rss feed
articole | comentarii
Textele despre film semnate de Alex. Leo Şerban au în comun pasiunea pentru arta cinematografică şi o sumă de concepţii personale privind locul şi rolul vizualităţii în cultura actuală. Ele lansează o polemică – implicită sau nu – cu cei pentru care Filmul este o „fetiţă cu chibrituri” abandonată în afara canonului cultural.
Sku: NSU7S
Volumul Cărţi sau ţigări include o serie de eseuri şi texte publicistice în care autorul britanic abordează, cu bine-cunoscuta sa incisivitate şi umorul lui subtil, teme mai mult sau mai puţin grave. Interesul redus pentru lectură al oamenilor obişnuiţi (comentat în textul cu titlul explicit Cărţi sau ţigări), atmosfera mizeră dintr-un spital franţuzesc interbelic, zbaterile ridicole ale unui cronicar de carte sau slaba reacţie a scriitorilor occidentali faţă de starea literaturii din Uniunea Sovietică sunt doar câteva din subiectele abordate de George Orwell într-un demers în care dimensiunea etică e dublată de talentul jurnalistic şi literar al acestui mare prozator din secolul XX.
Sku: BSSGSS
O carte uneori ironică, alteori nostalgică, adesea de un umor savuros, în care autorul adună amintiri dragi, impresii de călătorie, dar şi portrete ale unor sportivi celebri sau poveşti „din Epoca de Aur”.
Sku: FSVSAFA
Dincolo de modestia jucată a titlului, La foc mărunt arată un Livius Ciocârlie în plină formă intelectuală. Fie că e vorba de lecturi, evenimente existenţiale sau ale vieţii publice, inclusiv politice, reflecţiile şi notaţiile sale diaristice sunt cât se poate de vii, de proaspete şi de spirituale, stimulând reacţii pe măsură din partea cititorilor. Descoperim, în aceste pagini sclipitoare, un Livius Ciocârlie mai implicat şi mai combativ, un „avocat al bătrâneţii conştiente de sine” care-şi pune în scenă vulnerabilităţile cu acelaşi farmec discret al autoironiei devenit, deja, marcă înregistrată.
Sku: GSTTSGS
Eseul lui Ion Vartic e construit deopotrivă pe opera lui Cioran şi pe scrisorile din tinereţe ale acestuia descoperite după 1989 – mai ales 12 scrisori către Bucur Tincu din 1930-1933 –, pe cărţile preferate încă din adolescenţă şi pe întâlnirile autorului cu un Cioran aflat la vârsta senectuţii, în Paris, la începutul anilor 1990.
Sku: GDBGDGD
”Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o papușă de cârpa și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc, deși aș gândi tot ceea ce spun. Aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru valoarea lor, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică.
Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult; de-abia acum înțeleg că pentru fiecare minut în care închidem ochii pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc, aș ramâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi.
Aș asculta în timp ce alții ar vorbi și, Doamne, cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată! Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâma de viață, m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci și sufletul.
Doamne, dacă eu aș avea o inimă, mi-aș scrie ura pe un cub de gheață și aș aștepta ca soarele să-l topească. Aș picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh, un poem de Benedetti și o serenadă de Serrat pe care aș oferi-o Lunii. Aș uda trandafirii cu lacrimile mele ca să pot simți durerea spinilor și sărutul de culoarea cărnii al petalelor proaspete.
Doamne, dacă aș putea primi o farâma de viață… n-aș lăsa să treacă nici măcar o zi fără să le spun oamenilor că iubesc, că îi iubesc. Aș convinge fiecare femeie și fiecare bărbat că la ei țin cel mai mult și aș trăi îndrăgostit de iubire. Bărbaților le-aș dovedi cât de mult greșesc atunci când cred că nu trebuie să se mai îndrăgostească atunci când îmbătrânesc, fără să știe că ei îmbatrânesc tocmai pentru că încetează să se mai îndragostească.
Unui copil i-aș face cadou o pereche de aripi, dar l-aș lăsa să învete singur a zbura. Pe cei bătrâni i-aș învăta că moartea nu vine o dată cu vârsta, ci o dată cu uitarea.
În fond, și eu am învățat de la oameni atâtea lucruri… Am învatat că toata lumea vrea sa trăiască pe vârful unui munte, fără să stie că adevărata fericire este felul în care urci pantele abrupte spre vârf. Am învăţat că ori de câte ori un nou-născut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima oară, degetul mare al tatălui său, îl ține strâns pentru totdeauna.
Am învățat că un om are dreptul să se mire atunci când vede un om căzut, dar de fapt ar trebui să întindă mâna să-l ajute să se ridice.
