Mark Haddon – Pata cu bucluc
Când capul unei familii din Peterborough îşi pierde pofta de viaţă şi devine obsedat de un cancer imaginar, toată lumea s-ar aştepta ca întreaga atenţie a celor din jur să se concentreze asupra sa. Dat fiind că soţia lui se află în plină redescoperire a propriei sexualităţi, fiul tocmai s-a despărţit de iubitul său, iar fiica e pe cale să se mărite a doua oară cu cine nu trebuie, situaţia devine însă tragi-comică.
Un roman care disimulează un subiect amar şi dureros sub masca unor situaţii irezistibil de amuzante, plin de vervă, suspans şi întorsături neaşteptate ale evenimentelor.
„Un roman plin de umor, profund uman… Creează dependenţă!”
The Times
„Comedie neagră absolut genială!”
Mail on Sunday
De acelaşi autor
O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii
Sku: XUIMS63
E greu să sileşti o maimuţă bătrână să facă o strâmbătură nouă.“ „Cei care-i refuză laptele pisicii trebuie sa-i dea smântână şoarecelui.“ „Gluma trebuie să aibă dinţi de oaie, nu colţi de câine.“ „Nu-ţi zăvorî uşa cu un morcov fiert.“ „Dacă ai un tată medic, trimite-l acasă la duşman.“ „Cine se gâdilă singur poate râde când are chef.“ Om cu un palmares impunător în materie de texte comice, Stephen Arnott culege de data asta pepite de înţelepciune din toata lumea şi le adună în volum. Elementul lor comun e umorul care luminează pe dinăuntru fiecare frază. Cine deschide această carte constată din nou că nu există monopol pe ascuţimea minţii. Proverbele adunate de Arnott ne fac să privim cu alţi ochi filonul popular din Malaysia şi Slovacia, din Noua Zeelandă şi Sri Lanka, din Jamaica şi China. Din toate aceste locuri ţâşnesc vorbe de efect, pe care eşti tentat să ţi le notezi, spre a le folosi la momentul cuvenit, întru epatarea şi fermecarea celor din jur.
Douăsprezece povestiri, una pentru fiecare lună, douăsprezece instantanee cu un subiect unic: relaţia dintre “ea” şi “el”. Fragmente de viaţă prinse în prezent, care lasă trecutul şi viitorul în seama imaginaţiei cititorului. Douăsprezece femei diferite, dar care au în comun dragostea pentru viaţă, o ironie şi o autoironie sănătoase, condensate în “etichetele” cu care se încheie fiecare povestire. În fond, dragostea e ca şi vinul: ne face să râdem, ne face să plângem, ne face să ne simţim rău sau ne face euforici. În orice caz, merită să fie trăită. Cu generozitate. ”Vinul mi-a plăcut dintotdeauna. Savoarea, culoarea, aroma şi chiar şi acea senzaţie de ameţeală care ascute simţurile şi fluidizează gândurile. Vinul îmi permite să ajung într-o clipă la miezul problemei şi lasă emoţiile să curgă fără obstacole sau interferenţe. Nu citesc niciodată eticheta de pe spatele sticlei înainte de a bea. De obicei, gust, apreciez, trăiesc şi apoi mă informez. Uneori exagerez şi mă trezesc cu senzaţia unui cui înfipt în tâmplă, alteori râd, alteori plâng. Pentru lungi perioade, renunţ la el.”
„Ţin să le comunic stimaţilor cititori că nu mi se pare deloc normal ca oamenii să ne dispreţuiască pe noi, pisicile. O fi vreun obicei al profesorilor, care nu pricep mare lucru, dar se poartă de parcă ar fi stăpânii lumii […]. Om fi noi pisici, dar nu putem fi date aşa de uşor la o parte.“ Natsume Soseki, Eu, motanul
Lucrarea are nu numai darul să deconecteze, pentru că vorbele de duh, spontanele linii piezişe ale dialogurilor tranşează mai totdeauna marile şi micile întâmplări ale vieţii în favoarea omului de spirit. ‘Umorul’, afirmă autoarea, ‘este un remediu salutar în momentele în care individul nu participă activ la viaţă. Mai toţi oamenii de geniu’ – ne reaminteşte Adriana Lăzărescu în cuvântul introductiv –, ‘din pricina înaltelor lor preocupări, au avut slăbiciunea de a fi distraţi în viaţa zilnică; comportarea lor, în familie sau în societate, s-a abătut neîndoios de la regulile generale, stârnind, nu de puţine ori, râsul celor din jur, nu zeflemitor, ci binevoitor, nu maliţios, ci inocent’ – Lucian Avramescu
Considerat de criticul Edmund Wilson “singurul geniu comic de prima mână produs de englezi după George Bernard Shaw”, Evelyn Waugh (1903-1966) este, prin umorul său fin dar savuros, combinat cu măiestria literară, cel mai mare scriitor satiric al generaţiei sale.
Să fii zeu grec nu mai e ce-a fost odată. Da, într-adevăr, cei 12 zei din Olimp trăiesc şi în secolul nostru, dar în sărăcie şi niţeluş cam îngrămădiţi într-o casă din Londra, locuinţă de care nu sunt prea mulţumiţi. S-au mutat în acestă casă “nouă” încă din 1665, când ciuma doborâse preţurile de pe piaţa imobiliară. Facem cunoştinţă cu Appolo care e cuplat cu Afrodita, potrivit principiului că mai bine face sex cu Afrodita decât deloc, şi cum nici una dintre celelalte zeiţe nu voia să se culce cu el… Afrodita lucrează la linia erotică, iar Hefi (Hefaistos), zeul fierarilor şi soţul Afroditei, e atât de slut pe cât e ea de frumoasă. Tratat cu dispreţ de restul familiei, totuşi el e cel care face toate renovările şi reparaţiile din casă. Ares, zeul războiului: fratele vitreg al lui Appolo, cu care împarte camera, şi, spre ciuda sa, e amantul favorit al Afroditei. Dionisos e managerul unui bar, în vreme ce Ceres e… grădinar. Artemis încearcă din răsputeri să menţină pacea în sânul “familiei”, dar cum zeii îşi pierd puterile, se ivesc tot felul de necazuri… amuzante, dar numai pentru cititori! Căci Parliament Hill e atât de departe de Olimpul mult iubit!!
Celebrul umorist britanic Jerome Jerome continuă în Trei pe două biciclete aventurile eroilor din Trei într-o barcă, de data aceasta într-un periplu prin Germania, născut ca o revoltă mută împotriva vieţii clasei de mijloc din epoca edwardiană. Observator şi povestitor, dar şi personaj, autorul realizează o satiră la adresa mentalităţii germane.
Cine a crezut că numai românii spun lucruri trăsnite e poftit să-şi ceară iertare ţărişoarei. Mai mult, dacă stai să compari derapajele de expresie sau de gândire ale lui Vanghelie cu lufturile lui George W. Bush ai imediat impresia surclasării. Veşti proaste: nici măcar la inepţii nu suntem băgaţi în seamă. Pur şi simplu nu contăm. Mike Haskins şi Clive Wichelow întocmesc o antologie a stupizeniei pentru care – impardonabil – nu aleg nici o vedetă carpatină. Figurează în schimb, cu producţii pe sprânceană, toată floarea cea vestită a Occidentului şi a Americii, de la Kevin Keegan la Britney Spears, de la Victoria Beckham la Samuel Goldwyn şi de la Yogi Berra la Tony Blair. Mi-au scanat mansarda, n-au găsit nimic e de fapt ecoul unei cugetări a lui Einstein: „Două lucruri sunt infinite, prostia şi universul. Dar despre acesta din urmă am unele rezerve.” Pentru deschiderea apetitului, iată trei exemple dintr-o recoltă de câteva mii (urmează să le descoperiţi autorii deschizând cartea): „Dacă ar trăi Roosevelt, s-ar răsuci în mormânt“; „O să cred în televiziunea color când o s-o văd negru pe alb“ şi „Nu e o iluzie, doar pare“. Bucuraţi-vă!
O parodie cinică a lumii occidentale contemporane, prin prisma relaţiei dintre părinţi şi copii. Privită în registru simbolic, ea a fost de obicei surprinsă ca o relaţie de «vampirizare», în care copiii sunt capricioşii, torţionarii – ce să mai! – căpcăunii. De data aceasta este invers! Avem de-a face cu un tată care nu vrea să îmbătrânească şi o fiică ce nu vrea să crească.
Acum, cu “Frumuseţe de vânzare“, Bushnell ne aduce o altă comedie de moravuri,în stilul bine consacrat. Eroina zilelor noastre, Janey Wilcox, este un model ale cărei aşteptări deseori îi depăşesc posibilităţile şi căreia succesul recent obţinut i s-a urcat la cap. Urmărind aventurile lui Janey, Bushnell ne atrage în lumea aparent strălucitoare a maşinilor de o sută de mii de dolari, a jucătorilor de polo bine făcuţi, a mogulilor de presă, a apartamentelor de pe Fifth Avenue şi a relaţiilor ale căror scopuri pot fi ghicite numai de cunoscători. Însă tocmai când Janey pătrunde în această lume cu prea mulţi bani şi prea puţină morală, forţe nevăzute conspiră să o excludă, obligând-o să reconsidere dragostea şi prietenia – şi cât de departe este dispusă să meargă pentru propriile vise.
Recomandat de bookiseala.ro
