Daphe du Maurier – Verişoara mea Rachel
Rămas orfan încă din copilărie, Philip Ashley este crescut de Ambrose, vărul său mai vârstnic. Dar liniştea îi este spulberată de plecarea lui Ambrose într-o călătorie la Florenţa, unde, contrar tuturor aşteptărilor, acesta se va îndrăgosti nebuneşte, iar apoi se va căsători. Însă, nu după mult timp, va muri. Curând, tânăra văduvă Rachel, verişoara lui Philip, vine în Anglia, iar Philip este irezistibil atras de frumoasa şi misterioasa lui verişoară. Deşi s-ar putea ca ea să fi fost implicată în moartea suspectă a lui Ambrose…
De acelaşi autor
Sku: DGTRZFC
Avangardismul românesc rămâne a fi unul dintre curentele literare cele mai controversate şi, în ultima instanţă – ne demonstrează aceasta monografie propusă cititorilor de către Ovidiu Morar – cu multe necunoscute. Cartea abundă în informaţii, aspecte, întâmplări, evenimente, mai puţin sau deloc cunoscute. Se adresează elevilor, studenţilor, precum şi publicului larg de cititori.
Călătorie nesfârşită este o antologie de scurte note de călătorie, amintiri şi însemnări scrise între 1981 şi 2004 şi publicate de-a lungul timpului în Corriere della sera. Cititorii vor rămâne după această lectură cu senzaţia acută că lumea văzută prin ochii şi prin ocheanul lui Magris este descrisă în acelaşi timp fidel, cu umilinţă, dar că se transformă insesizabil într-o operă de artă, căpătând sclipiri nebănuite. Acoperind o perioadă de timp atât de întinsă, cartea devine o frescă matură a realităţilor trăite şi, de asemenea, o reflecţie profundă asupra evenimentelor pe care le-a surprins în ţările respective: căderea Zidului Berlinului, tradiţiile şi graiurile din satele de la graniţa Italiei cu fosta Iugoslavie, contrastele Spaniei, condiţia scriitorului în China sau diversitatea Australiei. Într-o singură carte, se reflectă în oglindă, se compară, nostalgic sau nu, lumea de dinainte şi de după 1989, Europa şi Asia, scriitorul şi lumea. Călătoria este o şcoală a umilinţei… CLAUDIO MAGRIS
Corina şi Jacob au trăit întotdeauna din organizarea furturilor de opere de artă. Când se consideră retraşi din meserie din cauza vârstei lor înaintate şi a lipsei de oferte, primesc o însărcinare neprevăzută din partea unui mexican libertin şi cu tendinţe mistice care visează să construiască o prismă pentru a privi chipul lui Dumnezeu. Misiunea lor constă în a duce la bun sfârşit furtul presupuselor relicve ale Regilor Magi care sunt păstrate în catedrala din oraşul german Köln. Plecând de aici, Benítez Reyes construieşte o parodie subtilă, dar hazlie şi nimicitoare, a romanelor pe teme ezoterice, a violenţei şi a particularităţilor nesăbuite ale acestora. Dar “Caruselul iluziilor” depăşeşte simpla parodie şi schiţează un diagnostic al fragilităţii gândirii noastre, al capcanelor întinse de imaginaţie, al necesităţii de a ne inventa viaţa ca să capete realitate. Şi în această ambianţă psihologică, povestea plină de întorsături surprinzătoare şi cu final neprevăzut capătă un sens tulburător.
Poveştile celor doi tineri, Alice şi Mattia, eroii acestei cărţi, se intersectează din perioada adolescenţei. După întâmplările traumatizante care au avut loc în copilăria lor, destinele le sunt definite de capacitatea alterată a fiecăruia de a se integra într-un circuit firesc al lumii. Constrângerea de a trăi cu imperfecţiunea fizică dobândită în urma unui accident la schi de către unul şi cu sentimentul de vinovăţie pentru abandonul surorii retardate de către celălalt sunt fundamentele pe care scriitorul conturează alternativ, şi apoi intersectat, dramele sufleteşti ale celor doi protagonişti care duc la revoltă, dorinţa de a compensa defectul fizic, autoizolare şi autodistrugere, amândoi reuşind, în ciuda distanţării faţă de lume, să trăiască având curajul de a face tot ce crede că-i place, sau ce ştie cel mai bine. Este o carte despre singurătate, experimentată profund, care, în loc să netezească drumul spre iubire, prin recunoaşterea sinelui în celălalt, îl face aproape imposibil de finalizat. Emoţionantă şi provocatoare la nivelul condiţiei umane, naraţiunea conduce spre un final care nu are în vedere bucuria, poate prea facilă, a iubirii salvatoare, ci pe cea a regăsirii de sine, menită să restabilească echilibrul precar dintre întâmplare şi alegere.