Sunt o mulțime de alte lucruri pe care aș putea să le învăț de la voi, deși, realmente, multe nu îmi mai vor servi la nimic, fiindcă atunci când mă vor pune la păstrare în acea cutie, eu voi fi murit deja…”
“Fereşţe-mă, Doamne de prieteni….“, cartea lui Larry Watts, este cea mai vândută carte a începutului de an. Oare de ce? Mai este actual Războiul clandestin al blocului sovietic cu România?
Nu am devalizat Bancorex. Nu am făcut afaceri cu statul. Nu am off-shore-uri. Nu mi-am „parcat“ măcar un milion de euro. N-am nici măcar patru case. „Ai fost degeaba în poziţii de comandă. Eşti un prost!“. Aşa mi-a replicat recent un confrate jurnalist, şef de gazetă. Şi nu am negat. Da, sînt un prost. Recunosc.
Mai citeşti? Înseamnă că eşti un prost ca şi mine. Nu te tratezi în clinici occidentale. Nu te uiţi la poşetele Armani. Nici la parade de stele de pe cat-walk. Ştii că Mozart nu e numai o ciocolată, iar Soljeniţîn, vreo piaţă din Praga. Că Jan Palach nu e fotbalist ceh, cum Dubcek nu a fost niciodată Ceauşescu. Ştii, la fel ca mine, că, dacă nu ar fi fost comunismul, poporul român gîndea şi se purta altfel. Omul de rînd ar fi avut o altă grilă de valori, diferită de grila de salarizare.
Odată, la o terasă de fiţe, şi-a făcut prezenţa imperială un mare magnat cu nume de bancă. Fireşte, a descălecat dintr-o limuzină de Hollywood. O gardă pretoriană îi flanca aura. Bombănea ceva despre neamul de slugi. M-am apropiat şi i-am replicat că doar acesta i-a recunoscut Mărirea. Astfel, în Germania, ar fi fost un evazionist şi atît. Un puşcăriaş de lux. Fără nume atîrnat sub proiectoare. A pus gorilele pe mine.
Noroc că cineva i-a spus că nu-s un Gheorghe, de pe străzi. Puterea scrisului şi a vorbelor tăioase l-a biruit. A şi recunoscut apoi în faţa prietenilor de la masă că aşa ceva nu i s-a mai întîmplat, ca cineva să-i conteste zeitatea. Un popor este mic atunci cînd are zei prea mari. Şi, de aici, toată nebunia. O lume întoarsă pe dos. Cui să-i mai spun că bunica mea, muncitoare fiind, mergea în concedii la Cannes, în perioada interbelică, şi frecventa balurile vieneze? Că mă învăţa că, oricît de greu îmi va fi în viaţă, să nu mă plîng, iar dacă-mi va fi bine, să nu uit de unde am plecat?
Bogat nu înseamnă să ai idoli creponaţi, înveşmîntaţi în mantii sidefii şi cu aripi de ceară. Bogat nu înseamnă să te închini la idoli falşi şi la profeţi mincinoşi. Bogat înseamnă să ai decenţă, echilibru şi măsură. Un prost de aici nu e la fel ca prostul de pretutindeni.
Dar aici, pe latitudinea geografică a Absurdistanului, cel care nu învîrte, nu şmenuieşte, nu înjură şi nu se poartă ca la cort e un ratat. Nimeni nu ridică ode Bunului-simţ, doar Bunului-Plac.
Sigur că, într-o lume pervertită, negrul e alb şi cenuşiul are strălucire. În decorul de travesti, orice guguştiuc se crede pasăre măiastră. Dar niciodată nu va ajunge pe soclu. Venerat va fi o vreme, de un popor ce-şi revine cu greu la condiţia normalităţii, dar nu va fi veşnic. La fel ca şi sclipiciul după ploaie, istoria îl va rade. Şi asta o ştie orice prost.
Pe terasa Flora, din oraşul copilăriei mele, era un nebun care decreta mereu: „Unii se nasc proşti, iar alţii se formează cu timpul!“. Încă nu mi-am rezolvat dilema. Fac parte din prima sau din a doua categorie? Principal e că recunosc. Dacă ai suportat pînă aici, înseamnă că eşti un prost ca şi mine.
Opera lui Amos Oz este tradusă în peste patruzeci de limbi.
