Currently Browsing: SF/Fantasy/Horror

Smith L.J. – Jurnalele vampirilor. 9 volume

Conflictul este de obicei între bine şi rău, între lumină şi întuneric, gravitând în jurul unui personaj central ambiguu, care, încercând să seducă eroina principală pentru a o atrage în lumea lui întunecată, sfârşeşte prin a renaşte el însuşi in lumina. Seria Jurnalele Vampirilor a fost adaptată de curând pentru televiziune.

Wells H.G. – Războiul lumilor

Războiul lumilor prezintă povestea unei invazii extraterestre care îi ia prin surprindere pe pământeni. Interesant este că invadatorii marţieni respectă regulile biologiei şi ale fizicii, astfel încât, deşi sunt net superiori pământenilor din punct de vedere tehnologic, au dificultăţi în a se mişca liber din cauză că atmosfera Pământului

Susan Ee – Îngeri căzuți

Primul volum al trilogiei Penryn și Sfârșitul lumii Au trecut șase săptămâni de când Îngerii Apocalipsei au coborât pe Pământ pentru a distruge lumea modernă. Bandele de răufăcători sunt stăpânii zilei, iar spaima și superstițiile cei ai nopții. Când îngerii războinici răpesc o fetiță neajutorată, sora ei Penryn, în vârstă de șaptesprezece ani, e hotărâtă să facă orice să o salveze. Orice, în afară de a încheia un pact cu un înger inamic. Împreună cu Raffe, un luptător rănit și fără aripi, pe care îl salvează, Penryn pornește într-o călătorie plină de pericole pentru a-și regăsi sora și în timpul căreia cei doi protagoniști trebuie să se sprijine unul pe celălalt ca să poată supraviețui. „Acțiune, ritm alert, scene terifiante: Îngeri căzuți e o carte pe care trebuie să o citiți.” Entertainment Weekly „Îngeri căzuți are tușe realiste, viziuni de coșmar, personaje bine construite, atmosferă și o scriitură puternică.” Publishers Weekly Susan Ee a mâncat mezze în cetatea veche a Ierusalimului, a făcut surf în apele calde ale Costa Ricăi și și-a prezentat filmul de scurt-metraj la un festival important. Toată viața a fost pasionată de science-fiction, fantasy și horror, mai ales dacă au un strop de romance. O vreme a fost avocat, dar adoră să fie scriitoare pentru că această meserie îi descătușează imaginația. Lumea de apoi Order Îngeri căzuți Preț @ RON35,00 Qty: Adauga in cosul de...

Susan Ee – Lumea de apoi

Susan Ee e pasionată de science-fiction, fantasy și horror, mai ales dacă au un strop de romance. O vreme a fost avocat, dar adoră să fie scriitoare, pentru că această meserie îi descătușează imaginația. Cărţile sale au fost traduse în peste douăzeci de limbi, iar filmele sale de scurt-metraj au fost prezentate la festivaluri importante. Trilogia Penryn şi Sfârşitul lumii este bestseller

Marc Goodman – X-Cyber. Viitorul începe azi

Bestseller New York Times, Wall Street Journal şi USA Today, aleasă de Amazon „Cea mai buna carte business“ a anului 2015, lucrarea X-Cyber este scrisă de unul dintre liderii de marcă în domeniul securităţii globale, Marc Goodman. Cum atacă hackerii? Cum folosesc unele ţări tehnologiile avansate împotriva noastră, făcându-ne astfel vulnerabili mai mult decât am putea crede? X-Cyber: viitorul începe azi introduce cititorii în lumea digitală subterană, pentru a le dezvălui modurile în care acţionează hackerii asupra publicului, dar şi asupra corporaţiilor. Order X-Cyber. Viitorul începe azi Preţ @ RON59,00 Qty: Adauga in cosul de...

Fabio Geda – BERLIN. Zorii din Alexanderplatz vol.2

Când orașul era încă un oraș, oamenii se trezeau în fiecare dimineață în Berlinul de Vest și în Berlinul de Est, separate prin Zidul necruțător. Când orașul era încă un oraș, Timo, Jakob și Christa nu aveau cum să știe că, într-o bună zi, vor fi nevoiți să deschidă ochii într-o lume fără adulți, în cartierele unui Berlin de nerecunoscut, plin de primejdii. Un oraș în care, pentru a supraviețui, este nevoie să faci parte dintr-un grup: Gropiusstadt, Havel, Reichstag, Tegel, Zoo. În ciuda luptelor înverșunate însă, toți au ceva în comun: virusul care, la sfârșitul adolescenței, le va curma viața, ca și cum maturizarea ar fi fost o condamnare la moarte. Iar virusul nu este singura primejdie. O fiară misterioasă umblă liberă pe străzi, atacă și ucide animale și copii, apoi dispare fără urme. Iar pentru a se apăra de inamicul invizibil, tinerilor nu le mai ramâne decât să se alieze și să lupte împreună. Order BERLIN. Zorii din Alexanderplatz vol.2 Preţ @ RON28,80 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries