BOOKiseala – Magazin de cărţi 17 Mai 2012

Studiul Estetica lui Norman Manea reprezintă prima monografie dedicată cunoscutului prozator român, exilat din 1986 la New York. Privita în ansamblu, bibliografia receptării lui Norman Manea depăşeşte trei sute de articole şi studii, de aceea nu se poate spune că opera scriitorului reprezintă un aisberg insuficient explorat. Totuşi, în ciuda numeroaselor contribuţii critice, o abordare sistematică a scrierilor lui Norman Manea lipseşte. Dacă se poate spune ca s-a scris mult despre autorul Plicului negru, la fel de adevărat este şi că s-a scris fragmentar.

Sku: ANNBQ43

Zona livrare A

Principala caracteristică a perioadei baroce este conflictul dintre noutate şi tradiţie, iar omul baroc oscilează între tendinţele contradictorii ale epocii sale: ştiinţa modernă şi vânătoarea de vrăjitoare, raţionalismul filosofic şi intoleranţa religioasă, susţinerea originii divine a puterii şi decapitarea regilor, deschiderea economică şi culturală şi decăderea marilor imperii. Autorii celor douasprezece studii din acest volum, sub îndrumarea lui Rosario Villari, unul dintre cei mai importanţi istorici italieni, prezintă tot atâtea portrete ale omului baroc, care se completează reciproc.

Dacă nu am fi atât de încremeniţi în proiect, le-am putea face loc în contemporanitate şi grupului vesel Jemapel&Jemanfu, pe lângă cupletul de-o serizitate galactică Pleşu&Liiceanu. Cei doi din depărtări continentale şi apropieri onomastice, unul în Ottawa, altul de prin otava transilvană, iau neaoş filosofia de secole la mestecat, precum o face un Bade cu înţelepciune. Cei doi sunt un fel de Pat şi Patachon, Sylla şi Caribda, Stan şi Bran ai zilelor noastre.

Autorii nu despică firul în patru, ci leagă ce alţii au deznodat de secole. Din Critica raţiunii inutile şi insuficiente, de un antikantism haios, nebun şi lejer, am înţeles mai lesne de unde vine nodul gordian, dar şi top-down-ul care l-a făcut celebru pe Alexandru cel Mare, cât de greu e să fii nemuritor printre muritori, care sunt ecuaţiile viciului şi care sunt necunoscutele prostiei umane, duse la sacrificiu.

Jemapel&Jemanfu au deschis un război frontal ipocriziei celor care meditează tandru, jovial şi dantesc într-o lume a tristeţilor livreşti. Zâmbiţi, vă rog, şi nu mai staţi crispaţi!

Dan C. Mihăilescu este unul dintre cei mai importanţi eseisti şi critici literari din România de azi.

Veritabilă bibliotecă într-o carte, Dicţionarul analitic de opere literare româneşti comentează, la curent cu bibliografia de ultimă oră şi cu cele mai noi instrumente critice, operele reprezentative ale literaturii române de la începuturi ţi până în imediata contemporaneitate. Dincolo de valoarea sa de lucrare de referinţă conţinând date importante privind evoluţia literaturii noastre, dicţionarul este şi un model de lectură şi valorificare a moştenirii culturale, înscriindu-se printre cele mai remarcabile şi mai solide lucrări ale ultimelor decenii şi alăturându-se marilor opere lexicografice/istoriografice care situează Clujul în fruntea intreprinderilor de acest fel realizate în România. Dicţionarul lucrează selectiv, cu o exigenţă ghidată în principal de criteriul valorii estetice, dar nu lasă deoparte nici operele semnificative ca reper istorico-literar. Analitic fiind, dicţionarul nu se rezumă la furnizarea de informaţie, ci adaugă datelor de istorie literară (geneză, variante, ediţii etc.) şi o interpretare, un comentariu critic complex şi avizat, atent la mesajul operei, la situarea sa în opera întreagă a unui anume scriitor, dar şi în literatura română şi în spaţiul larg la literelor universale.

Sku: NSHHSHS

Zona livrare A

Se confundă mai întotdeauna bunul-simţ cu simţul comun; e adevărat că merg o bună bucată de drum împreună, pornind de la constatări elementare. Dar simţul comun cade repede în aporii sau platitudini, în vreme ce bunul-simţ îşi urmează fără greşeală drumul ajungând la descoperiri senzaţionale ca postulatul lui Euclid sau teoria lui Copernic.

Sku: JJJSN

Zona livrare A

Estetica lui Tudor Vianu este cartea clasică a acestei discipline în cultura română.

Sistemul de estetica dezvoltat în paginile cărţii va folosi un material extins până la cele mai îndepărtate limite ale observaţiei şi va întrebuinţa toate metodele care în cursul cercetării moderne s-au dovedit capabile să dea rezultate.

Sku: JMSNSS

Zona livrare A

Deşi lucrarea de faţă studiază prozatorii români, nu numai în caracteristicile lor proprii, dar şi în înlănţuirea lor, de-a lungul unui secol întreg, grupându-i după afinităţi şi filiaţii, ea nu este o încercare de istorie literară. Se opun acestei încadrări anumite puncte de metodă, pe care le putem preciza în legătură cu structura operei literare.

Sku: JZHZSZS

Zona livrare A

Daniel Cristea-Enache

Dacă, în Cartea cu fleacuri, Livius Ciocârlie se urmărea atent ca personaj şi persoană publică pentru a se ridiculiza, efortul lui Gabriel Liiceanu, în această Întâlnire cu un necunoscut, e de a-şi lua în posesie personajul public şi a-l destructura.

Una dintre temele lui de reflecţie este „inadvertenţa dintre ideile susţinute public şi viaţa trăită”. „Actele vieţii nu pot fi în răspăr cu actele gândirii”, revine Liiceanu pe pagina imediat următoare, pentru ca, în alt context (dar într-o aceeaşi linie), să-i sancţioneze pe acei „păcătoşi patenţi care perorează despre lucruri înalte” şi care n-au putut vreodată face legătura între credinţa lor şi viaţa lor. Or, un fel de revanşă a autorului nostru este ca în acest spaţiu cucerit al scrisului liber, personal, intim şi saturat de subiectivitate să apere, iar şi iar, exact ideile susţinute timp de două decenii pe scena noastră publică.

Interiorul jurnalului nu ilustrează aşadar altceva decât postura exterioară. Gabriel Liiceanu nu joacă un rol ca oricare altul în afară, pentru a veni acum şi a spune, ca Nicolae Manolescu în memoriile lui: era doar un rol, ca oricare altul… E vorba, la el, de acelaşi lucru şi de aceleaşi valori, exprimate însă diferit, după lărgimea şi textura mediului ambiant. Societatea românească e o lume veselă, dar nu foarte mare, nici prea largă tipologic, nici îndeajuns de complexă socio-politic şi moral. Spaţiul jurnalului compensează acest deficit. Tot ceea ce, în realitatea înconjurătoare, ne apare ca penibil-repetitiv, previzibil până la plictiseală, trece, în paginile eului, printr-un întreg proces de reflecţie filozofică şi refracţie scriitoricească. E prea complicat acest alineat şi puţin pretenţioasă formularea? Atunci o s-o spun mai simplu. Scriind aşa şi nu altfel „Întâlnire cu un necunoscut”, autorul e foarte onest în ceea ce face.

A crede în ceva, a gândi ceva, a simţi ceva şi a exprima ceva sunt, pentru alţi subiecţi, capitole complet diferite şi separate. Jocul lor auctorial poate fi sclipitor pe câte-o rubrică sau pe contradicţia dintre conţinutul uneia şi al alteia. Gabriel Liiceanu tinde spre fuziunea acestor rubrici, iar „jocul” lui, ceva mai serios, e pe toate deodată. Deci nu „schizofrenie”, aceea necesară autorului de ficţiuni romaneşti, care construieşte câteva voci şi mai multe personaje; ci integralitate şi unitate. Din această perspectivă, el seamănă teribil cu un scriitor, altfel, credincios (Liiceanu, formal, nu e) şi cu convingeri de stânga (ale lui Liiceanu sunt de dreapta). E drept că nici unul dintre ei nu a vrut să intre în PCR, când atâţia au intrat. Mă refer la Valeriu Cristea. Citind „Întâlnire cu un necunoscut”, am avut sentimentul straniu că mă întâlnesc cu mine însumi, cu nişte adevăruri, nişte valori şi nişte lecţii (date fără emfază şi fără poză) primite demult…

Neavând cum să ştie aceste chestiuni intime din biografiile altora, autorul, se poate spune, a câştigat într-o manieră eclatantă pariul pus cu sine în scrierea cărţii. El a dorit, în punctul de plecare, să-şi recupereze şi să-şi reintegreze eul public; să adauge la poza marţială ori inchizitorială, la imaginea de largă circulaţie a intelectualului care tot judecă, sancţionează şi taxează, realitatea mult mai bogată a unui ego complex şi larg, poate chiar nu întru totul cunoscut de „proprietar”.

Plecând însă din acest punct şi procesând sistematic autodevoalarea şi descoperirea de sine, Gabriel Liiceanu reuşeşte o uimitoare dublare a perspectivei. Cu cât vorbeşte mai consistent despre eul său privat şi umbrit, cu cât analizează mai mult şi mai adânc un interior intelectual-sufletesc, cu atât cititorul generic, pe deasupra generaţiilor, se va recunoaşte în aceste pagini. Deplasarea de la instrumentele filozofiei la cele ale literaturii îşi are explicaţia aici: „Mereu, în literatură, e vorba de paradoxul egoismului fecund: la capătul celei mai adânci incursiuni în tine are loc întâlnirea neaşteptată cu celălalt. Nu suntem niciodată atât de diferiţi încât să încetăm să fim asemănători. Această sugestie a eului comun devine, prin intermediul unei extreme particularizări, tema oricărei cărţi adevărate.”

preluat de pe Agenţia de carte

Mare creator de mituri, Jules Verne a devenit el însuşi un mit. Mulţi dintre admiratorii săi văd şi astăzi în el un profet al ştiinţei şi al lumii de mâine (ceea ce de fapt nu a fost). Interpretările privitoare la opera sa merg în toate sensurile.

Cineva a spus cândva despre operele lui Tieck că ele nu ar trebui judecate separat, ci laolaltă, ca un întreg, la fel cum procedăm, de pildă, în faţa unei catedrale gotice. Acelaşi lucru s-ar putea afirma despre întregul curent romantic. Căci acesta devine o apariţie maiestuoasă abia atunci când ţinem seama de întrepătrunderea şi influenţa reciprocă a tuturor ideilor sale alcătuitoare, de felul în care ele se luminează, se întăresc, se amplifică una pe cealaltă, în aşa fel, încât, dacă fiecare idee în parte poate părea arbitrară şi informă, ea este însufleţită, în interiorul întregului din care face parte şi pe locul pe care îl ocupă, de o viaţă plină de strălucire şi adevăr.“ (Ricarda HUCH)

„Cu douăzeci şi cinci de ani în urmă Ricarda Huch a scris o carte care corespunde mai degrabă situaţiei intelectuale din Germania de azi decât celei din 1899. Ea anticipează un tip de scriere cu care publicul nostru s-a familiarizat doar de curând, după ce aventurile timpului l-au făcut să-i simtă necesitatea, iar dacă ar apărea azi ar fi negreşit la fel de discutată şi de dorită ca operele lui Keyserling, Spengler, Gundolf şi Bertram. Mă refer la cartea ei despre romantismul german, în două volume, care s-a ridicat la nivelul obiectului său, vreau să spun: a atins tot ce-a fost vreodată mai înalt în Germania, ba chiar în lume.“ (Thomas MANN, 1924)

Sku: MNXC

Zona livrare A