Un roman inedit al lui Henry Miller, descoperit şi publicat pentru prima oară în Statele Unite, în 1983. Iată o carte explozivă, care are potenţialul de a reintroduce ideea de cenzură pe piaţa editorială românească. Nu este vorba despre literatură erotică, ci de o supradoză de pornografie de cea mai pură calitate. Romanul a fost scris între anii 1941–1942 la Los Angeles pentru un prieten librar aflat la ananghie. Miller i-a încredinţat treptat, pe măsură ce scria, manuscrisul amicului său, cu intenţia ca, din vânzările lui, acesta să-şi poată susţine financiar librăria. Prin urmare, Milton Lubovitski a vândut textul pe sub mână câtorva celebrităţi de la Hollywood din vremea aceea. Mult timp nu s-a ştiut mai nimic despre el, fiind considerat oarecum secret datorită caracterului său pornografic. Textul lui Miller a ieşit la lumină mai târziu, devenind un clasic al literaturii libertine. Opus Pistorum este, prin excelenţă, chintesenţa erotismului din lucrările lui Miller, cartea fiind un amestec de ficţiune şi autobiografie, înţesată cu scene care depăşesc graniţa obscenului şi care sfidează orice limită morală sau etică.
«Pentru mine, obscenitatea este un lucru bun, pentru că înseamnă a povesti lucruri adevărate, iar mie îmi place să scriu despre realitate şi nu să o ascund în mod ipocrit.» Henry Miller
De acelaşi autor
Tropicul cancerului (Colecţia Cotidianul)
Sku: H080MIL
Zona livrare A
O carte ce dezvăluie adevărul despre bărbați şi femei, răspunzând, în acelaşi timp, la toate întrebările referitoare la sex şi dragoste!
Allan şi Barbara analizează cu maximă sinceritate şi cu o doză considerabilă de umor gândirea bărbaților şi a femeilor față de sex şi dragoste, explicând diferența de viziune dintre cele două tabere. Bazându-se pe cercetări despre creier, pe noutăți din psihologie şi pe statistici relevante, soții Pease transpun descoperirile ştiinţifice de ultimă oră într-un limbaj accesibil, abordând fără menajamente un subiect de mare interes pentru majoritatea oamenilor — sexul!
Având deja la activ multe bestselleruri ce tratează problemele cu care se confruntă cuplurile, Allan şi Barbara Pease vin de această dată cu o carte ce înfățişează dorințele bărbaților şi ale femeilor în materie de relații amoroase.
Indispensabilă pentru cei care-şi doresc să aibă o relație reuşită cu partenerul sau cu partenera de viață, această carte dezvăluie:
• ce-şi doresc cu adevărat femeile şi bărbații când vine vorba de sex şi dragoste;
• cum să găseşti partenerul sau partenera potrivit(ă) şi să fiți fericiți împreună;
• ce e de făcut când chimia dă greş;
• ce-i excită sau nu pe bărbați şi pe femei;
• cum să reacționezi, în cazul în care eşti înşelat(ă);
• cum să descoperi dragostea vieții tale şi s-o păstrezi alături;
• cum să le determini pe femei să facă sex mai des;
• cum să-ți recapeți şarmul.
Sku: NDBDZ7DD
Zona livrare A
CAROL GRONEMAN, cunoscut om de ştiinţă şi profesor la John Jay College/City University, din New York, este autoarea unor lucrari apreciate pe plan mondial: The Humanities and Business, To Toil the Livelong: America’s Women at Work. Cartea de faţă reprezintă o analiză fascinantă a caracterului spectaculos, contradictoriu şi surprinzator al nimfomaniei. Aceasta a fost privită de-a lungul timpului ca afecţiune organică, tulburare psihică, problema juridică şi subiect de glumă. Astăzi, imaginea femeii disponibile din punct de vedere sexual a devenit pentru mulţi o obsesie, inclusiv în plan cultural. Curiozitatea trezită de nimfomanie pare la fel de insaţiabilă ca insăşi nimfomana tipică. Medicii din secolul XIX tratau nimfomania ca pe o afecţiune organică, pe când psihologii şi psihanaliştii din secolul XX au invocat respectul de sine scăzut sau complexul Oedip pentru a o explica. Despre nimfomanie s-a vorbit şi în sălile de judecată, când avocaţii apărării au prezentat victimele unui viol drept persoane cu comportament deviant ce urmareau sa fie agresate sexual sau erau atit de nesaţioase incât îl provocau. Cultura populară contemporană consideră dorinţele sexuale ale unei femei atât de normale, incât etichetarea ca nimfomană constituie o remarcă răutacioasă. Evidenţiind cauzele nimfomaniei, lucrarea oferă posibilitatea înţelegerii depline a acestui controversat fenomen.
Sku: ZSTTSS
Zona livrare A
101 lucruri inedite despre sex este concepută ca o examinare informativă, modernă şi trufaş de subiectivă a sexualităţii, oferind genul de amănunte picante care nu sunt menţionate de obicei în orele de educaţie sexuală – cu excepţia cazului în care se întâmplă să participaţi la o lecţie foarte progresistă şi lipsită de prejudecăţi. Toate materialele prezentate în acest minicurs despre sexualitatea şi comportamentul sexual al oamenilor sunt reale, dar foarte îndepărtate de ceea ce aţi învăţat de la mamele voastre…
În paginile cărţii veţi găsi informaţii utile şi pertinente despre numeroase subiecte, de la mijloacele contraceptive şi preferinţele sexuale, până la sfaturi tantrice ispititoare şi practici sexuale din toată lumea, definiţii de argou şi alte informaţii lubrice. Fără să intenţioneze o acoperire enciclopedică, autoarea a încercat să ofere destule teme sexuale pentru a informa şi a binedispune. Pentru că, în privinţa cunoaşterii carnale, întotdeauna există ceva nou de învăţat!