Cum să lecuieşti un fanatic reuneşte o serie de excelente eseuri şi un interviu al lui Amos Oz pe teme care, prin stringenţa problemelor subsumate lor, ar trebui să figureze pe o „ordine de zi” a gândirii fieşcăruia dintre noi: fanatismul religios, conflictele culturale, relaţia cu celalalt, ac-ceptarea diferenţei, nevoia de compromis inteligent. Lucid, ironic, perfect argumentat si informat, proaspăt şi profund, discursul lui Amos Oz deschide o nouă perspectivă, cea mai bună dintre cele posibile.
„Cred că, atunci când asistaţi la o catastrofă – o explozie, să zicem –, există doar trei opţiuni principale. Prima: să o luaţi la goană cât vă ţin picioarele, iar cei care nu pot fugi n-au decât să ardă. A doua: să-i trimiteţi o scrisoare foarte indignată editorului ziarului dumnea-voastră, cerând ca vinovaţii să fie daţi afară din serviciu. Sau să organizaţi o manifestaţie. A treia: să aduceţi o găleată cu apă şi să o aruncaţi peste foc, şi dacă nu aveţi găleată să aduceţi un pahar, şi dacă nu aveţi pahar să aduceţi o linguriţă – tot omul are o linguriţă. Da, ştiu că o linguriţă e mică, iar focul e imens, dar suntem milioane de oameni, şi fiecare are o linguriţă. Ei bine, aş vrea să fondez Ordinul Linguriţei. Mi-ar plăcea ca aceia care îmi împărtăşesc atitudinea – nu fuga, nu scrisoarea, ci linguriţa – să poarte întotdeauna la rever o linguriţă, ca să ştim că suntem în aceeaşi mişcare, în aceeaşi frăţie, în acelaşi ordin, Ordinul Linguriţei. Aceasta este filozofia mea, într-un cuvânt – sau într-o linguriţă, cu voia dumneavoastră.“ (Amos OZ)
de acelaşi autor:
Unii oameni au pretenţia că văd sporii de ferigă, dar nu zăresc un elefant la zece metri depărtare, ziua în amiaza mare.“ (C.S. Lewis)
În distincta sa înfăţişare scriitoricească, C.S. Lewis oferă cu prilejul acestei noi colecţii de eseuri o apărare a dreptei credinţe creştine, confruntată cu ameninţările evului contemporan. Textele cuprinse aici sondează zone profunde şi sensibile ale sufletului religios, abordând cu simţ logic, cu imaginaţie şi cu exemple captivante probleme specifice discursului de tip teologic, precum noima apartenenţei la Trupul lui Hristos, semnificaţia şi puterea rugăciunii, înţelesul iertării, adevărul istoric al întâmplărilor descrise în Biblie, sau chestiuni ce ţin de un spectru mai larg, cum ar fi atitudinea faţă de război şi faţă de moarte în genere, falsul conflict dintre religie şi tehnologie ori pretenţiile nejustificate ale unora de a descifra sensul istoriei.
Argumentaţia bine închegată şi de o mare limpezime, pusă în lumină de numeroase citate şi aluzii la Scriptură şi pigmentată cu inconfundabile tuşe de umor şi ironie, descoperă cărturarul fermecător şi pătrunzător care în finalul fiecărui pasaj lasă nostalgia vorbei scrise şi graba de a ne adânci în următorul, spre a regăsi savoarea pe care-o au doar fructele coapte ale minţii.
Sku: HUSSMMSS
„Când le povestesc uneori studenţilor mei că am apucat să-l văd în copilărie pe Călinescu, că i-am cunoscut mai târziu pe Cioculescu şi pe Geo Bogza, că am stat de vorbă cu Marin Preda şi cu Nichita Stănescu pe când eram eu însumi student, mi se pare întotdeauna că mă privesc cu neîncredere. Şi nu pentru că nu m-ar socoti destul de bătrân ca să fi participat la acele lumi scufundate, ci pentru că înseşi acele lumi au pentru ei, ca şi locuitorii lor, transparenţa destrămată a irealului.
Nu l-am cunoscut pe Eminescu, nu sunt nici chiar aşa de bătrân. De multe ori m-am gândit însă cum ar fi fost. Au fost sute, mii de oameni care l-au văzut şi l-au auzit, şi cărora asta nu li s-a părut nimic deosebit. Căci, fireşte, Eminescu a devenit cu adevărat Eminescu abia după boală şi moarte. Până atunci era un ziarist în forfota bucureşteană, puteai sta lângă el în tramcar sau într-o berărie, iar dacă cineva ţi-ar fi zis: «Ăsta-i poetul Eminescu», poate că i-ai fi aruncat o a doua privire.“ (Mircea CĂRTĂRESCU)
Sku: H7SJSUUS
Recomandat de bookiseala.roManual de campanie electorală - cu elemente de New Media are toate ingredientele necesare unei campanii de s
