rss feed
articole | comentarii
Buna dicţiune lirică, ştiinţa rostirii poetice, bucuria de a compune pagina, capitolul, cartea divulgă experienţa poetică. Scriitorul, disciplinat, sobru, cu un bun simţ de zile, mari, a evoluat de la un volum la celălalt. Textualismul, încă prezent, e pus în cumpănă de o poezie a interogaţiei. O bună poezie a oboselii, a vârstei, a trecerii anunţă itinerarii lirice deosebot de fertile. Cornel Ungureanu
Sku: HUSSMSJD
Faldul negru a sufocat lume
Respiraţia s-a transformat în horcăit
Iar aerul a prins un miros de greaţă.
În spuma albă am văzut poveşti, marea
A fost închizitorul rănilor şi regretelor, ţintuit
În lemn şi cetină absurdă… îngerul îngheaţă.
Ce vise, ce iluzii, ce minţi deschise
Către porţile unui Babilon uitat de timp.
Ce suflete închise în labirintul de nadir aurit.
Am deschis o carte, am scris o literă, el râse
De mine, dar eu plin de avânt l-am trimis în nimb
Unde uitat plânge, strâns cu lanţ ruginit
De apa ochilor unei lumi ce a uitat lumina.
Când zevzecii stângii
uneau proletari în stradă,
într-un Paris sub asediul militar,
încoronat cu Les fleurs du mal,
scriitorul hedonist dobora romantismul
pentru a urca boema, sus în stal.
Vindecat de melancolie
dar nu şi de bolile vieţii,
la capătul visării, pe treapta urcării
la masa din Café Guerbois,
îi organiza învăţăcelului,
jucător la bursă
şi pictor de ocazie,
viitorul eliberării de idealism
prin exotism în artă cu plăcere
pentru ziua când el va fi doar simplă literă moartă.
Cuibăriţi în fum şi adânciţi în vorbărie,
cei doi nu auzeau împuşcăturile aproape perfecte
duelul de afară li se părea operă bufă
sub plafonul îndeajuns de căzut
nu-i interesa cum de departe
Gambetta împingea monarhia pe scări,
iar revoluţionarii de aproape urcau republica
în podul indulgenţelor comunale.
.
Sena era de departe albastră
aproape închegată de sânge nobil,
apăsaţi de gradena timpului
cei doi făceau
smintite schimburi de ştafetă,
transfer de spirit aventurier,
pentru depărtata apropiere prin artă.
Bătrânul recita:
“Gitana Carmen: ten de smoală,
păr abundent de abanos,”
iar tânărul dobândea virtuţi.
tărâmul de extaz, linişte şi artă
aştepta magicianul cu o singură culoare.
După ani, sub un palmier,
l-am lăsat pe Münchhausen,
baronul de dincolo de chipul exagerării,
printre Emailuri si camee,
mi-am zis, stropit de picurii de sare,
sub soarele impresionist la tegument,
expresionist la fresca veşniciei,
Gautier s-a întrecut pe sine,
cred că plutesc
în paradisul lui Gauguin.
Fără lecţia de taină
de sub acoperişul povârnit
Café Guerbois-ul, salvat prin boemă,
Pe plajă, dezbrăcat de platitudini, gândeam aşa:
muritorul instruit la nemurire
n-ar fi urcat aborigienii
în înălţimi de frescă, sfinţi exotici
De unde venim? Ce suntem? Încontro ne îndreptăm?
o altfel de capelă sixtină.
Dacă n-ar fi iubit aventura,
mai mult decât efemera-i viaţă,
n-am fi ştiut “Arearea”
-expresia bucuriei polineziene –
sintetica lumii pastorale.
Putea fi burghez al lumii pariziene
servit de curteni, bunic bogat,
a preferat să mute în Tahiti
vrerea mentorului:
exotism prin artă.
Exerciţiul memoriei?
Băştinaşii din Atuona n-au furtuni în creier,
doar pe mare,
niciun metis din insulă
nu-ţi poate arăta unde,
pictorul de geniu cu a lui Vahine
ridicau pânzele corăbiilor
ale lumii noile modele
din Casa Plăcerii,
aproape de atolul de coral.
Arearea rămâne rupestra mărturie
a trecerii exoticului în absolut.