Fado este o colecţie de eseuri şi proze scurte semnate de Andrzej Stasiuk, considerată de mulţi critici ca o continuare a cărţii ”Călătorind spre Babadag” (RAO, 2007). Regăsim în paginile acestui volum viziunea personală a autorului despre locuri mai puţin umblate, într-un anumit sens repudiate sau stigmatizate. Străbate Europa, aşa cum ne-a obişnuit, pe drumuri neumblate, din Albania până în Polonia, împletind geografia cu istoria, prezentul şi viziunea personală asupra lumii. În mod simbolic, Fado poate fi considerată o “Întoarcere la Babadag”, o revalorificare din altă perspectivă, mai matură, a metaforelor drumului, peregrinului şi casei, căci aici găsim tot mai multe reflecţii despre sine, despre copilăria şi familia sa.
Nu te mai naşti femeie, ci devii. Nu există nici un destin biologic, psihic, economic care să definească înfăţişarea ce-o dobândeşte în sânul societăţii femela omenească; ansamblul civilizaţiei elaborează acest produs intermediar între mascul şi castrat, definit ca fiind feminin. Fără îndoială că dacă menţii o castă în stare de inferioritate, ea rămâne inferioară: Libertatea însă poate rupe cercul aceesta; fapt e că nu poţi aştepta de la opresori o mişcare gratuită de generozitate; dar uneori revolta oprimaţilor, alteori însăşi evoluţia castei privilegiate creează situaţii noi. Atunci când sclavia unei jumătăţi din omenire va fi abolită, ca şi întregul sistem de ipocrizie pe care ea îl implică, această parte a omenirii îşi va dezvălui semnificaţia autentică; iar cuplul uman va afla înfăţişarea-i adevărată.
Cineva m-a iîntrebat odată: Ce faci? Cum scrii, cum creezi? Nu scrii, i-am răspuns. Nu încerci să scrii. Este foarte important: să nu încerci, fie că e vorba de Cadillacuri, de creaţie sau de imortalitate. Aştepţi, şi, dacă nu se întâmplă nimic, mai aştepţi un pic. La fel şi cu gândacul de sus de pe tavan. Aştepţi până vine el spre tine. Când ajunge destul de aproape, îl prinzi, îi dai o palmă şi îl omori. Sau, dacă îţi place cum arată, faci din el un animal de casă. Aceasta ar fi esenţa lui Charles Bukowski: un scriitor controversat, revoltat împotriva tiparelor scriiturii, a convenţionalismului şi a modelelor, şi totuşi dornic să-şi comunice viziunea asupra unei realităţi ignorate de toţi cei de dinaintea sa. Elemente ale personalităţii sale egocentrice şi misogine se regăsesc în portretul poetului beţiv din poveşti despre nebunia obişnuită, obsedat de sex şi prins într-o relaţie conjugală deloc fericită.
Deşi scrisă în epoca de început a stalinismului, cartea reprezintă un excelent prilej de a ne despărţi râzând de propriul nostru trecut atât de aproape încă şi atât de prezent. Ilf si Petrov au creat o capodoperă nepieritoare – lucru atât de rar în genul comic.
Singurul lucru pe care şi-l doreşte din tot sufletul fiul ei este să devină scriitor şi să ducă alături de familia lui o viaţă normală şi liniştită. Momentul în care i se publică cel dintâi roman coincide însă cu apariţia primului manifest feminist al mult mai celebrei sale mame, motiv pentru care intră în război cu ea şi cu tot ceea ce putea reprezenta o ameninţare pentru familia lui. Carte tradusă în peste 30 de limbi, publicată în aproape 40 de ţări şi ecranizată (cu Robin Williams şi Glenn Close în rolurile principale).
Cecilia este o tânără ziaristă cubaneză emigrată în Statele Unite şi stabilită în Miami. Dureros apăsată de singurătate, departe de ţara natală, pe care se preface din răsputeri că a dat-o uitării, o întâlneşte într-o seară, într-un băruleţ din cartierul Mica Havană, pe Amalia, o bătrână misterioasă ce începe să-i spună o poveste. Este, de fapt, istoria familiei Amaliei, în ale cărei vine curge sângele a trei etnii diferite, înseşi etniile din care s-a născut poporul cubanez: chinezii, care au străbătut Pacificul la începutul secolului XX, şi sclavii negri şi coloniştii spanioli, ce au traversat Atlanticul, pentru a ajunge la limanul binecuvântat al insulei însorite. Seară de seară, Cecilia se întoarce în barul unde Amalia îi povesteşte întâmplările şi iubirile care au făcut ca drumurile celor trei familii să se intersecteze şi să se unească, iar tânăra va descoperi, în ţesătura complicată a acestei saga exotice, ritmate de acordurile celebre ale son-urilor cubaneze, desenul propriului destin şi drumul către sufletul-pereche.
Bedros Horasangian “Un război murdar” este o carte de reportaje. O carte despre adevăr şi minciună. "Un război murdar" este o carte despre două popoare şi o ţară. Popoarele se numesc rus şi cecen, ţara este Rusia. Avem radiografia unui răz
