Culegerea de proze scurte ale lui Ernst Jünger, care a avut la bază volumul omagial Ausgewählte Erzählungen (Povestiri alese), publicat în 1975, este definitorie pentru personalitatea literară a autorului german.
Stilul lui Jünger, ca al oricărui mare prozator, evoluează, îmbogăţindu-se cu noi şi noi valenţe. Coordonatele operei sale sunt prezenţa constantă a persoanei autorului, chiar dacă nu e vorba de o proză autobiografică, şi spiritul reflexiv prin care le atribuie personajelor propriile sale opinii.
Experienţa din Primul Război Mondial, copilăria, momentele marcante din viaţa sa şi a celor din jur, interesul ştiinţific pentru natură sunt pretexte pentru afirmarea convingerii că dragostea înnobilează şi că valorile morale trebuie apărate, indiferent de condiţiile potrivnice.
O natură exuberantă, zugrăvită cu paletă de pictor, o limbă simplă, care curge firesc, întâmplări interesante – întregul volum este impregnat de o adevărată bucurie de a povesti.
Sku: ALBINE6S761AQUA
Zona livrare A
Această spectaculoasă reconstituire a unei perspective inedite asupra existenţei se datorează curiozităţii intelectuale a autorului şi aptitudinii lui de a-şi imagina situaţii existenţiale. Se datorează, pentru a ne exprima sintetic, talentului său literar. Este adevărat, T.O. Bobe tinde să se joace de-a literatura şi această luare în deriziune a propriei sale gravităţi (talentul are întotdeauna gravitate, în sensul etimologic al cuvintului) îl deosebeşte de înaintaşi.
De acelaşi autor
Centrifuga
Sku: BO230TO
Zona livrare A
Acuzat cândva pentru o vină obscură, închis de ani buni într-un penitenciar cu misterioase ramificaţii subterane, unde se dovedeşte un deţinut răbdător şi conştiincios, Kosef J. se trezeşte într-o dimineaţă eliberat. Fără să-şi fi dorit. Fără să i se spună de ce. Fără sa i se explice măcar ce presupune „a fi liber”. În aşteptarea întâlnirii (aminate sine die) cu directorul închisorii, domnul K. descoperă cu stupoare împrejurimile coloniei. Parcurgând, odată cu „privilegiatul” personaj, serii concentrice de lumi kafkiene, cititorul acestui roman s-ar putea simţi, deloc paradoxal, la el acasă…
De acelaşi autor
Groapa din tavan
Sku: DOMNULKAG5AS
Zona livrare A
Oare ruşii iubesc altfel? Povestiri de Ludmila Uliţkaia, Anna Politkovskaia, Vladimir Sorokin, Viktor Erofeev, Eduard Limonov, Iuri Mamleev şi mulţi alţii aşează câte o piesă în complicatul puzzle al dragostei trăite à la russe.
Iraţională prin definiţie, dragostea ruşilor poate avea aura proletcultistă dată de muncitorii din fabrici şi de lucrătoarele textiliste, mergând mână-n mână pe calea comunismului, dar poate lua şi forma dragostei-compasiune, cea a femeilor care porneau prin labirinturile de cârciumi, căutându-şi bărbaţii beţi morţi. La fel de bine îşi poate schimba decorul în plin haos al anilor ’90, când decadenţa, averile mamut şi crima organizată devin noile „jucării” preferate ale bărbaţilor. E dragostea distructivă sau mângâietoare trăită în plin război cecen, dar şi pasiunea nebună, dintre profesor şi studentă. Iar dacă acest spirit rus există, el poate impregna chiar universala dilemă a unui bărbat incapabil să aleagă între cele două femei cu care-şi împarte viaţa.Optsprezece autori vă scriu despre dragoste din Rusia, cu dragoste.
Omoară-mă este ultima care a prozatoarei Ana Maria Sandu. Vali este un tânăr care o găseşte într-o seară pe Ramona, o fată de vârsta lui, plângând. Ambii intră rapid în comuniune sufletească. El băut, ea, după o proaspătă crimă, se sărută chiar, la un moment dat. El dispare pentru a lăsa loc poveştii unei fete care a ajuns să stea în gazdă pe Domenii 76 la o bătrână, mare povestitoare. Dacă la început nu-i gusta aventurile, cu timpul le-a acceptat, ba mai mult – savoarea prozei – a făcut, conştient sau inconştient, parte din jocul nebunesc al Doamnei Manea. Episodul menage a trois-ului, dintre bătrână, tânără şi un personaj din tinereţea sa, încântă cititorul, nu dezgustă. Rar aşa un rafinament printre tinerii noştri scriitori. Cele două devin foarte apropiate. Cu gândul la bărbatul din experienţa sexului în trei, parcă nu mai este aşa de ataşată celorlalte poveşti, la fel de savuroase ale bătrânei. Trebuie să asculte unele istorisiri legată.
