Václav Havel – Teatru
În teatrul absurd, în general, şi în piesele lui Havel, în special, […] există o legătură existenţială strânsă între oameni şi un sentiment de speranţă, în ciuda haosului şi a crizei evidente din jurul nostru. Adevărul este comunicat în situaţii cotidiene, aproape triviale. Personajele nu sunt filozofice nici în mod făţiş, nici intenţionat, ci reuşesc să transmită un mesaj profund prin însăşi banalitatea lor. [...] Piesele sale [...] sunt puternice, pline de spirit şi ironie, în linia lui Cehov, Beckett şi Ionesco, dar neîndoielnic ceheşti în privinţa mentalităţii şi a comportamentului protagoniştilor.
Sku: NDGDTDD
Poet tragic grec. A compus 92 de piese, dar nu a fost premiat decât de cinci ori; gloria sa a fost mai ales postumă.
Dacă poezia lui Alecsandri a jucat un rol important în structurarea şi stabilirea genului înainte de Eminescu, dacă proza sa a dat un puternic impuls genului memorialistic, dezvoltat către sfârşitul acestui secol care a văzut cele mai rapide şi mai revoluţionare treceri la modernitate, teatrul este genul care l-a reprezentat cel mai bine pe autor şi a rămas în mare parte accesibil unui public larg, întotdeauna sensibil la generozitatea ideilor, la bonomia umorului său, la comicul de limbaj şi de ambianţă care conturează o lume evident schematizată, dar veridică în trăsăturile ei caracteristice.
Un tramvai numit Dorinţă, Trandafirul tatuat, Pisica pe acoperişul fierbinte şi Noaptea iguanei: patru dintre piesele de teatru care au marcat istoria teatrului, în traducerea Antoanetei Ralian.
Volumul cuprinde cinci texte, jucate în România, Ungaria şi Statele Unite ale Americii: Kamikaze, Amalia respiră adînc (Premiul pentru autori europeni la Heildelberg, cel mai mare festival de dramaturgie nouă din Europa), Hess, Euri şi XX Project.
Premiul “Laurenţiu Ulici” pentru antologie literară, oferit în cadrul Tîrgului de carte “Librex” 2009
Textele din volum au fost montate în premieră mondială în 1993, la Institutul Francez din Bucureşti, în coproducţie cu Theatrum Mundi, regia Cătălina Buzoianu, din distribuţie făcînd parte Mircea Diaconu, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern şi Răzvan Vasilescu. Spectacolul a obţinut Premiul „Theatre Vivant“ acordat de Radio France Internationale.
Un teatru la marginea drumului nu este doar o culegere de cronici dedicate performanţelor teatrale din ultimii ani (Stop the tempo, mady-baby.edu, Woyzeck, Fuck you, Eu.Ro.Pa!, Vitamine, Sado-Maso Blues Bar, Bucharest Calling), ci şi o ierarhizare avizată şi originală, pe o scara de valori proprie, care va fi cu certitudine confirmată atât de către spectatori, cât şi de către cititori.
Aurolac blues şi alte texte scurte cuprinde piese scrise de Saviana Stănescu atât în limba română, cât şi în limba engleză. Un personaj comun le leagă însă pe toate: antieroina, prin tradiţie, femeia-victimă a propriei condiţii, femeia-obiect de consum. Oriunde ar fi montate, la Bucureşti sau New York, ele provoacă aceleaşi efecte asupra spectatorului: subtile procese de conştiinţă, reconfigurări ale reperelor morale, întrebări care îşi găsesc răspuns. E nevoie de curaj pentru a intra în Soriestore-ul Savianei Stănescu, dar, odată intrat, pătrunzi într-o imensă sală de teatru: viaţa.
Orice carte nouă modifică imaginea autorului, chiar dacă el este o veche cunoştinţă – cum este pentru mine Dinu Kivu. De altfel acesta este şi rolul unei cărţi: să prindă noile riduri ale autorului. Dacă un nou rid este şi o nouă idee, cartea şi-a împlinit destinul. Cred că prezenta carte are foarte multe şi benefice riduri. Această carte modifică substanţial imaginea mea, oricum aburită, despre Dinu Kivu. Îl credeam un foiletonist, un jurnalist, un scriitor mai degrabă descriptor al clipei, dar el avea o genă de universitar. Mi-a făcut o mare surpriză studiul despre realitate şi convenţie în Poetica lui Aristotel, din acest volum, de o coerenţă impecabilă. Era chiar o atitudine îndrăzneaţă în epoca de glorie a realismului socialist să încerce să demonstreze că Aristotel greşea absolutizând teoria artei ca imitaţie a realităţii. Nu spune nici că arta poate fi o deformare a realităţii până la confuzie, ci introduce, cu prudenţă, un termen din teatru, anume convenţia, care ascunde totul fără a salva nimic, pentru că, într-adevăr, arta este convenţională dar niciodată realistă. Cred că amprenta lui Dinu Kivu nu este a teoreticianului sau a istoricului, ci a polemistului temut care te copleşeşte prin argumente culturale. Aici, paginile ce se referă la vechi şi uitate spectacole sunt pline de viaţă prin spectacolul comparatist pe care îl interpretează criticul.
Bedros Horasangian “Un război murdar” este o carte de reportaje. O carte despre adevăr şi minciună. "Un război murdar" este o carte despre două popoare şi o ţară. Popoarele se numesc rus şi cecen, ţara este Rusia. Avem radiografia unui răz