De la justiţiarul Zola şi certăreţul Duranty,
prin Monet, Renoir şi Sisley,
instituţia de pierdut vremea,
Café Guerbois, e tot acolo,
doar fotografia mesei cu discipol şi maestru,
strategic mutată în seiful norilor.
Or fi pregătind cei doi
oare revolta îngerilor?
Poem semnat de Marius Ghilezan
Poemele din Operele imperfecte nu sunt mai frumoase sau la fel de frumoase ca eroticele din O viziune a sentimentelor. Sunt, pur şi simplu, altfel, deşi aparţin aceluiaşi poet. În loc să regretăm schimbarea, ar trebui să o salutăm: Nichita Stănescu este unul dintre puţinii mari poeţi români care nu acceptă să moară în viaţă fiind şi, mai întâi la 37, apoi la 45 de ani, întoarce spatele la tot ce crease până atunci şi caută altceva. Tocmai această misterioasă – pentru unii, inexplicabilă sau inacceptabilă – pluralitate asigură operei sale o remarcabilă rezistenţă în timp.
Etapa postmodernistă este, în opera stănesciană, la fel de reuşită şi de însemnată, pentru evoluţia istorică a poeziei româneşti, ca şi etapa modernistă. Sunt mai puţine versuri memorabile şi mai puţine poeme antologice, dar în spatele textului programatic alcătuit pulsează aceeaşi gândire poetică în alertă, aceeaşi inteligenţă discursivă şi, mai ales, aceeaşi incredibilă capacitate de a tulbura sensurile, care străvede, în semnele greu de înţeles de pe faţă, nodurile de neînţeles de pe dos…
De acelaşi autor
Sunt un om viu (Viaţă autori)
Sku: DZJFMFHF
Cartea are şi o semnificaţie filozofică. Este reprezentativă pentru geniul indian. Dar mâhnirea teribilă care se ascunde în aceste poeme face orice apreciere, supusă teoretizării, să pară nu numai superficială, ci şi, într-un fel, lipsită de sens.
Picioru-mi atinge uşor,
pe sub masa din Bowanipore
Cât să fi trecut de-atunci?
Dar amintirea încă-i caldă
şi are curioase braţe lungi.
Sku: TSZHSNSHS
Ţinutul misterios este accesibil doar Poetului, deoarece doar acesta poate străbate cărările danteşti ale trecutului şi hăţişurile impenetrabile ale viitorului. Doar el poate să reducă o experienţă-limită la un vers memorabil, aşa cum poate să imprime pe o bucată de hîrtie desenul celor mai apăsătoare experienţe. Gabriel Chifu a fost acolo.
Sku: UISMSJSSSS
Opere vol.1,Mihai Eminescu, Format 24 x 29,5 cm.,legat, cartonat, 528 pagini
POEZII TIPĂRITE ÎN TIMPUL VIEŢII
Introducere • Note şi variante • Anexe
Ediţie critică îngrijită de PERPESSICIUS
Opere vol.2,Mihai Eminescu,Format 24 x 29,5 cm., legat, cartonat, 464 pagini
POEZII TIPĂRITE ÎN TIMPUL VIEŢII
Note şi variante: de la povestea Codrului la Luceafărul
Ediţie critică îngrijită de PERPESSICIUS
Opere vol.3, Mihai Eminescu, Format 24 x 29,5 cm., legat, cartonat, 422 pagini
POEZII TIPĂRITE ÎN TIMPUL VIEŢII
Note şi variante: de la Doina la Kamadeva
Ediţie critică îngrijită de PERPESSICIUS
Sku: DNDDNDMD
Cu ocazia aniversării a 80 de ani de către Geo Dumitrescu, editura Curtea Veche a publicat ediţia completă şi definitivă a Operei sale poetice (Aritmetica, Libertatea de a trage cu puşca, Furtuna în Marea Serenităţii, Aventuri lirice, Nevoia de cercuri, Jurnal de campanie, Africa de sub frunte). Cartea este îngrijită chiar de autor şi are o prefaţă semnată de Eugen Simion în care este confirmată valoarea creaţiei lui Geo Dumitrescu: Geo Dumitrescu şi-a format, încă de la început, un stil, şi stilul său poetic s-a impus. Este stilul unei generaţii şi stilul unei personalităţi care refuză să se clasicizeze, să se ia cum se spune în serios, făcând opoziţie literaturii din interiorul literaturii. Prin acest continuu exerciţiu al contestaţiei, stilul, ca şi omul, refuză să îmbătrânească. Geo Dumitrescu este unul dintre poeţii cei mai importanţi după război.
