Rowan Somerville – Sfârşitul somnului
Sfârşitul somnului constituie o tulburătoare scrisoare de dragoste adresată culturii arabe, în care regăsim specificul acelui spaţiu, cu importanţa acordată onoarei şi prieteniei, cu obiceiurile sale, cu poveştile sale, cu particularităţile sale culinare, totul fiind înfăţişat într-o notă jucăuşă, mustind de umor. În această povestire hipnotică şi exuberantă ce se desfăşoară în oraşul Cairo, cel din timpuri moderne, Fin, un jurnalist irlandez sărac lipit, se trezeşte într-o dimineaţă cu o mahmureală îngrozitoare şi o vânătaie cumplit de dureroasă pe coapsă. Fin se pomeneşte implicat într-o aventură exotică prin străvechiul oraş arab, care-i va încerca până la limită curajul şi rezistenţa trupească şi sufletească. El va porni în urmărirea unei poveşti, având legătură cu existenţa unei comori, pe care, spre a o descoperi, e necesar să îl găsească pe prietenul său Farouk, un povestitor de profesie care cunoaşte amănunte despre lucrurile ce îl interesează pe Fin. Impulsionat de whisky şi de mii de pahare de ceai, Fin ajunge în căutarea sa până în umbra Marii Piramide din Gizeh, printre prăvălii îngrămădite unde se vinde kebap, urmărind povestea ce îl fascinează chiar şi în pustietăţile deşertului. Cu un umor plin de senzualitate, acest roman ne dezvăluie pelerinajul printr-o cultură străină al unui bărbat aflat în căutarea sensului existenţei sale, şi care, pe traseu, ajunge să se transforme şi să se cunoască pe sine.
Sku: BNSBSZS
Vã gândiţi adesea la micile enigme ale vieţii? V-aţi întrebat vreodatã de ce oceanul este albastru? Sau de ce pãsãrile nu se electrocuteazã atunci când stau cocotate pe liniile de înaltã tensiune? Robert L. Wolke, profesor de chimie la Universitatea din Pittsburgh din SUA, vã oferã rãspunsuri clare si interesante la întrebãri legate de lumea înconjurãtoare (unele la care s-ar putea sã nici nu vã fi gândit vreodatã). Cartea Ce i-a spus Einstein bărbierului său – explicaţii la curiozităţi sa vã va purta într-o cãlãtorie pe fundul oceanelor, în spaţiu si în multe alte locuri familiare şi mai puţin familiare aflate între acestea. Veti fi uimiţi, amuzaţi şi, în acelaşi timp, educaţi.
Ca să fii acceptat într-un sat din Franţa profundă, nu trebuie doar să ştii să ridici din umeri à la française sau să spui oh la la cu un tremolo de exasperare galică. Mai e nevoie şi de alte lucruri, îndeosebi dacă eşti un englez cu ambiţii integraţioniste, care vrea să scape de eticheta le rosbif. Rurale sau nu, dexterităţile franceze au un je ne sais quoi care, dacă nu eşti echipat cum se cuvine, te poate face să bombăni merde. Bunăoară, trebuie să ştii care e diferenţa dintre boudin şi andouillette (cine nu ştie e cârnăţar doar la figurat, nu şi la propriu), să plantezi fire de praz într-un sol de consistenţa cimentului, să întreţii raporturi de concurenţă agricolă cu vecinii, să-ţi negociezi ieşirea dintr-un imbroglio amoros cu o vendeuse de fromage (shit, quelle horreur!) şi să participi la turniruri culinare care sfârşesc în cel mai bun caz în indigestie. Ca şi cum n-ar fi de-ajuns, trebuie să fii pregătit şi pentru droaia de concursuri săteşti care îţi epuizează nervii cu mult înaintea imaginaţiei. Iar dacă într-o bună zi descoperi că prin casă îţi mişună nişte şoricei cu impulsuri sinucigaşe, se cheamă că nu-ţi mai lipseşte nimic. Un englez la ţară este o iniţiere tandru-amuzantă în plăcerile şi rigorile unei vieţi stropite cu vin bun, soare şi surprize.
Ultima parte a tetralogiei dedicate de John Updike lui Harry Angstrom alias Rabbit, Rabbit se odihneşte (Rabbit at Rest) – roman distins în 1991 cu premiul Pulitzer – ne poartă în America anilor 1989–1990. Făcând naveta între Pennsylvania natală (vara), şi Florida (artificialul paradis hibernal al pensionarilor americani), Rabbit se confruntă cu noi crize şi începe să se simtă muritor.
