Andre Malraux – Cuceritorii. Calea regală
O lume străină, dar în mişcare, un exotism al miniaturii scobite direct în natura luxuriantă, un nesfârşit drum minat de comploturi îndelung pregătite, care sfârşesc prin a zdrobi câteva bărci şi dughene, reprezintă scenografia celor mai triste întrebări despre viaţă şi moarte. China colonială în plin război civil şi medalionul ei cosmopolit, Hong Kong, sau Cambodgea zidurilor vechi acoperite de vegetaţie nouă, în care timpul distruge timpul, sunt întotdeauna un spectacol fascinant pe scena căruia joacă Malraux ferind pericole şi ocolind figuri suspecte. Urcând mereu pe un fluviu, misterele se adună pe măsură ce malurile se apropie. Natura explozivă a sexualităţii şi fascinaţia aventurii sunt transferate de Malraux în materia violentă a unei revoluţii.
De acelaşi autor
Cartea lui Malraux reflectă perfect haosul, promiscuitatea şi atrocităţile Războiului Civil din Spania, dar exprimă, în acelaşi timp, şi conştiinţa, semnificaţia, mişcarea subterană, legate în general de război. Şi asta pentru că nu ascunde nimic din ororile şi consecinţele acestuia, titlul dobândind, aşadar, o valoare simbolică. Greşeli şi absurdităţi, îndoiala care se amplifică în faţa morţii; dar şi aşteptarea, chemarea, căutarea a nu se ştie cărui lucru, a ceva care să poată şterge trecutul, a unei legături mai intime în primejdie, în luptă, în suferinţă, a unei patrii, a unei justificări prin sacrificiu, toate purtând un singur nume: speranţă.
Comedia umană este un roman cu profundă tentă autobiografică, acţiunea se petrece în Ithaca, un mic orăşel californian, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După ce fratele mai mare pleacă la război,tânărul de paisprezece ani, Homer Macauley, se angajează curier de noapte la un oficiu telegrafic pentru a-şi ajuta mama văduvă, iar ziua merge la şcoală. În timp ce duce mesajele de dragoste sau, dimpotrivă, care anunţă moartea sau rănirea pe câmpul de luptă, Homer devine martor al emoţiilor semenilor săi. Lumea se schimbă în jurul lui, iar ceea ce se întâmplă nu îl lasă indiferent. Sensibilitatea, compasiunea, omenia, umorul şi, nu în ultimul rând, speranţa sunt sentimente care-i definesc pe eroii acestei cărţi care nu ar trebui să lipsească din nici o bibliografie şolară.
Înainte de tăcere cuprinde aspecte din copilăria şi tinereţea autorului, amintiri plăcute, plictisitoare sau dezagreabile, nelinişti, întrebări fundamentale despre om şi Dumnezeu. În centrul evocărilor se află casa. ”Doresc ca totul în casă să rămână aşa cum este, cu scorojelile şi pereţii săi coşcoviţi… casa aceasta ăn care s-a născut opera mea şi a murit Matilde.” Cartea lui Ernesto Sabato reprezintă un epilog, un testament spiritual al unui om modern în permanentă confruntare cu o lume dură şi enigmatică.
Junky, debutul românesc al lui William Burroughs, nu este doar o anticameră a balului apocaliptic din Prânzul dezgolit. Scrisă la îndemnul lui Allen Ginsberg, în America anilor ’50 ai secolului XX – un spaţiu şi o perioadă în care era aproape „ilegal să vorbeşti despre droguri” – cartea a fost prezentată, iniţial, ca o mărturie, de interes preponderent medical. Întrebarea la care venea să răspundă: „Cum poate un cetăţean normal să ajungă dependent de stupefiante?” Tonul factual, aspectul semi–autobiografic par să concureze la această lectură în cheie utilitar-documentară, încurajată precaut de primii editori ai operei. În fapt, dincolo de povestea intoxicării, cartea dă seamă de un alt drum: acela de la infernul dependenţei de literatură. Drum parcurs de cel pe care Norman Mailer îl descria, în epocă, drept „singurul romancier american contemporan despre care se poate spune ca are geniu”.