Fiecare capitol al cărţii este însoţit de desenele şi facsimilele din manuscrisele autorului. Lucrarea mai cuprinde un indice alfabetic al poeziilor, referinţe critice şi nota autorului: Ediţia de faţă, pe care o prezintă Curtea Veche, distinsă editură cu afinităţi mateine, într-o ţinută aleasă, cordială şi aluziv-omagială faţă de iminentul nimb octogenar (dar şi optzecist, oarecum!) al autorului, este desigur un fapt de istorie literară. (…) Criticii, de altfel, sunt convocaţi şi de data asta, în anexa cărţii, ca un preţios auxiliar al lecturii
Sku: IDUV-MDL
Raluca Brancomir s-a născut în Bucureşti în 1963 şi a absolvit Facultatea de Litere. În timpul facultăţii a debutat cu poeme în revista Ramuri şi a continuat să publice poezie la Steaua, Vatra, Tribuna. A colaborat cu Editura Univers şi cu revista Secolul XX în domeniul traducerilor. Din 1988 trăieşte în Israel. A publicat traduceri şi poezie în presa locală. Poeziile i-au fost găzduite recent de revistele Dacia literară, Convorbiri literare, Poezia, Acolada, Apoziţia şi Luceafărul.
Sku: TRANSVS5SGSVS
Puterea nu e să cucereşti nefericiţi,
ci să-i faci să-şi dorească fericirea.
Ai prins din zbor bucuria copilului,
când i-ai pus în braţe o minge să se joace?
Cum i se luminează bătrânei faţa,
la o simplă mângâiere?
Dar trecătorului când i-ai dat ziua bună
şi bolnavului urare de viaţă?
Ai citit versetul biblic
din zâmbetul fetei care suflă o păpădie?
Ce bine curge apa
când pântecului albiei
i-ai scos bolovanii
şi mâlul.
O clipă de atenţie plantei şi-ţi înfloreşte-n palmă.
Cât de pufoşi sunt tuberculii roz,
după o frământare de sapă şi greblă.
Îi e destulă o mână de fân fătătoarei,
şi-ţi dă laptele ăl mai bun.
Obţii cel mai fidel orologiu,
aruncând cocoşului o cană simpă de linte.
Curăţă cuibarele
şi vei avea cele mai multe ouă
Spală noaptea de coşmaruri
şi te vei trezi curat.
Roagă-te, iubeşte şi taci!
Când iubirea de putere
înlocuieşte puterea iubirii,
în tine coboară pierzania,
în chip de Fata Morgana.
19.90 – 15.00 Lei
Recomandat de bookiseala.ro
Ironic, sarcastic şi capabil de cele mai riscante triplu-salturi ale tandreţei şi confesiunii, Marius Ghilezan scrie o poezie autentică, vie, în care îşi biciuie contemporanii pentru abandonarea de sine, păcatul uitării şi o atracţie suicidală faţă de derizoriu şi dictaturi. Întrebării lansate pe vremuri „la ce bun poeţii în vremuri de izbelişte?” îi răspunde precipitat, implicat,nerăbdător, cu iuţeala mânuitorului de lasou care e conştient că orice mişcare greşită sau întârziere îl poate costa viaţa sau, în cel mai fericit caz, o vânătoare ratată.
Poetul taumaturg şi melopeic din vremuri mai blânde e înlocuit de purtătorul de cuvânt al unor comunităţi trădate, de solul ce descifrează dezastre şi profunde descumpăniri, o revoluţie confiscată, pierderea valorilor naţionale şi individuale.
Originar din Timişoara, de unde a început descătuşarea, dar şi demonismul scenariilor de compromise dictate de la Bucureşti, Marius Ghilezan scrie prima carte de poezie din postcomunism care deplânge înlocuirea cortinei de fier cu o cortină de ceaţă, de minciuni şi artificii.