Coborâsem de câteva minute din autocar şi mă simţeam din nou ameninţată de sucul băut pe drum, aşa că m-am dus în căutarea locului unde, vorba lui nenea Iancu, nu intră decât o singură persoană. Dau să intru în acel spaţiu mult dorit, dar o voce mă întâmpină acru:
„Un roman care explorează cu ingeniozitate lumea unei jurnaliste foarte isteţe, foarte amuzante, foarte masive… Cititorii vor savura această delicatesă şi vor aprecia felul în care Jane Green descrie o anumită mentalitate californiană privitoare la bunăstare, fericire şi dragoste.” (USA Today)
În plin Război Rece, armata SUA înfiinţează o unitate ultrasecretă: Batalionul Unu Terra. Instruiţi cu asiduitate, componenţii ei sfidează practica militară şi legile fizicii, propunând un nou tip de agent: o creatură în stare să devină invizibilă, să treacă prin ziduri şi să omoare capre din priviri. Eşecul e delirant şi previzibil. Totuşi, câteva decenii mai târziu, Războiul împotriva Terorii consemnează readucerea la viaţă a acestui batalion care, între timp, şi-a rafinat metodele. Capruciderea mult visată şi niciodată îndeplinită e dublată de noi forme de torturare a prizonierilor. La loc de cinste nu se mai află şocurile electrice, drogarea sau bătăile, ci audiţiile prelungite din Metallica, Matchbox Twenty, Kris Kristofferson, coloana sonoră din Sesame Street şi Celine Dion (îndeosebi My Heart Will Go On, care acompaniază scufundarea Titanicului. Efortul de război al administraţiei Bush junior cade în registru patologic. Cartea lui Jon Ronson e o relatare acidă a unor ani dominaţi nu doar de prostia terorii, ci şi de teroarea prostiei.
Legea lui Murphy n-a fost scrisă de Murphy, ci de altcineva pe care-l chema la fel.” E doar una dintre miile de afirmaţii hazoase incluse în acest îndreptar al contratimpului. Puţine cărţi au ştiut să surprindă mai bine absurdul cotidian, dereglările de care avem parte zilnic, paşii greşiţi pe care-i facem fiindcă aşa ne e scris.
Unde se află centrul geometric al nicăieriului? Cum miroase un câine fără nas? (Evident, oribil.) Ce-a fost mai întâi, omleta sau ochiurile? Care este sinonimul cuvântului „sinonim“? Cum ar fi dacă n-ar exista întrebări ipotetice? De ce nu există mâncare de pisici cu aromă de şoarece? Cum se face că există o singură Comisie pentru Monopol? De ce sunt casele construite afară? Au avut Adam şi Eva o relaţie incestuoasă? De ce nu intră oile la apă când plouă?
La Broasca Leşinată este romanul unei generaţii născute între două lumi, sclipitoare prin umor şi prin miza profund umană. Construite după modelul antieroilor, personajele cărţii trec prin aventuri fabuloase, într-un spaţiu care devine mitic şi transcende geografia micului oraş ardelenesc, Făgăraşul, care este şi locul de naştere al autorului. Radu, Bulina sau Calu.
Devenit deja un roman clasic al literaturii comice, Conjuraţia imbecililor este povestea lui Ignatius J. Reilly, un medievalist în vîrstă de 30 de ani, un soi de pierde-vară care îşi scrie „marea operă” pe foi rupte din blocnotes (pe care apoi le bagă sub pat!) şi îşi terorizeaza mama. Viaţa i se schimbă în mod radical cînd, în urma unei confuzii, scapă ca prin urechile acului de o arestare, apoi îşi vede moartea cu ochii cînd mama sa are un accident de maşină. Aproape aruncat în stradă, Ignatius se vede nevoit să-şi caute o slujbă. Aventurile abia acum încep şi Ignatius e prins într-un cerc de personaje care de care mai ciudate: o stripteuză, o secretară septuagenară ce încearcă în zadar să se pensioneze, homosexualul Dorian Greene, sinistra domnişoară Lee, proprietara clubului Night of Joy, şi Myrna Minkoff, fata pe care o iubeşte pînă la ură. Adevărat Don Quijote învins de monştrii zilelor noastre, deopotrivă Gargantua şi Falstaff, Ignatius este eroul unei cărţi formidabile, tragicomice, o capodoperă a literaturii secolului XX.
Recomandat de bookiseala.ro
