Hausvater. Nu umorul combinaţiilor sexuale din epoca Renaşterii îl interesează pe autorul scenariului, ci suferinţa fără fund a omenirii căreia îi găseşte echivalenţe în imagini scenice sau literare.
Dacă citeşti Ultima mazurcă, un text splendid despre ultimele clipe de viaţă ale lui Frederic Chopin, n-ai zice că este opera aceluiaşi violator de platitudini care este directorul de scenă. Aici, autorul nu seamănă defel cu regizorul. Ai zivce că îl urmează pe Peter Shaffer din Amadeus. Chopin al lui Hausvater este un damnat măcinat de tuberculoză şi de cauza pierdută a Poloniei sfârtecate. Dramaturgul îl îmbracă pe Chopin în haina sa romantică, dar se contaminează şi devine, la rândul său, de o neaşteptată melancolie şi morbiditate.
Piesă în trei acte, Toate pisicile sunt negre este în acelaşi timp memorie personală şi memorie istorică. Tema o constituie istoria unei colonizări, iar locul desfăşurării este Mexicul antic, “singura ţară unde întrebările «Cine sunt eu?»» şi «Cine sunt tatăl meu şi mama mea?» echivalează cu întrebarea: «Ce înseamnă întreaga noastră istorie?»”. Prologul autorului ne introduce în misterele artei mexicane antice, simbolizate de şarpele împodobit cu pene ce se autodevorează: imaginea lui Quetzalcóatl – zeul care i-a creat pe oameni şi care a fugit disperat după ce şi-a văzut chipul în oglindă. Acţiunea priveşte înfruntarea, în momentul culminant al întoarcerii lui Quetzalcóatl, dintre două lumi (aztecii şi conchistadorii), reprezentate de două personaje. Pe de o parte, împăratul poporului indigen Moctezuma sau “puterea fatalităţii”, rămas singur şi neliniştit din pricina responsabilităţii imense pe care o impune condiţia sa de moştenitor al unei puteri pe cale de a se sfârşi. Pe de altă parte, Hernán Cortés sau “puterea voinţei”, cel în care împăratul şi indigenii îl văd pe zeul Quetzalcóatl şi asupra căruia proiectează simbolul dorinţei lor de eliberare. Puntea de legătură între aceste două lumi este Malinche, indigena-amantă şi purtătoare de cuvânt a lui Cortés, cea pentru care ajungerea acestuia la putere înseamnă sfârşitul Imperiului Aztec şi începutul unei Noi Epoci.
Asemeni oricărei opere artistice care se respectă, realitatea autobiografică e îmbogăţită de meditaţiile autorului asupra subiectelor esenţiale: viaţa,moartea, iubirea fără limite, boala,singurătatea, rolul familiei, imposibilitatea de-a fugi de propriul destin. Nu soarta generală a omenirii îl preocupă,în această tragedie, pe Patrizio Trequattrini, ci parcursul individului confruntat cu arbitrariul existenţei.
Acţiunea se desfăşoară într-un loc vag din punct de vedere geografic, intitulat de autor „Pădurea Ardenilor” („Forest of Arden”, n.r.). Este posibil ca Shakespeare să fi dat numele pădurii după cel al mamei sale, pe care o chema Mary Arden sau sa se fi inspirat de numele pădurii apropiate de locul natal, Stratford-upon-Avon.
Se crede ca „Othello” a fost scrisa în jurul anului 1603 si ca are la baza povestea italiana „Un capitan maur” de Cinthio, unul dintre discipolii lui Boccaccio. Povestea din opera shakespeariana se învârte în jurul a patru personaje principale: Otthelo, un capitan maur al armatei venetiene, sotia lui Desdemona, locotenentul lui Cassio si omul lui de încredere Iago. „Othello” este una dintre cele mai apreciate opere ale lui Shakespeare, datorita abordarii unei tematici variate: rasism, dragoste, gelozie, tradare. Piesa începe cu Roderigo, un golan bogat îndragostit de Desdemona, care se plânge lui Iago ca nu a aflat din timp de mariajul secret dintre Othello si femeia pe care el o iubeste… Si Iago spune ca e suparat pe Othello, caci acesta din urma nu l-a promovat pe el. Asadar, Iago si Rodrigo planuiesc sa se razbune…
Una dintre cele mai timpurii piese shakespeariene, „Comedia erorilor” se pare că a fost scrisă între 1592-1594. De asemenea, este una dintre cele mai scurte piese şi e caracterizată de un umor datorat confuziilor. E povestea a doi gemeni separaţi din greşeală la naştere. Se pare că, în realizarea acestei opere, William Shakespeare s-a inspirat din Plaut (cca. 250 î.Hr. – cca. 184 î.Hr.), cel considerat părintele teatrului roman preclasic şi cel mai semnificativ autor al începuturilor literaturii latine, opera sa numărând 21 de comedii.
Romeo şi Julieta este cea care l-a făcut celebru pe William Shakespeare. Ura dintre doua familii puternice, Montague si Capulet, nu se va diminua, chiar dacă copiii lor, Romeo şi Julieta, se iubesc nebuneşte. Julieta se va sinucide crezând ca Romeo este mort, iar acesta din urma îsi va pune si el capăt ziellor văzând că lângă el zace fără suflare aleasa inimii. Piesa a fost scrisă de Shakespeare în tinereţe dar s-a publicat abia la 1597.
Scrisa în apropierea Crăciunului de la 1600, A douăsprezecea noapte, ca multe alte comedii shakespeariene, e bazată pe încurcarea identităţii unor personaje. Viola se travesteşte în bărbat, ia numele de Cesarino şi intră în serviciul ducelui Orsino. Acesta din urmă e îndrăgostit de tânăra Olivia, al cărei tată şi frate au murit recent. Pentru a-i cuceri inima, Orsino îl foloseste ca intermediar pe Cesarino. Crezând că Cesarino este bărbat, Olivia se îndrăgosteşte de acesta, adică de Viola… La rândul ei, Viola nutreşte sentimente ducelui, cel care-i devine prieten apropiat şi confident în acelasi timp…
Scrisa probabil în 1591, „Richard al III-lea” e o piesă istorică. Shakespeare pune în lumină scurta domnie a regelui Angliei. După „Hamlet”, este cea mai lungă piesă şi a fost concepută după primele trei părţi din „Henric al VI-lea”. Prima punere în scenă datează de la 17 noiembrie 1633, când Carol I şi Regina Maria au privit spectacolul cu ocazia Zilei Reginei.
Recomandat de bookiseala.ro