Eve Marx, Master of Arts, este o indubitabilă expertă în sexologie. A publicat mai multe cărţi despre relaţii şi sex, printre care Read My Hips, What’s Your Sexual IQ?, The Goddess Orgasm şi, mai recent, Flirtspeak: The Sexy Guide to Flirting. A fost redactor la Penthouse Forum şi revista Swank şi contribuie cu articole în revistele Cosmopolitan, Savvy Miss si Men’s Health. Puteţi să-i vizitaţi site-ul la adresa www.evemarx.com sau să-i citiţi blogul la www.evemarx.blogspot.com. Eve Marx trăieşte în Katonah, statul New York.
Sku: QEYURTFZ
Zona livrare A
Unicitatea lucrării constă în modul în care autorul abordează problema partenerului, a complementarităţii eului, a contrapărţii în care eul caută să îşi găsească împlinirea, nu doar sub aspect sexual, ci în tot ceea ce înseamnă o relaţie, un parteneriat. Astfel, atenţia autorului se îndreaptă asupra casei a VII-a a hărţii natale şi a planetelor ce ocupă această casă.
Sku: JHST56S
Zona livrare A
Bun venit în Exotica!
Locul tainic al senzualităţii şi ispitelor, unde vă puteţi lăsa în voia celor mai ascunse fantezii. Păşiţi înăuntru – şi dezbrăcaţi-vă la intrare de toate inhibiţiile… Poftiţi aici, unde nimic nu este oprit. Pasiunea ajunge la rang de lege când visurile nebănuite se descătuşează…„Experienţe interzise – dar extraordinar de intime. Cum putea oare să facă asta, să trăiască momente atât de intime în compania lui ca apoi, peste doar câteva zile, să renunţe la tot? Pentru că asta va trebui să facă, fără îndoială. Ideea că va lucra la Exotica, oferind plăceri sexuale altor femei, o va înnebuni – şi era atât de conştientă de asta.“
(Eden Bradley – Exotica)
Sku: GDTTD
Zona livrare A
Zona V – regiunea cuprinsă între ombilicul şi coapsele femeii – este centrul misterios al feminităţii, locul sacru de apariţie a vieţii, dar şi sediul unor probleme de sănătate care ne pot afecta grav bunăstarea fizică.
Originile lucrării Kama Sutra se regăsesc în urmă cu două mii de ani în oraşul sacru Benares de pe Gange. Scrisă de înteleptul hindus Vatsyayana, Kama Sutra reprezintă mai mult decât o colecţie de poziţii sexuale. Mai curând se constituie într-un compendiu de reguli privind traiul într-o societate civilizată şi bine organizată. Acest ghid intim al relaţiilor cuprinde reguli privind felul cum se face curte unei femei şi căsătoria, adaptarea la viaţa conjugală, precum şi privind păstrarea dragostei şi a varietăţii în cadrul casniciei. În cartea Kama Sutra ilustrată se găsesc de la ritualuri şi tradiţii, la viaţa unei soţii şi actele de amor propriu-zise, fiecare subiect abordat este frumos ilustrat.
Kama Sutra. Grădina parfumată. Ananga Ranga. Textele orientale clasice de amor, traduse de Richard Burton, celebrul aventurier englez din secolul 19.
Ananga Ranga. Manualul a fost scris de poetul indian Kalyana Malla la comanda unui prinţ mogul care dorea ca tehnicile de făcut dragoste să îi fie pe măsura frumuseţii.
Sir Richard F. Burton, celebrul explorator, lingvist, etnolog şi sexolog britanic, care, spre deosebire de alţi traducători din epoca victoriană, a tradus cu îndrazneală şi meticulozitate aceste capodopere ale lumii orientale, ale căror învăţături pentru înţelegerea şi exprimarea sexualităţii umane sunt la fel de utile şi astăzi.
Sku: KAMASUTR
Zona livrare A
Kama Sutra a fost deseori considerată un simplu manual de erotism. Zugrăvind arta de a trăi a unui orăşean civilizat şi rafinat, ea completează printr-o teorie a iubirii, a sexualităţii şi a plăcerii, tratatele de politică, de economie şi de morală Artha Shastra şi Dharma Shastra. Lucrarea intreprinde un studiu sistematic şi lipsit de prejudecăţi al tuturor aspectelor esenţiale ale existenţei.
Sku: KAMASUTRA
Zona livrare A

88.00-55.00
Peste 600 de desene şi ilustraţii color şi alb-negru au fost create şi strânse pentru a susţine punerea în practică a lecţiilor teoretice şi a dezvălui aceste mistere sacre. Ilustraţiile şi desenele din Secrete sexuale. Alchimia extazului sunt cea mai completă şi mai diversă colecţie de imagini erotice tipărită vreodată. Sunt descrise două sute de poziţii sexuale, în completare la Kama Sutra, Ananga Ranga şi alte tratate taoiste. Aceste opere de artă sunt unice şi reprezintă, ca şi textul, o acumulare de perspective diferite, toate îndreptându-se către aceiaşi sursa – celebrarea sexualităţii sacre. Secrete sexuale relevează înţelepciunea vechilor maeştri, ale căror învăţături despre sexualitate au rezistat testului timpului 20 de secole si, chiar şi azi, arată felul în care iubirea fizică poate deveni calea către eliberare.
Sku: SSFD
Zona livrare A