Pentru că dacă nu se rup planurile, eroii îmbătrânesc degeaba, la un moment dat, noi, ca cititori, ne-am trezit cu o lungă scrisoare de motivare: de ce a omorât-o pe babă. Vali revine în finalul cărţii dar nu convinge că poate fi un personaj. Ce impresionează la ultima carte a Anei Maria Sandu este universul psihotic al ultimei părţi, o nebunie care accentuează valoarea scriiturii reprezentantei noului val literar de la noi. Ce se lungeşte este partea scrisoarei prin care încearcă să-şi justifice crima. Şi partea vampirologică e slăbuţă, chiar dacă ştim că acum e o modă.
Sku: DJHFB-5
Zona livrare A
“Musteşte în Sandip mult adevăr, multă senzualitate, multă falsitate; carnea îl înfaşă în cruste groase! Şi, totuşi, trebuie să mărturisesc că există în interiorul lui o mulţime de lucruri pe care n-am şti să le înţelegem – înlăuntrul lui şi înlăuntrul nostru al tuturor. Ce minunăţie e omul! Numai Teribilul ştie ce planuri misterioase a împlinit; şi totuşi, nu putem decât să ne tânguim. Shiva este zeul haosului. El este numai bucurie. El va distruge legăturile servitutii noastre.
În Scaune de pluş Dan Petru Cristea construieşte o utopie negativă foarte ingenioasă şi, într-un fel, actuală. Armătura narativ-speculativă susţine aici o reflecţie asupra mecanismelor represive − dublate de inevitabile riposte subversive − ale unei societăţi guvernate totalitar. Cititorul e provocat să-şi imagineze o Românie care, chiar dacă a depăşit pragul fatidicului an 2000 şi chiar dacă a intrat, ca tot restul lumii, în era Internetului, rămâne captivă într-un sistem politic (cvasi)comunist: Revoluţia a eşuat, dictatorul e în viaţă , mijloacele orwelliene de supraveghere sau de control al informaţiei s-au perfecţionat.
Sku: SZIUFNMDU
Zona livrare A
Gluma rusească aduce în scenă destinele unor oameni care caută cu obstinaţie să înţeleagă ce se întâmplă cu ei înşişi sau dacă mai pot spera că vor ieşi vreodată din labirintul amintirilor traumatizante ale comunismului şi din marasmul tranziţiei româneşti postdecembriste.
Sku: FT45AQYXNZ
Zona livrare A
Stan Velea: “Proza scurtă este primul dintr-o serie de Opere alese în trei volume, care cuprind creaţiile reprezentative ale celebrului scriitor polonez în domeniile prozei şi al teatrului deriziunii. Schiţele şi povestirile apărute acum pentru prima dată în versiune românească rotunjesc sugestiv fizionomia artistică a dramaturgului de renume mondial. Inteligenţa sclipitoare şi acuitatea observaţiei, dublate de o capacitate rar întîlnită de a transfera în forme originale derizoriul realităţii în cîmpul artei durabile fac din fiecare intervenţie a acestui maestru neîntrecut al poantei seci, lapidare o lectură fermecătoare, mai totdeauna încheiată cu concluzii instructive. Ridendo castigat mores…”
Slawomir Mrozek s-a născut la Borzecin în Polonia. Emigrat în 1963, a trăit pe rînd în Italia, Franţa, SUA şi Germania de Vest, revenind în Polonia abia în 1997. A scris proză scurtă, două romane parodice, cîteva scenarii radiofonice şi de film şi mai multe piese de teatru în formula teatrului absurd, care s-au jucat pe toate marile scene ale lumii.
Volume traduse în limba română: Tango, Bucureşti, 1967; Fuga în sud, Bucureşti, 1970; Teatru, Bucureşti, 1986; Dragoste în Crimeea, Bucureşti, 1998; Povestiri 1990�1993, Iaşi, 2001; Croitorul şi alte piese, Iaşi, 2002.
În acest an, Slawomir Mrozek a primit ordinul Legiunea de onoare în grad de Cavaler pentru merite în cîmpul literaturii şi pentru contribuţia la dezvoltarea culturii franceze.
Povestea unei coroane de oţel este o scriere cu titlu simbolic, consacrată evocării rolului jucat de regalitate în frământata epocă a războiului de independenţă faţă de Poarta otomană.
De acelaşi autor
Balade şi idile. Fire de tort
Volumul de proză Johnny Panic şi Biblia Viselor include un corpus amplu de texte în proză, de la povestiri de tinereşe şi maturitate până la fragmente din jurnalele şi însemnările personale ale autoarei Sylvia Plath.
Sku: SY238SP
Zona livrare F