Ce-ar fi dacă aţi afla că marii scriitori ai lumii au fost, de fapt, nişte impostori? Este anul 1816. În Villa Diodati, casa de vacanţă de pe malul lacului Leman din Elveţia închiriată de lordul Byron, se petrec lucruri ciudate. Personajele care îşi fac apariţia sunt dintre cele mai ilustre: Percy şi Mary Shelley, Claire Clairmont şi, nu în ultimul rând, John William Polidori, medic şi secretar al lui Byron, scriitor frustrat, ros de invidia pe care i-o poartă şefului său. El este, de fapt, personajul-cheie al romanului, pentru că cineva hotărăşte să îi dezvăluie o taină teribilă, o taina ce poate schimba faţa lumii… Pacte stranii, legături bolnăvicioase, scene fierbinţi, ironie şi umor negru, toate într-un adevărat roman gotic modern. Un roman în care literatura este protagonista.
După debarcarea pe meleagurile argentiniene, naratorul, Witold Gombrowicz, întâlneşte un milionar homosexual, îndrăgostit de un tânăr şi frumos polonez, pe care tatăl, un maior în rezervă, doreşte să-l înroleze în armata care se forma în Anglia pentru a lupta împotriva agresorului hitlerist. Conflictul între vechi şi nou, între bătrân şi tânăr, între fidelitatea faţă de trecut şi fidelitatea faţă de viitor constituie doar un pretext, deoarece, în esenţă, atenţia autorului se îndreaptă spre tragedia polonezilor din ţară.
Doi bărbaţi în vârstă, Witold Gombrowicz şi Fryderyk, fac o vizită la conacul lui Hipolits, unde devin martorii, dar în bună măsură şi autorii degradării “formelor”, a autorităţilor şi a relaţiilor interumane. Cei doi încep, aşadar, să reconstruiască realitatea, iar punctul de pornire îl constituie slujba bisericească, în timpul căreia zăresc doi tineri de 16 ani (Henia şi Karol). Ei par a fi făcuţi unul pentru altul, aşa că îşi propun să-i apropie, în pofida faptului că între ei nu există nici o atracţie sentimentală. În această trudă regizorală este implicat şi un conducător legendar al conspiraţiei poloneze (Siemian). În cele din urmă, tensiunea presărată cu cadavre “se risipeşte în nimic”, încheind o construcţie voit artificială, în care se putea întrezări un atentat la adresa idealurilor politice ale polonezilor.
Bakakai este numele unei străzi mărginaşe din oraşul Buenos Aires unde a locuit scriitorul Witold Gombrowicz. El a fost cel care a ales numele acestei străzi drept titlu… deoarece nu are nimic în comun cu subiectul cărţii. Fiecare dintre cele zece povestiri dă prilejul scriitorului să ne ofere inovaţii stilistice, folosindu-se de umorul şi de spiritul său ludic… Fapte de demult, uitate, umilinţe de demult şi ura de demult mă loveau la fel cum loveşte ciocănitoarea iarna copacii îngheţaţi şi nemiloşi, îmi făceau semn de după colţ cu degetul gros şi hidos. O, ce sărman eram acum, ca spălat până la piele de un jet continuu de apă, unde oare dispăruseră teama, frica, ruşinea şi stinghereala? O clipă
Mă cheamă Sonia. Am 26 de ani, cancer la stomac şi încă şase luni de trăit. Te-ai gândit de o mie de ori la primul lucru pe care l-ai face dacă ai şti că o să mori curând, nu? Dar eşti liniştit, n-o să ţi se întâmple tocmai ţie. Ai un destin măreţ.
În decembrie 1930, înainte de Crăciun, societatea din Gibbsville este în plină efervescenţă: petrecerile se ţin lanţ, muzica se aude până târziu în noapte, iar băutura curge. Figurile proeminente ale elitei sunt Julian şi Caroline English, invidiaţi atât de prieteni, cât şi de străini. Dar, într-un moment de întunecare, Julian rupe legăturile cu înalta societate şi alunecă rapid spre autodistrugere.
Doru Braia Când un european cu state mai vechi în comunitatea continentală vine pentru prima oară în România, reacţia acestuia este implacabil stupefacţia. Din primul moment. Indiferent de mijlocul de transport folosit, constată imediat că timpul alocat c