Poemele lui ne trezesc şi ne biciuie, ne scutură din indolenţa civică şi zdruncină vechi şi noi tabieturi de slujitori ai unei libertăţi care trişează, de vreme ce îngenunchează suflete şi spală creiere, manipulate de picătura chinezească a ştirilor zilnice de camuflaj.
Marius Ghilezan mai crede, şi bine face, în gura de foc a poeziei, într-o imposibilă recrutare. El ne previne că orice cruciadă a adevărului poate fi deturnată prin cuvintele puterii şi contagiunea
depresiei colective, pentru a deveni ofensiva învinşilor: e un pericol ca plevuşca din voi,/hrănită cu litre de mălai şi iluzii de viaţă/să îngraşe rechinii partidului devorator /pe noi să ne înghită
marea prostime votantă de corali/cumpărată cu grămăjoare de urzici în piaţă.
Poemele sunt pline de paradoxuri şi de judecăţi de apoi puse în versuri memorabile de un spirit clarvăzător, mirean, iconoclast şi etern adolescent. Această puritate salvează toate poemele de un limbaj realist, muiat în jurnalismul de atitudine şi implicare, practicat de autorul mai multor cărţi, dintre care cel puţin una nu poate fi uitată.
Hoţia la români, cartea care pleca de la alintul ce „‘oţ e copilul meu” şi explica o acuză colectivă, îşi are în volumul de faţă – asemenea cadranului de ceas, în greutăţile şi mecanismul unor metafore şi antiteze în cascade – un corespondent liric. Sunt zeci şi zeci de versuri care sună precum aforisme şi rostesc adevăruri necruţătoare în faţa unor interlocutori a căror mediocritate e tivită cu mult tupeu, tot astfel cum oglinda în care se privesc reflectă marasmul moral, acea ghenă interioară: Când ai de gând să-ţi umpli menajeria / cu trupuri moi şi porniri viscerale, / cauţi prin ghena-oglindă / a lumii din voi.
Precum într-un diptic ce ne descumpăneşte, despărţind, purgatoriul şi raiul de iad cât timp cel din urmă va fi fiind al tranziţiei, volumul trece cu viteza vagonetelor de montagne-russe din trecut în prezent, din Evul Mediu balcanic şi românesc în România ce-şi exhibă europenismul şi globalismul, adâncindu-şi provincia lismul de viziune şi indiferenţa faţă de libertatea opţiunilor. Unul dintre versurile cele mai dure,descins dintr-o viziune cioraniană atinsă de literature absurdului, evocă un popor întreg care aşteaptă papagalul să-i citească destinul.
Prin Marius Ghilezan, poezia devine pamflet şi predică, pelerinaj al spovedaniei aceluia ce nu se lasă învins de memorie. Versurile caută sfinţi şi martiri văzuţi nu doar ca nişte relicve de închinat.
Pelerinajele memoriei scurtcircuitează minciuna şi sunt garante ale primenirii omului. Într-o vreme când textele se dezic de valori şi de muzica sferelor de iubire şi idealuri, Marius Ghilezan defineşte conferinţa de la Yalta, fără nicio diplomaţie sau eufemism, locul unde mai mari ai lumii au aprins un viitor de paie care fumegă şi azi.
Mulţi scriitori dintre cei mai tineri habar nu au că „lâna de aur” a Europei a fost împărţită la acea reuniune la nivel înalt, numită cu sadism „a argonauţilor”
de cei trei lideri, Stalin, Churchill şi Roosevelt: La Yalta, fumaseră cu sete / şi până la chiştoc / ţigara unui viitor de paie.
De ce i-ar păsa tânărului de azi de tragedia petrecută la Livadia şi nu ar scrie poeme în stilul Flower Power, experimente textuale şi versuri antilirice despre alcool, sex, dezabuzare şi lipsă de orizont? Pentru că vremurile pot fi oricum, de cenuşă, de ciumă, de coşmar, de cinism, dar ele nu pot fi salvate de marasm şi minciună fără cea mai liberă formă de autoritate, aceea a frumosului şi a binelui sălăş luind în Cuvânt. (Doina Uricariu)
Câteva poeme, aici.
de acelaşi autor:
Impostura – despre snobism şi puterea falsului
Sku: TIGARA
Recomandat de bookiseala.roManual de campanie electorală - cu elemente de New Media are toate ingredientele necesare unei campanii de s
